Randamentul de instruire a elevilor in "scoala online" este la jumatate fata de scoala clasica, sustine presedintele Federatiei Sindicatelor Libere din invatamant (FSLI), Simion Hancescu.
Evolutia pandemiei de coronavirus va face ca scoala sa reinceapa atat fizic, cat si online, iar profesorii vor fi pregatiti, in luna septembrie, pentru un "model hibrid de invatare", anunta Ministrul
In premiera, o universitate romaneasca lanseaza primul program postuniversitar pentru predare online, adresat in special profesorilor din preuniversitar.
Universitatea de Vest din Timisoara (UVT)
Inspectoratele scolare vor monitoriza desfasurarea activitatilor-suport pentru invatarea online in unitatile de invatamant din subordine, aceasta fiind una dintre masurile specifice privind
Modul in care parintii se implica in educatia copiilor, stilul lor parental si dinamica relatiei pe care o dezvolta cu cei mici influenteaza considerabil dezvoltarea lor cognitiva si performantele
Ministrul Educatiei, Monica Anisie, anunta ca lectiile desfasurate in mediul online urmeaza sa fie reglementate printr-un act normativ. Ministrul mai afirma ca eventualele lectiile de predare care au
Consultantul educational, Oana Moraru, considera ca fiecare interval de varsta ofera o oportunitate de a-i atrage pe copii catre studiu si ca trebuie tinut cont de specificul varstei lor.
Oana
Niciunui elev nu ii face placere sa fie comparat de parinti sau de profesori cu alt coleg, mai ales daca el este cel cu notele mai slabe. Elevii din Singapore nu vor mai fi comparati in functie de
Consiliul Europei a lansat un portal pentru invatare online dedicat educatiei - Portalul Educatie pentru invatare online, in contextul aniversarii a 70 de ani de existenta.
"Daca lucrati in
Multi elevi intampina dificultati de invatare, care sunt rezultatul unei combinatii complexe de factori, incat rareori este posibil sa fie identificata o cauza anume. De aceea, este util sa cunoastem
Limbile straine sunt absolut necesare in societatea actuala! Limba engleza este nelipsita din formele de socializare sau de la locurile de munca, iar o alta limba straina aduce intotdeauna beneficii
"Nu mai inveti cainele batran trucuri noi!" Ba da! Cat traiesti, atat poti invata! Intotdeauna este ceva nou de invatat: comentarii noi despre operele literare de la scoala, formule, munti, cuvinte
Multi copii prefera sa isi faca temele sau sa studieze cu muzica pe fundal. Desi pare ca acest obicei le distrage atentia, melodiile potrivite le pot chiar imbunatati rezultatele scolare.
Daca
Nu exista o singura modalitate de a invata si fiecare scolar isi da seama in timp ce stil i se potriveste. Elevul adapteaza tehnicile de invatare propriilor abilitati si caracteristicilor
Orice parinte care isi doreste un viitor stralucit pentru copilul sau stie ca limba engleza este obligatorie. Cu siguranta va vedeti copilul un viitor adult implinit, cu o cariera frumoasa intr-un
Romania participa, in martie, la Studiul International privind Procesul de Predare-Invatare (Teaching and Learning International Study - TALIS), care se concentreaza asupra mediului educational si
O alimentatie corecta si echilibrata este benefica pentru corpul, dar si pentru creierul copilului tau. Apeleaza la anumite alimente pentru a-l ajuta la imbunatatirea functiilor creierului, a
Un nou studiu arata ca in Romania cam toti parintii isi lovesc copiii, mai exact noua din zece. Fie ca este vorba despre o palma la fund sau despre situatii grave, specialistii atrag atentia asupra
Printre problemele din invatamant se afla si tulburarile de invatare de care sufera copiii. In Romania exista aproximativ 250.000 de copii cu tulburari de invatare, mai exact care au dificultati in a
Scolarii si prescolarii de astazi au crescut avand un calculator in casa. Au putut vedea cum parintii afla tot ce ii intereseaza cu ajutorul internetului, fie ca este vorba despre stiri, vreme,
Sunteti parinte si stim sigur ca va doriti succesul pentru copilul dvs. Indiferent de domeniul pe care il va alege el sau de pasiunile sale, exista cateva elemente-cheie esentiale in orice reteta a
Stiati ca Limba Germana este una dintre cele mai cautate, vorbite si apreciate limbi straine din lume? Ba mai mult, in urma deciziei Marii Britanii de a parasi Uniunea Europeana, analistii estimeaza
In lumea in care traim, trebuie sa recunoastem: calculatorul face parte din viata copiilor nostri. Si nu ne putem opune. Nu avem cum sa facem asta! Mai indicat este sa profitam ca am descoperit mica
Proiectul de metodologie privind asigurarea suportului necesar elevilor cu tulburari specifice de invatare (TSI) a fost lansat in dezbatere publica de Ministerul Educatiei Nationale (MEN). Documentul
Proiectul international Helen Doron English, care a scolit peste 2 milioane de copii din intreaga lume si cateva mii in Romania, se extinde in tara noastra, la Constanta, cu un nou centru
Multi copii gasesc mai distractiva modalitatea de a invata prin cantec decat clasica instruire dupa manual. Acesti copii au acum la dispozitie o noua serie de materiale video in stil karaoke, menite
Invatarea unei limbi straine de circulatie internationala este importanta inca din copilarie, pentru ca ajuta la imbunatatirea relatiilor sociale, dar si pentru ca acesta este momentul in care
Stiati ca aproximativ 85% din cunostintele noastre ajung la creier prin ... urechi? Da, exact cum ati auzit!Sistemele audiolearning ajuta la procesarea informatiei si transmiterea ei mai rapid catre
S-a descoperit inca o solutie care sa ajute copiii sa invete geometria in spatiu! Nu mai este de ajuns sa le explicam pe hartie, cu pixul. Au nevoie de noi sisteme de intelegere a geometriei.
Dar
Somnul indelungat ii ajuta pe elevi sa invete mai usor si sa retina mai repede informatiile. Voi cate ore dormiti pe noapte? Procesul de odihna are un rol esential in procesul de invatare si de
Au mai ramas doar cateva zile pana la debutul unui an scolar care anunta schimbarea din temelii a programei scolare: materii numeroase si stufoase, fizica de la clasa a II-a, sah pentru invatamantul
Pentru ca fiecare an scolar aduce cu sine o serie de teste, teze, simulari si examene, elevii trebuie sa descopere cele mai eficiente metode de invatare care dau randament in cazul lor.
In timp ce
eNews Portal INVATAMANT
Descarca GRATUIT
Raportul Special
26 de Teste rezolvate pentru Evaluarea Nationala si Bacalaureat - Matematica si Romana
Completeaza adresa de email la care vrei sa primesti Raportul Gratuit