Competitia "Marea voluntariada nationala de Mediu a scolarilor" va avea loc in perioada aprilie-mai 2019. Scolile interesate se pot inscrie pana pe 29 ianuarie 2019, iar valoarea totala a premiilor
Vineri, 25 ianuarie, va fi zi libera pentru elevi. Scolile din toata tara vor fi inchise din cauza gripei, au decis ministerele Sanatatii si Educatiei. Elevii vor avea astfel patru zile libere la
Inspectoratul scolar al Municipiului Bucuresti a transmis, luni, o informare catre scoli privind efectuarea zilnica a triajului epidemiologic, in urma cresterii numarului de cazuri de gripa.
Mai multe scoli se inchid joi si vineri.
Mai exact, scolile din Baia Mare isi inchid portile pe 17 si pe 18 ianuarie, a anuntat primarul Catalin Chereches. Decizia vizeaza gradinitele, scolile,
Uniformele high-tech par a fi de domeniul fantasticului, insa sunt prezente deja in scoli. Elevii din cateva regiuni ale Chinei sunt obligati sa poarte uniforme scolare inteligente prevazute cu
Strangerea de bani pentru fondul clasei nu este legala, a declarat ministrul Educatiei Nationale, Ecaterina Andronescu, in opinia careia aceasta initiativa aduce "mai multa imagine negativa" scolii.
Cinci scoli si licee din Sectorul 1 din Bucuresti au intrat, timp de doua saptamani, pe mana artistilor de street art, care au infrumusetat peretii exteriori ai cladirilor prin picturi ce au legatura
In ultimii 8 ani, populatia scolara din Romania a scazut continuu, de la 4,2 mil. in anul 2010, la 3,5 mil. in prezent. Iata cum s-a schimbat situatia invatamantului din Romania in ultimii 8 ani.
Cresterea nationalismului din Polonia a avut ca rezultat o cerere marita pentru organizarea de ore de militarie in licee. Tendintaeste rezultatul alegerilor unui guvern conservator si vine in
Copiii sunt in pericol la scoala in fiecare zi! Insa abia acum a fost transpusa in Romania o directiva europeana, prin Hotararea de Guvern 526/2018. Este vorba despre planul national de actiune la
Se anunta noi comasari de scoli. Spre exemplu, in judetul Braila, scoala Gimnaziala "Mihail Kogalniceanu" va fuziona prin absorbtie cu scoala Gimnaziala "Al. Puskin" incepand cu anul scolar viitor,
Elevii de la scolile profesionale vor primi bani de naveta, cazare, cat si mese gratuite, daca se obliga sa lucreze minimum 5 ani in Romania, conform unui acord semnat intre Guvernul Dancila si
Elevii scolii de muzica Sonore vor sustine un concert caritabil de colinde la Hard Rock Cafe, sambata, 22 decembrie, de la ora 21:00.
Cele mai frumoase colinde din repertoriul romanesc si
Ministerul Educatiei a anuntat ca se vor inchide scolile din cauza vremii nefavorabile in mai multe judete. Zapada si viscolul din aceste zile au facut ca MEN, impreuna cu autoritatile locale, sa ia
Invatamantul preuniversitar este grav subfinantat, iar resursele disponibile sunt folosite ineficient. Mai mult decat atat, autoritatile locale incalca legea in ceea ce priveste fondurile pe care ar
Protestele generale din Franta iau amploare, iar manifestantilor li se alatura acum si elevii. Mai mult, elevii de la peste 180 de licee de pe tot curprinsul Frantei nu au participat la ore in semn
In toate scolile romanesti va fi derulat, cel putin o data pe semestru, un program de educatie pentru viata, inclusiv educatie sexuala pentru elevi. Cel putin asa prevede un proiect legislativ,
Se inchid scolile din cauza ninsorii? Purtatorul de cuvant al Inspectoratului Scolar al Municipiului Bucuresti a anuntat ca nicio scoala nu va fi inchisa, deocamdata, intrucat nu au fost semnalate
Elevii majori se declara nemultumiti de interdictia de a iesi in pauze din curtea scolii. Acestia atrag atentia ca directorii scolilor incalca Statutul Elevului, care permite parasirea incintei
Se inchid scolile din cauza frigului! Mai exact, din cauza frigului din salile de clasa. Cinci unitati de invatamant din municipiul Galati si-au suspendat cursurile din cauza faptului ca nu au fost
Peste 200 de cadre didactice din invatamantul primar au fost implicate in programul Scoli fara bullying in Sectorul 3. Profesorii au semnalat problemele de bullying cu care se confrunta in scoli si
Guvernul anunta ca a alocat mai multi bani pentru programul "Masa calda in scoli". Valoarea pachetului alimentar a crescut de la 7 lei, atat cat prevedeau normele anterioare, la 10 lei pe zi pentru
Scolile vor fi obligate, prin lege, sa asigure fiecarui elev cate un spatiu de depozitare pentru manuale, rechizite sau alte materiale auxiliare necesare. Proiectul are ca scop sa rezolve problema
Studiile universitare de doctorat, scolile doctorale si institutiile de invatamant care ofera aceste programe vor fi evaluate de Agentia Romana de Asigurare a Calitatii in Invatamantul Superior,
Camera Deputatilor a adoptat, miercuri, proiectul de lege care interzice comportamentele care constau in violenta psihologica (bullying) in unitatile de invatamant si in toate spatiile destinate
Peste 35.000 de elevi si profesori sunt beneficiarii unui proiect derulat in ultimii sase ani in scoli. "Energie in scolile copilariei" este programul derulat de compania E.ON Romania dedicat
Numarul violentelor din unitatile de invatamant preuniversitar din Capitala a fost de 2,3 ori mai mare anul trecut comparativ cu perioada 2016-2017, conform ultimului raport al Inspectoratului Scolar
Educatia sexuala in scoli este un subiect intens dezbatut. Iata punctul de vedere al reprezentantului Asociatiilor de parinti.
