Absolventii de clasa a XII-a ar putea sustine mai intai probele scrise la Bacalaureat 2021, potrivit primei variante de calendar propusa de Ministerul Educatiei.
Alte doua variante propun o
Ministerul Educatiei si Cercetarii initiaza demersurile pentru selectia viitorilor membri ai Consiliului National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU),
Ministrul desemnat al Educatiei, Monica Anisie a fost deja audiata in cadrul comisiilor de specialitate. Ea promite debirocratizarea invatamantului si stabilitate in sistem, daca va ajunge in fruntea
Anul scolar sa inceapa intotdeauna pe 1 septembrie si sa se incheie pe 1 iunie - aceasta este una dintre propunerile Consiliului National al Elevilor pentru viitorul guvern. Reprezentantii CNE au
Se vorbeste tot mai des despre ei, despre copiii viitorului, despre o generatie de copii, elevi, tineri cu noi initiative, cu noi seturi de principii si mai ales cu alte oportunitati de dezvoltare.
Noua romani din zece sunt de parere ca scoala nu ii pregateste suficient de bine pe elevi pentru construirea unei viitoare cariere, iar aproape jumatate dintre parinti cred ca fiul sau fiica lor va
Universitatile britanice vor studenti romani, in pofida Brexit-ului. Peste 30 de universitati britanice si alte cateva zeci din tarile nordice, Elvetia, Franta, Germania, Austria, SUA si Canada vin
Aproape doua treimi dintre elevii de clasele a XI-a si a XII-a din Romania si-ar alege, dupa finalizarea studiilor, un loc de munca in IT (32%) sau medicina (31%), arata rezultatele unui sondaj de
Va doriti, cu siguranta, un viitor stralucit pentru copilul dvs. Vreti sa stiti ca va deveni un adult sigur pe el si un profesionist desavarsit. Tocmai de aceea alegeti sa investiti in educatia lui
Fundatia Seeding Knowledge a demarat, in 2016, Viitor prin Educatie - cel mai lung program personalizat de burse educationale. Alaturi de o echipa de specialisti in psihopedagogie si educatie, 9
Daca nu mai este mult si va trebui sa intri in atributiile de parinte, atunci ar trebui sa fii pregatit cu cele necesare pentru a intampina noul nascut.
Lasand la o parte consumabilele, incepand de
Desi multi patroni din industrie spun ca isi doresc tineri scoliti pe care sa ii angajeze ca ingineri, studentii nu par interesati de acest domeniu. Este vorba despre industria alimentara, care duce
Denisa ne-a scris despre ce simte si ce gandeste un adolescent aflat la vremea intrebarilor majore legate de viitorul sau. Ce urmeaza sa faca in viata? Incotro sa se indrepte cu scoala, ce cariera
Ministrul Educatiei Nationale, Liviu Pop, a declarat ca din 2018 fiecare inspectorat scolar va avea un inspector pentru Educatie fizica si sport. Acesta planuieste ca prin intermediul competitiilor
Stiai ca succesul copilului tau in viata depinde 80% de inteligenta emotionala? Potrivit specialistilor, IQ-ul conteaza doar 20%. Poate crezi ca notele mari pe care le va obtine la scoala ii
Cadrele didactice inscrise in Registrul national al expertilor in management educational interesate de ocuparea in anul scolar 2017 - 2018 prin detasare in interesul invatamantului a unor functii de
Va doriti sa aveti impozit ZERO pe salariu? Atunci, musai, pana la anul trebuie sa va faceti medic. Asta pentru ca Liviu Dragnea a anuntat ca, de anul viitor, "pentru orice medic, impozitul pe
Academia de Studii Economice din Bucuresti organizeaza, incepand de luni, Saptamana Portilor Deschise. In perioada 27 - 31 martie cei care se pregatesc sa devina studenti pot afla informatii
Noi programe de master apar in anul universitar 2017-2018. Altele, in schimb, intra in lichidare, la cererea universitatilor, potrivit unui comunicat de presa. Programele noi de master aprobate sunt
Ministrul Educatiei, Mircea Dumitru, i-a indemnat pe elevii medaliati la olimpiadele si concursurile internationale ca, dupa ce isi vor desavarsi pregatirea la scoli din strainatate, sa se intoarca
Copiii din invatamantul primar vor avea meserii care nu exista in prezent, tinand cont ca peste 50% din locurile de munca actuale ar putea fi afectate de automatizare, arata un raport de
Proiectul international Helen Doron English, care a scolit peste 2 milioane de copii din intreaga lume si cateva mii in Romania, se extinde in tara noastra, la Constanta, cu un nou centru
