Potrivit Ordinului nr. 4.958/2025, cuantumul bursei de studiu pentru studentii inmatriculati pe locuri finantate de la bugetul de stat la programele de studii universitare de licenta didactica cu dubla specializare sau masterat didactic, este egal cu salariul minim net pe economie, in valoare de 2.165 lei.
Pana la aceasta modificare, studentii primeau bursa de studiu egala cu salariul minim brut, adica aproximativ 3.700 de lei. Asadar, acesti studenti vor primi surse mai mici cu aproximativ 41%, fiind afectate inclusiv platile ramase pentru anul universitar 2024-2025.
"Art. I. — Ordinul ministrului educatiei nr. 7.296/2024 privind aprobarea cuantumurilor burselor pentru studentii inmatriculati la programe de studii universitare, organizate cu finantare de la bugetul de stat, la forma de invatamant cu frecventa, in institutiile de invatamant superior de stat, in anul universitar 2024-2025, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1074 din 25 octombrie 2024, se modifica dupa cum urmeaza:
1. Articolul 2 se modifica si va avea urmatorul continut:
„Art. 2. — Se aproba cuantumul bursei de studiu acordate de la bugetul de stat studentilor inmatriculati pe locuri finantate de la bugetul de stat la programele de studii universitare de licenta didactica cu dubla specializare sau masterat didactic, egal cu salariul minim net pe economie, in valoare de 2.165 lei.”
2. Articolul 3 se abroga.
Art. II. — Directia generala invatamant universitar si Directia generala economica din Ministerul Educatiei si Cercetarii, Comisia Nationala pentru Finantarea Invatamantului Superior si institutiile de invatamant superior de stat vor duce la indeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. III. — Prezentul ordin se publica in Monitorul Oficial al Romaniei".
De altfel, Ministerul Educatiei a decis ca bursele pentru studenti se vor da doar in perioada cursurilor si doar celor inmatriculati la buget.
Este vorba despre Ordinul 4.957/2025 pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului educatiei nr. 6.463/2023 privind aprobarea Criteriilor generale de acordare a burselor si a altor forme de sprijin financiar de la bugetul de stat pentru studentii si cursantii din invatamantul superior de stat, invatamant cu frecventa.
Modificarile au fost publicate in Monitorul Oficial.
"Art. I. — Anexa la Ordinul ministrului educatiei nr. 6.463/2023 privind aprobarea Criteriilor generale de acordare a burselor si a altor forme de sprijin financiar de la bugetul de stat pentru studentii si cursantii din invatamantul superior de stat, invatamant cu frecventa, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 913 din 10 octombrie 2023, cu modificarile ulterioare, se modifica dupa cum urmeaza:
1. La articolul 2 alineatul (1), litera a) se abroga.
2. La articolul 2 alineatul (2), litera a) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„a) pentru rezultate academice: bursele prevazute la alin. (1) lit. b)-e);”.
3. La articolul 3, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 3. — (1) Bursele se acorda pe perioada desfasurarii activitatilor didactice, prin care se intelege cursuri, seminare,laboratoare, proiecte, activitati practice, sesiune de examene, conform graficului activitatilor, doar pentru studentii de la invatamantul cu frecventa inmatriculati pe locurile finantate de la bugetul de stat. Acordarea burselor inceteaza la data pierderii calitatii de student sau a neindeplinirii criteriilor de promovabilitate, dupa caz, in conformitate cu regulamentele de organizare si functionare ale institutiilor de invatamant superior.”
4. La articolul 3, alineatele (2) si (3) se abroga.
5. Articolul 5 se abroga.
6. La articolul 6, alineatele (1) si (4) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
„Art. 6. — (1) Bursele pentru performanta se acorda studentilor din invatamantul superior de stat inmatriculati pe locuri finantate de la bugetul de stat, pentru programe de studii universitare cu frecventa. Acestea se distribuie conform metodologiilor proprii ale institutiilor de invatamant superior de stat.
.........................
(4) Bursa pentru stimularea performantei prevazute la alin. (2) lit. b) se poate acorda incepand cu anul al doilea de studii, in urma recunoasterii performantelor de catre institutiile de invatamant superior, dar nu mai mult de finalizarea studiilor.”
7. La articolul 7, alineatul (3) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„(3) Cuantumul bursei de studiu acordate de la bugetul de stat studentilor inmatriculati la programele de studii universitare de licenta didactica cu dubla specializare este egal cu salariul minim net pe economie.”
8. La articolul 9, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„(2) Cuantumul bursei pentru masterat didactic este egal cu salariul minim net pe economie.”
9. La articolul 10, alineatul (8) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„(8) Bursele sociale se acorda pe perioada desfasurarii activitatilor didactice, prin care se intelege cursuri, seminare, laboratoare, proiecte, activitati practice, sesiuni de examene, conform graficului activitatilor, doar pentru studentii de la invatamantul cu frecventa inmatriculati pe locurile finantate de la bugetul de stat, pana la implinirea varstei de 35 de ani.”
10. La articolul 16, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„(2) Valoarea costului standard pentru fondul de burse si protectie sociala in lei/luna/student este echivalentul a 10% din salariul de baza minim net pe tara garantat in plata.”
11. Articolul 22 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 22. — Nu pot constitui criterii de acordare a oricarui tip de burse provenite din fonduri de la bugetul de stat: varsta, sexul, religia, rasa, nationalitatea, cetatenia, orientarea sexuala, apartenenta politica a candidatului sau a familiei acestuia, apartenenta la organizatii legal constituite ori cu activitate conforma cu legislatia europeana in vigoare, numarul de ani petrecuti in alte institutii de invatamant, studiile efectuate in strainatate si nici accesul la burse din alte surse.”
Art. II. — Prevederile prezentului ordin se duc la indeplinire de catre Directia generala invatamant universitar, Directia generala economica din cadrul Ministerului Educatiei si Cercetarii si de catre institutiile de invatamant superior de stat, potrivit legii.
Art. III. — Prezentul ordin se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I".
Bursele pentru masteratul didactic au fost introduse pentru a-i sprijini financiar pe studentii care se pregatesc pentru o cariera didactica. Ordinul ministerului Educatiei privind aprobarea cuantumurilor burselor pentru studentii inmatriculati in anul universitar 2024—2025 a fost publicat in Monitorul Oficial la sfarsitul lunii octombrie.
Potrivit Legii 199/2023, absolvirea programelor de studii universitare de licenta cu dubla specializare, a programului de formare psihopedagogica si a programului de studii universitare de masterat didactic permite accesul absolventilor, potrivit prevederilor legale, la o cariera didactica in invatamantul preuniversitar pentru discipline din specializarea/specializarile urmate.