Editurile care au raspuns, pana in momentul de fata, la intrebarile adresate de Portal Invatamant sunt Sigma, Aramis si Booklet.
Invitam, pe aceasta cale, si celelalte edituri implicate in realizarea manualelor scolare sa isi exprime punctul de vedere.
Reprezentantii editurii Sigma sunt de parere ca editarea manualelor exclusiv de catre Editura Didactica si Pedagogica nu este realizabila, deoarece nu exista suficienti angajati, iar costurile ar fi foarte mari: "Acest lucru ar presupune ca EDP sa angajeze sute de oameni si sa-si asume productia tuturor manualelor, inclusiv cele in limbile minoritatilor, lucru foarte costisitor si greu de realizat", spune directorul general al editurii, Boris Singer.
Acelasi impediment este adus in discutie si de catre reprezentantul editurii Aramis: "Cati ani i-ar trebui EDP sa realizeze 105 manuale doar pentru un an de studiu? Trebuie ca toate aceste manuale sa fie traduse in limbile tuturor minoritatilor. In total sunt 15 minoritati. La un calcul sumar, rezulta ca EDP ar trebui sa produca minimum 1500 de manuale pe an. Nicio redactie dintre cele cunoscute de noi nu poate realiza atatea manuale, nici daca lucreaza zi de zi, in toate cele 365 zile, fiindca nicio redactie nu poate realiza 4 manuale pe zi. EDP ar trebui sa aiba un colectiv format din minimum 15.000 de specialisti pentru a pune in practica planul ambitios al domnului ministru", spune Ana Munteanu, de la Editura Aramis.
Ce efecte va avea decizia asupra editurilor
Cand vine vorba efectele pe care le va avea aceasta decizie, editurile considera ca vor fi nevoite sa ia masuri extreme, precum restructurarea angajatilor.
"Scaderea vanzarilor si disparitia posibilitatii de a edita noi manuale vor conduce la restructurarea editurii. Exista sute de redactori si tehnoredactori si, de asemenea, mii de autori care vor sa se implice in elaborarea manualelor si sa castige bani in urma acestei activitati. Fara indoiala, EDP nu va putea absorbi toata aceasta forta de munca si va avea dificultati in a alege un singur colectiv de autori", declara directorul general al Editurii Sigma, Boris Singer.
"Si noi, ca si alte edituri, fie ne vom reduce drastic activitatea, fie ne vom inchide portile", declara si Ana Munteanu, de la editura Aramis.
Cum vor fi afectati elevii
Desigur, decizia ministerului este contestata si pentru ca nu ar tine cont de interesele elevilor. Competitivitatea dintre edituri are ca rezultat si cresterea calitatii manualelor, ceea ce nu se va mai aplica daca va exista o editura unica. Mai mult, competenta Editurii Didactice si Pedagogice, in contextul asumarii unei responsabilitati atat de mari, este pusa la indoiala de catre toate editurile.
"La licitatiile organizate in ultimii ani, EDP s-a prezentat mai mult decat modest, castigand doar la Religie (clasa a II-a si a V-a) si la Educatie fizica si sport (clasa a V-a). Niciuna din aceste «performante» nu o recomanda drept unica responsabila, la nivel national, pentru editarea tuturor materialelor didactice la care vor avea acces copiii”, este de parere Monica Schmoll, director editorial la Booklet.
Editurile contactate considera ca manualul unic nu este nici pe departe o decizie in interesul elevilor. Mai mult decat atat, sunt de parere ca ar insemna un regres pentru starea in care se afla educatia din Romania.
"In 2014, un ministru PSD a impus editorilor realizarea manualelor atat in format clasic, tiparit, cat si in format digital, in speta o carte cu un grad mare de interactivitate, afirmand ca trebuie sa tintim spre standardul educatiei din Coreea de Sud. In 2017, un ministru PSD promoveaza intoarcerea la manualul unic, tintind spre standardul din Coreea de Nord", adauga reprezentantul editurii Aramis.
Pentru a afla punctul de vedere al editurilor, am adresat aceleasi trei intrebari fiecarui reprezentant al acestora, respectiv:
1. Ce parere aveti despre decizia Ministerului Educatiei de a trece editarea de manuale exclusiv catre Editura Didactica si Pedagogica?
2. Credeti ca este in interesul elevilor aceasta decizie?
3. Cum va fi afectata editura dvs. de aceasta eventuala decizie si cum planuiti sa actionati in viitorul imediat in perspectiva modificarilor anuntate?
Va prezentam si raspunsurile lor integrale:
Dr. Boris Singer - Director General Editura Sigma
1. Cred ca este o presiune pe care MEN o face asupra editurilor private. Acestea isi urmaresc interesele, de multe ori divergente. Mai multe edituri au inteles insa ca trebuie sa urgenteze producerea manualelor si nu au depus contestatii ce blocheaza aparitia manualelor. Nu credem ca este posibila intoarcerea la manualul unic produs de Editura Didactica si Pedagogica (EDP), asa cum se intampla in urma cu peste 20 de ani. Acest lucru ar presupune ca EDP sa angajeze sute de oameni si sa-si asume productia tuturor manualelor, inclusiv cele in limbile minoritatilor, lucru foarte costisitor si greu de realizat.
2. Nu credem ca interesul elevilor este sa buchiseasca manualul unic, bun sau rau cum o fi el. Existenta mai multor manuale obliga intregul sistem sa urmareasca ce stie elevul, indiferent de manualul dupa care invata.