Reprezentantii Federatiei Nationale a Asociatiilor Parintilor sustin
Centrul National de Examinare si Evaluare (CNEE) organizeaza selectia cadrelor didactice cu statutul de colaboratori externi, in vederea completarii grupurilor de lucru pe discipline pentru
Sute de elevi nu primesc lapte si corn la scoala, nici masa calda promisa prin programul-pilot, iar de vina este birocratia. Pana cand ajung banii in judet si se fac licitatiile, se termina scoala.
Unitatile de invatamant vor putea primi sponsorizari de la parinti sau de la societati comerciale, iar persoanele fizice vor putea deduce aceste sume donate din impozitul pe venit. Acestea sunt
Din cauza rezultatelor slabe la Evaluarea Nationala obtinute de elevii din mediul rural, Inspectoratul Scolar General din judetul Iasi a decis sa monitorizeze atent unitatile scolare respective.
Scolile profesionale vor face parte din cele 11 clase obligatorii, mai exact ultimii doi ani obligatorii de scoala vor putea face parte din invatamantul secundar superior, filiera teoretica,
Proiectul "Voluntar pentru scoli mai bune" ii invita pe cei care au copii in unitatile publice de invatamant preuniversitar din Bucuresti sa transmita pana la data de 1 noiembrie orice problema pe
Tot mai multi investitori se implica in invatamantul dual si ofera burse lunare, dar si locuri de practica pentru elevi. Astfel a crescut si numarul tinerilor interesati de scolile profesionale. In
Ministerul Educatiei promite internet wireless in 4.500 de scoli, un proiect in valoare de 210 milioane de lei.
Din aceasta suma, peste 80% - adica 177 de milioane de lei - e asigurata din fonduri
Programul Masa calda in scoli a scazut abandonul scolar de la 6,1% la 1,3%, dar va fi implementat pentru al treilea an consecutiv tot in regim pilot, in doar 50 de scoli si tot prin Ordonanta de
Mai sunt doua saptamani pana la inceperea scolii, iar parintii alearga deja la medici sa obtina actele medicale necesare. Medicii de familie atrag atentia ca, odata cu inceperea noului an scolar,
Cu doua saptamani inainte de inceperea anului scolar, aproape 1500 de elevi din Capitala vor merge la cursuri in alte scoli decat cele la care ar trebui sa studieze. Lucrarile de reconstructie dupa
Nu mai este foarte mult pana la inceperea noului an scolar. Vor fi atat de multe lucruri de facut pentru parinti, dar este important sa tineti cont si de anumite aspecte pe care nu ar trebui sa le
Ministrul Educatiei, Valentin Popa, a anuntat ca va fi lansata in dezbatere publica o ordonanta de Guvern care va urmari in principal operationalizarea masteratului didactic, promovarea prin examen
Incepand din aceasta toamna vor exista benzi speciale pe strazile unde exista scoli, sectiuni de drum pe care parintii sa poata parca, astfel incat elevii sa poata cobori in siguranta pentru a intra
Profesorii vor fi obligati sa renunte la catalogul clasic pe hartie! Ministerul Educatiei va incepe luna aceasta procedurile de realizare a "Sistemului Informatic pentru Managementul scolaritatii".
Elevii care nu fac Sportul la scoala, fiind scutiti, vor trebuie sa invete sah. Hotararea a fost anuntata deja de ministrul Educatiei Nationale, Valentin Popa, si va intra in vigoare in anul scolar