Consiliul National al Elevilor saluta initiativa legislativa nr. 660/2019, prin care profesorii condamnati penal nu vor mai putea activa in sistemul de invatamant si considera ca ar trebui adoptata
Profesorii au de acum statut de autoritate publica. Senatul a adoptat, luni, in calitate de for decizional, proiectul care vizeaza investirea personalului didactic de predare, de conducere, de
Premierul Ludovic Orban a vorbit despre necesitatea unei stimulari suplimentare a profesorilor care predau in mediul rural sau la periferia oraselor.
Premierul a atras atentia despre nevoia de
Federatia Sindicatelor Libere din invatamant (FSLI) a trimis o scrisoare catre ministrul Educatiei in care aminteste ca profesorii au dreptul la vaccinare gratuita impotriva gripei, conform
Zeci de cadre didactice nu au apreciat atitudinea ministrului Educatiei, dupa o vizita neasteptata in scoli in care a afirmat ca o invatatoare "urla la copii". Profesorii au trimis mesaje pe retelele
Gradatia de merit acordata cadrelor didactice nu se include in calculul salariului cu ora, dupa cum a stabilit Inalta Curte de Casatie si Justitie.
"In interpretarea si aplicarea prevederilor
Ministrul Educatiei, Monica Anisie, anunta ca primele schimbari in ceea ce priveste debirocratizarea invatamantului incep chiar de luni, odata cu semestrul al II-lea din anul scolar 2019-2020.
Timpul petrecut la scoala vine cu multe momente grele pentru elevi si profesori, dar si multe situatii amunzante. De aceea, pe internet circula multe glume care ii au in prim-plan pe elevi si pe
Interzicerea detasarilor ar putea duce la blocarea activitatii in unele institutii de invatamant, iar profesorii ar primi salariile cu intarziere, avertizeaza sindicalistii din Educatie, care
Ministrul Educatiei, Monica Anisie, a dat asigurari ca profesorii vor beneficia de cele doua cresteri salariale prevazute de la 1 ianuarie si de la 1 septembrie.
Ministrul Educatiei a declarat ca
Peste 40 de profesori si mai multi reprezentanti ai unor ONG-uri au transmis, printr-o scrisoare deschisa catre ARACIS, ca este obligatorie reintroducerea Deontologiei ca materie obligatorie in
Profesorii si invatatorii au salarii marite in 2020. Banii pe care ii primesc dascalii vor ajunge in acest an la nivelul prevazut de grila din Legea salarizarii pentru anul 2022.
Prima crestere
Profesorii ar putea sa nu primeasca maririle salariale programate pentru 1 septembrie 2020, a declarat Premierul Ludovic Orban, precizand ca nu crede ca vor exista resurse pentru a le sustine.
Persoanele care au condamnari penale nu vor mai putea fi profesori, prevede un proiect de lege inregistrat la Camera Deputatilor pentru dezbatere.
"Nu pot ocupa o functie didactica, didactica
Ministrul Educatiei, Monica Anisie, a declarat ca institutia pe care o conduce se va concentra in interventiile sale pe "acei factori care tin in primul rand de scoala" si anume curriculum scris si
Premierul Ludovic Orban anunta posibilitatea interzicerii cumulului de pensii si salarii pentru profesori.
Conform declaratiilor Premierului Ludovic Orban, cadrele didactice iesite la pensie, dar
Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucuresti (ISMB) a anuntat lista cadrelor didactice care doresc sa obtina grad didactic in acest an scolar, impreuna cu perioadele in care sunt planificate
Angajatii din invatamant vor beneficia de zile libere pentru a sarbatori Vinerea Mare, prima si a doua zi de Pasti, precum si prima si a doua zi de Rusalii, in functie de data la care sunt celebrate
Judecatorul Cristi Danilet a explicat cat de legal este sa se stranga bani de catre elevi sau parinti pentru a se cumpara cadouri care sa le fie oferite profesorilor in perioada sarbatorilor de
Examenul de Rezidentiat 2019 pentru domeniile medicina, medicina dentara si farmacie se desfasoara astazi in sase centre universitare din tara.
La sesiunea de anul acesta s-au inscris 8.876 de
Summit-ul Mondial Francofon pe teme de Invatamant, Cercetare si Cooperare in domeniul Sanatatii, intitulat "Telemedecine dans l'univers francophone" se desfasoara la Iasi in perioada 3-6 decembrie
Comisia juridica a Senatului a adoptat proiectul ce prevede sanctiuni pentru agresarea profesorilor.