Scolile de meserii inca sunt considerate "o rusine" in Romania. Din acest motiv, peste 18.000 de tineri sub 25 de ani si-au depus actele pentru somaj. Motivul principal pentru care tinerii romani fug
Adolescentii care pasesc astazi pe piata muncii sau pe bancile facultatii au deja asteptari bine conturate privind traseul lor profesional si mediul in care doresc sa lucreze. EY a intervievat in
Decizia finala in ceea ce priveste institutia de invatamant superior pe care sa o urmeze ii apartine in final tot viitorului student, arata raportul lansat de D&D Research, la initiativa
Calitatea resurselor umane din educatie a fost tema care starnit cel mai mare interes printre participantii la evenimentul de lansare a lucrarii "Viitorul educatiei 11 perspective pentru Romania",
In perioada 25 martie - 4 iunie 2016 Alianta Nationala a Organizatiilor Studentesti din Romania (ANOSR) va organiza 6 dezbateri pe teme de interes pentru invatamantul superior romanesc, in 6 centre
Dragostea pentru copii si preocuparea pentru educatia acestora i-a impins pe multi tineri parinti, in special, tinerele mame, sa investeasca intr-un domeniu neexplorat suficient pana acum in Romania,
Deputatul Cornelia Negrut (Grup ALDE) se alatura pozitiei Academiei Romane si se opune vehement propunerii de eliminare a istoriei din programa scolara. Deputatul Grupului ALDE considera ca
Ministrul Educatiei, Adrian Curaj, a decis sa continue si in anul scolar 2016-2017 sa deconteze manualele pentru elevii claselor a XI-a si a XII-a. "Pentru manualele de a XI-a si a XII-a stiti
Inspectoratului Scolar al Municipiului Bucuresti si Centrul de Proiecte si Programe Educationale si Sportive din cadrul Primariei Municipiului Bucuresti vor continua in anul scolar 2015-2016
Clasa pregatitoare nu se va desfiinta de anul viitor. Ministrul Educatiei arata ca din 2013 de cand a fost infiintata a primit laude la nivel european, a fost primita cu bratele deschise de catre
Plenul Senatului a adoptat o propunere legislativa care prevede ca, incepand cu anul scolar 2015 - 2016, statul asigura fara discriminare din punct de vedere al formei de organizare a invatamantului
Liceenii ar putea avea o disciplina noua de studiu incepand din anul scolar 2015-2016, in cadrul carora vor primi sfaturi despre abstinenta sexuala pana la casatorie. O noua propunere transmisa de 19
Bursele liceenilor care domiciliaza si invata in sectorul 3 vor creste de la 100 la 200 de lei incepand de anul viitor, a declarat luni primarul Robert Sorin Negoita, care a participat la
Cea mai mare problema a elevilor consta in evaluarea profesorilor, mai exact in notele pe care le primesc zi de zi. Tocmai pentru a-i scapa pe cei mici de aceasta grija si pentru a-i determina sa
Elevii de liceu din Romania impreuna cu profesorii coordonatori se pot inscrie pana pe 1 februarie la concursul "Eroii Viitorului", competitie care isi propune sa ii faca pe tineri constienti de
Copilul dvs. urmeaza sa intre la scoala in septembrie? Inseamna ca in viata dvs. de familie vor interveni mai multe schimbari. Este momentul sa strangeti toate jucariile care stau insirate pe jos
Prescolarii din familii cu venituri mici nu vor primi nici in 2015 cupoane sociale pentru educatie, dupa ce Guvernul a amanat din nou aceasta masura, pana la finalul anului viitor. De asemenea,
Universitatea de Medicina si Farmacie (UMF) "Carol Davila" din Bucuresti continua, in acest an, traditia inceputa in 2012, de a derula intalniri informative intre profesorii institutiei de invatamant
Elevii din clasele a III-a si a IV-a vor invata de anul viitor de pe manuale digitale, iar profesorii lor vor urma programe de perfectionare. Dupa ce Ministerul Educatiei a introdus in anul scolar
In pragul alegerilor electorale, premierul Victor Ponta anunta ca de anul viitor, vor fi sustinute de la bugetul statului si unitatile de invatamant private, nu doar cele publice. Incepand cu anul
Absolventii scolilor de meserii au posibilitatea de a profesa in tot spatiul european, la firme din domenii de servicii alimentare si turism. Primii elevi ai scolilor profesionale din judetul Timis
Programul "Cornul si laptele", de care beneficiau gratuit elevii din invatamantul preuniversitar, va fi inlocuit cu o masa calda. Elevii din invatamantul preuniversitar vor primi gratuit o masa calda