Profesorii care aleg sa predea in medii defavorizate ar trebui sa beneficieze de recompense suplimentare, iar masteratul didactic sau anii de stagiatura sa devina obligatorii pentru cei care isi
Scolile vor stabili propriile criterii de acordare a burselor sociale si de performanta, precum si cuantumul final al acestora, potrivit proiectului Legii invatamantului preuniversitar, aflat in
Candidatii care au sustinut examenul de Titularizare 2022 sunt asteptati sa participe la sedintele de repartizare din 29 iulie - 1 august avand asupra lor mai multe documente, transmit inspectoratele
Bursele elevilor se vor modifica prin noile legi ale Educatiei anuntate de ministrul Sorin Cimpeanu. Vom avea Burse de excelenta in valoare de 1.000 lei lunar (cea olimpica I/internationala) dar si
Ierarhia absolventilor de clasa a VIII-a dupa media de admitere la liceu 2022, in baza careia va fi facuta repartizarea la liceu, a fost publicata de Ministerul Educatiei. Verificand ierarhia, elevii
Mediile de Admitere la liceu au scazut destul de mult, anul trecut, fata de nivelul din 2020, in municipiul Bucuresti, din cauza rezultatelor slabe obtinute la Evaluarea Nationala. In acest an, insa,
Sorin Cimpeanu a anuntat ca ministerul Educatiei va propune o reforma a sistemului de alocare a burselor elevilor care va presupune o crestere importanta de buget si cuantumuri minime care sa fie
Rezultatele la Bacalaureat 2022 au fost publicate luni, 27 iunie. Potrivit datelor oficiale, rata de promovare la examen a crescut cu 5,5% pe ansamblul tuturor promotiilor, fiind cea mai mare din
Ministrul Educatiei, Sorin Cimpeanu, a declarat, in ziua afisarii rezultatelor de la Evaluarea Nationala 2022 la clasa a VIII-a, ca mediile peste 5 obtinute de candidatii care au sustinut examenul au
In viata fiecaruia dintre noi exista o anumita doza de stres, pe care specialistii o considera normala. Problemele apar atunci cand stresul prelungit da peste cap mecanismele de reechilibrare ale
Elevii din scolile private vor putea beneficia de burse de performanta, asa cum se intampla in cazul colegilor lor din invatamantul de stat. Guvernul a adoptat, joi, o ordonanta de urgenta care
Anul scolar 2021-2022 ajunge la final, iar profesorii se pregatesc sa incheie situatia scolara a elevilor. Potrivit schimbarilor aduse la Regulamentul-cadru de organizare si functionare a unitatilor
Brosura de admitere la liceu 2022 a fost publicata de Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucuresti, cu o intarziere de mai bine de o saptamana. Absolventii de gimnaziu care isi doresc sa se inscrie
Cu ce medii s-a intrat la liceu in 2021? Ce medii de admitere liceu ar putea fi pentru 2022? Vedeti un Top cu medii admitere liceu in 2021 in Bucuresti, Constanta, Cluj, Iasi si Brasov. Detalii
Ministerul Educatiei a publicat pe site-ul oficial proiectul de Ordonanta de urgenta care prevede premii mai mari pentru elevii premiati la olimpiade, precum si acordarea posibilitatii absolventilor
Studentii cer majorarea burselor si le transmit oficialilor din Ministerul Educatiei si Guvernul Romaniei ca nu se mai pot sustine financiar in contextul economic actual. Solicitarea studentilor vine
Elevii ce obtin calificativul "Insuficient" sau medii anuale sub 5,00 la cel mult doua discipline sunt declarati corigenti. In cazul elevilor ce obtin calificativul "Insuficient" sau medii anuale sub
Elevii inscrisi la unitatile de invatamant particulare autorizate/ acreditate, ar putea primi burse de performanta sau de merit, potrivit unei initiative legislative care se afla in prezent la Camera
Bursele elevilor ar putea fi platite in avans, pana pe data de 25 a lunii anterioare celei pentru care se acorda, potrivit unui proiect de lege initiat de un grup de 17 deputati si senatori din
Ministrul Sorin Cimpeanu a explicat ca elevii nu vor avea cinci medii intr-un an de scolar, ca urmare a inlocuirii actualei structuri cu un model cu cinci module de invatare. Sorin Cimpeanu a spus ca
Elevii pot aduce in familie mai multi bani din burse scolare decat salariul parintelui, spune Sorin Cimpeanu, ministrul Educatiei. "Sa-i trimita la scoala pentru a genera venituri", a explicat
Depunerea dosarelor pentru burse scolare se prelungeste pana pe 14 februarie, a anuntat ministrul Educatiei, Sorin Cimpeanu.
ACTUALIZARE 1 FEBRUARIE: Ordinul 5870/22 decembrie 2021 prevedea ca
Ministerul Educatiei a transmis noi precizari cu privire la bursele elevilor in semestrul al II-lea.
Burse elevi
PRECIZARI
Ref.la aplicarea prevederilor Ordinului M.E. nr.
Bursele scolare au ajuns sa fie acordate de fiecare scoala conform propriilor interpretari, atrage atentia Consiliul National al Elevilor, care solicita clarificari pentru noile reguli care vizeaza
Ministrul Educatiei, Sorin Cimpeanu, considera ca doar primii 3 elevi din clasa ar trebui sa primeasca burse de merit, daca au media generala minim 9.