Comisiile juridica si de invatamant ale Senatului au adoptat, marti, propunerea legislativa a
Comisia de "taiat hartii" a lansat platforma debirocratizare.edu.ro, unde pot fi accesate informatii privind propunerile, actiunile si progresele facute in alcatuirea raportului pentru
In 2019 elevii nu mai au parte de minivacanta si nici de zile libere legate de weekend pe 30 noiembrie, de Sfantul Andrei si pe 1 Decembrie, cand este sarbatorita Ziua Nationala, deoarece pica
Ordinul privind metodologia examenului de Titularizare 2020 a fost publicat in Monitorul Oficial. Data examenului este 15 iulie, iar ordinul stabileste si ca profesorii care nu au modulele
Profesorii care aleg sa isi desfasoare activitatea in mediul rural vor beneficia de o serie de facilitati, conform unei initiative legislative care se dezbate in Camera Deputatilor, si care va
Profesorii vor avea salarii mai mari de la 1 ianuarie 2020, anunta presedintele FSLI, Simion Hancescu. Acesta a declarat ca, la intalnirea cu premierul Ludovic Orban de la Palatul Victoria, a primit
Avocatul Poporului, Renate Weber, a declarat, marti, ca educatia este gratuita strict in sensul in care elevii nu platesc salariile profesorilor.
"Atat am auzit: 'Educatia e gratuita'.
Ministrul Educatiei, Monica Anisie, face un apel catre profesori in legatura cu dificultatea evaluarilor semestriale ale elevilor, in conditiile in care structura anului scolar s-a schimbat.
Anisie
Profesorii vor avea salarii mai mari de la 1 ianuarie 2020, asa cum este prevazut in OUG 114/2018. Florin Citu, ministrul Finantelor, a declarat ca in privinta salariilor profesorilor actuala
Ministrul Educatiei, Monica Anisie, a declarat ca de cele mai multe ori, manualele sunt ''construite de profesori pentru profesori" si a spus ca de fiecare data cand se realizeaza un manual ar trebui
Drepturile profesorilor in anul scolar 2019- 2020 se refera, in principal, la eficienta activitatii scolare, dezvoltare profesionala, dar si la concediul de odihna anual.
Personalul didactic din
Ministrul Educatiei si Cercetarii, Monica Anisie, a declarat joi, la preluarea mandatului, ca a cerut sa se faca o evaluare a profesorilor care nu au obtinut nota 5 la examenul de titularizare,
In septembrie 2019 veniturile raportate public pe site-ul Ministerului Educatiei au crescut semnificativ fata de aceeasi luna a anului 2018. Ministrul castiga aproape 22.000 lei brut, in timp ce
Noul Contract Colectiv de Munca din invatamantul preuniversitar a fost inregistrat in luna aprilie 2019, la cabinetul ministrului si este in vigoare din luna mai. Prevederile din Contractul Colectiv
Mai multi profesori de la un liceu din judetul Neamt au fost condamnati la inchisoare cu suspendare, fiind banuiti ca modificau note in catalog si nu notau absentele elevilor.
Printr-o sentinta
Consiliul National al Elevilor (CNE) considera proiectul de lege care ofera resurse financiare suplimentare profesorilor drept "o initiativa ce are ca scop primar incurajarea absolventilor de studii
Ministrul desemnat al Educatiei, Monica Anisie a fost deja audiata in cadrul comisiilor de specialitate. Ea promite debirocratizarea invatamantului si stabilitate in sistem, daca va ajunge in fruntea
Peste 32.000 de liceenii vor beneficia si in anul scolar 2019-2020 de programul national de protectie sociala "Bani de liceu", potrivit Ministerului Educatiei Nationale.
Sprijinul financiar din
Unele scoli au ajuns in imposibilitatea de a plati salariile cadrelor didactice. Mai exact, peste 40 de unitati de invatamant din Buzau nu au bani pentru salariile profesorilor in luna octombrie.
Presedintele Klaus Iohannis a trimis Parlamentului o cerere de reexaminare a Legii pentru completarea Legii educatiei nationale, care prevede ca elevii din primar pot sa faca educatie fizica cu
Aproximativ 100 de unitati de invatamant din Vrancea nu mai au banii necesari pentru plata salariilor pe urmatoarele doua luni, sustin reprezentantii Sindicatul Liber din invatamant (SLI) Vrancea.
Profesorii care ies la pensie si au minimum 30 de ani vechime vor primi o indemnizatie de pensionare de 6 salarii medii brute, adica peste 6.300 de euro, prevede un proiect de lege depus in
Incepe prima vacanta pentru elevi! Mai exact, prescolarii si elevii din invatamantul primar vor primi vacanta de sambata, 26 octombrie, pana duminica, 3 noiembrie.
Prin urmare copiii de