Burse elevi
"In loc sa te bucuri la
Legea Educatiei se schimba din nou anul acesta. Noutatile sunt legate de bursele pentru elevi, facilitati, inclusiv banesti, pentru prevenirea abandonului scolar, transport "cu adevarat gratuit",
Criteriul de acordare al burselor scolare a fost schimbat: se va tine cont de media generala din anul scolar 2020-2021, nu de media de pe semestrul I a anului scolar 2021-2022, cum era stabilit pana
Ministrul Educatiei, Sorin Cimpeanu, a clarificat cum se incheie mediile elevilor pe semestrul I al anului scolar 2021-2022. Numarul tezelor a fost redus cu cate una, atat la gimnaziu, cat si la
Greva profesorilor ar putea incepe de luni, 10 ianuarie. Sindicatele vor avea o sedinta decisiva in care se va discuta ce masuri urmeaza sa se ia pentru a forta cresterea promisa (si amanata) a
Mai putini elevi vor primi burse, dupa ce nota minima pentru acordare a fost schimbata. Reprezentantii elevilor condamna decizia si acuza autoritatile ca fac economii pe spatele elevilor.
Bursele
Cadrele didactice incep luni, pe 20 decembrie, proteste la sediile Guvernului si ale prefecturilor. Protestele vin ca urmare a deciziei Guvernului de inghetare a salariilor din invatamant in anul
Ministrul Educatiei, Sorin Cimpeanu, a anuntat, miercuri, ca bursele elevilor de performanta, de merit, de studiu si cele de ajutor social vor creste incepand cu semestrul al II-lea al anului scolar
Primarul Sectorului 2 al Capitalei, Radu Mihaiu, anunta ca au fost alocati bani pentru programe "Scoala dupa scoala" si pentru bursele de pe semestrul I al acestui an scolar.
Scoala dupa scoala
Proiectul Bacalaureat pentru toti (Educatie de calitate pentru toti liceenii), Bursele mybac.ro pentru toti liceenii este derulat si implementat de asociatia sfintii Romani si mybac.ro sustinut de
Elevii cu rezultate bune in anul scolar 2021-2022, sau cei cu situatii financiare dificile beneficiaza de burse de merit, de studiu, de performanta sau de burse sociale.
Bursele acordate in anul
Depunerea dosarelor pentru bursele sociale din semestrul al II-lea, anul scolar 2021-2022, se va face in luna ianuarie. Gasiti mai jos informatii despre criteriile de acordare si despre actele
Numarul total estimat al burselor care vor fi acordate in anul 2022 este de 670.000, reprezentand aproximativ 47%, in raport cu numarul elevilor eligibili, informeaza Ministerul Educatiei.
Burse
Ministerul Educatiei a lansat pentru consultare publica un Proiect de Hotarare de Guvern care vizeaza bursele elevilor. Daca proiectul va fi aprobat in forma actuala, bursele de merit ale elevilor
Problema neplatii burselor pentru cei 400 studenti inscrisi la masteratul didactic, in anul al II-lea de studii, este "complet falsa", a declarat, miercuri, ministrul Educatiei, Sorin Cimpeanu.
Problema burselor pentru elevi continua, atrage atentia Consiliul Naional al Elevilor (CNE).
Burse elevi
Va prezentam comunicatul integral al CNE in legatura cu bursele:
Anual,
Mediile de Admitere la liceu in 2021 sunt mult mai mici fata de cele cu care s-a intrat in 2020 la aceleasi scoli. In cazul Bucurestiului, spre exemplu, licee de renume precum Colegiul Sfantul Sava,
Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucuresti a publicat situatia locurilor ramase libere in urma inscrierii candidatilor admisi in cele doua etape de admitere in invatamantul liceal in clasa a
Incepe completarea fiselor pentru repartizarea computerizata la liceu, dupa ce a fost publicata ierarhia mediilor de admitere, la nivel judetean.
Calendar Admitere la Liceu 2021
16-22
Au inceput inscrierile la scoala de Vara A.E.R., un program dedicat elevilor romani din clasele V-VIII, care are ca scop recuperarea decalajelor de invatare din perioadele scolii online. La finalul
Va oferim GRATUIT Raportul Special Pregatire (si) in Vacanta: noile Teste rezolvate pentru Evaluarea Nationala si Bacalaureat - Matematica si Limba Romana -
Primiti zilnic pe e-mail, ultimele stiri si subiecte din invatamant.
Aboneaza-te la Newsletterul GRATUIT si fii informat!
Iti oferim GRATUIT Raportul Special
Pregatire (si) in Vacanta: noile Teste rezolvate pentru Evaluarea Nationala si Bacalaureat - Matematica si Limba Romana -
Citeste GRATUIT toate informatiile despre CE, CAND si CUM sa inveti. Program si Sfaturi din invatamantul primar, gimnazial si liceal.
Adauga mai jos adresa ta de email si primesti Raportul Gratuit
Atentie: veti primi in fiecare zi un newsletter gratuit cu ultimele noutati din invatamantul gimnazial si liceal!