3. Bineinteles ca scaderea vanzarilor si disparitia posibilitatii de a edita noi manuale vor conduce la restructurarea editurii. Exista sute de redactori si tehnoredactori si, de asemenea, mii de autori care vor sa se implice in elaborarea manualelor si sa castige bani in urma acestei activitati. Fara indoiala, EDP nu va putea absorbi toata aceasta forta de munca si va avea dificultati in a alege un singur colectiv de autori (cu sau fara pile).
Ana Munteanu – reprezentant Editura Aramis
1. O astfel de decizie este o mare prostie! Va invit sa cercetati pagina www.manuale.edu.ro. Veti constata ca dintre toate manualele destinate invatamantului primar, EDP a castigat doua in licitatiile organizate de MEN intre anii 2014 si 2016.
In concluzie, MEN atribuie o sarcina de mare responsabilitate celui mai putin pregatit dintre toti editorii.
Remarcam lipsa de consecventa si, mai ales, lipsa oricarei strategii privind acest domeniu primordial pentru viitorul Romaniei.
In 2014 - un ministru PSD a impus editorilor realizarea manualelor atat in format clasic, tiparit, cat si in format digital, in speta o carte cu un grad mare de interactivitate, afirmand ca trebuie sa tintim spre standardul educatiei din Coreea de Sud.
In 2017 - un ministru PSD promoveaza intoarcerea la manualul unic, tintind spre standardul din Coreea de Nord.
In acest an, Ministerul Educatiei a organizat licitatie pentru 105 discipline destinate clasei a V-a. EDP a depus 10 oferte, daca ne aducem bine aminte, si a castigat 7 manuale.
Cati ani i-ar trebui EDP sa realizeze 105 manuale doar pentru un an de studiu? Daca avem in vedere ca tuturor elevilor trebuie sa le oferim sanse egale, atunci trebuie ca toate aceste manuale sa fie traduse in limbile tuturor minoritatilor (maghiara, bulgara, ceha, croata, germana, rromani etc.). In total sunt 15 minoritati. La un calcul sumar, rezulta ca EDP ar trebui sa produca minimum 1500 de manuale pe an.
Nicio redactie dintre cele cunoscute de noi nu poate realiza atatea manuale, nici daca lucreaza zi de zi, in toate cele 365 zile, fiindca nicio redactie nu poate realiza 4 manuale pe zi. In afara de autori, cei care concep si scriu un manual, in producerea acestuia o editura implica echipe complexe, formate din: redactor, corector, desenator, tehnoredactor. EDP ar trebui sa aiba un colectiv format din minimum 15.000 de specialisti pentru a pune in practica planul ambitios al domnului ministru.
2. Cu siguranta nu este o decizie in interesul elevilor. Alegand intre mai multe variante, creste si sansa sa gasesti un manual bun si potrivit elevilor care formeaza o clasa.
Concurenta obliga fiecare editor sa ofere manuale cat mai corecte si mai bine facute. Lipsa concurentei va indemna inevitabil la delasare. Calitatea actului educational bazat pe aceste manuale unice, realizate in mare graba, va scadea dramatic.
Diferentele intre educatia copiilor din zonele rurale si cele urbane se vor adanci. La fel si in cazul celor care provin din straturile sociale sarace si celor care provin din familii instarite.
Nu ne dorim sa facem din copiii nostri spalatorii de vase ai Europei de maine.
3. Asa cum bine se stie, Aramis este o editura cu profil preponderent educational. Cei mai multi dintre colegii mei au specializare in psihopedagogie. De-a lungul anilor am produs enorm de multa carte scolara de buna calitate. Ar fi pacat ca toata aceasta experienta acumulata in zeci de ani sa se duca pe apa sambetei.
Si noi, ca si alte edituri, fie ne vom reduce drastic activitatea, fie ne vom inchide portile.
Dar... este lipsit de orice fel de logica ca aceasta decizie anuntata de domnul ministru Pop sa fie dusa la bun sfarsit. Suntem convinsi ca in PSD exista suficient de multi oameni intelepti si constienti de pericolul scaderii drastice a calitatii educatiei din Romania.
Monica Schmoll - director editorial Booklet
1. Propunerea de lege initiata de ministrul invatamantului, care vizeaza, pe de o parte, impunerea unui manual unic pentru ciclul pre-universitar nu poate avea decat consecinte negative – atat la nivel strict educational (unde ar destabiliza procesul de predare si de invatare), cat si la nivel extins, afectand intreaga piata de carte scolara (de la edituri si tipografii pana la firme de producere si prelucrare a continutului media si digital).
Argumentele pe care se bazeaza aceasta propunere de lege par, la prima vedere, foarte rezonabile:
-
uniformizarea continuturilor si a metodologiei didactice folosite la nivel national;
-
stabilirea unui standard unic de calitate pentru toate materialele didactice care ajung in scoli;
-
generarea unor economii la buget, prin stabilirea unui manual/ a unor auxiliare didactice "valabile" pe termen nelimitat.
In realitate, insa, aceste formulari simpliste ignora in mod ostentativ implicatiile majore ale unei asemenea masuri: "Uniformizarea" pe care o promoveaza acest proiect de lege inseamna, de fapt, o crasa lipsa de diversitate, care nu ia in considerare nevoile individuale, abilitatile personale si predispozitiile naturale ale elevilor (or, este cunoscut faptul ca cele mai performante sisteme de invatamant din lume, vezi cel finlandez, se bazeaza tocmai pe acest tip de abordare diferentiata)
In plus, didactica este o stiinta care evolueaza permanent – ceea ce inseamna ca metodologia, departe de a fi "batuta in cuie" (cum ar deveni in cazul unui manual unic) trebuie adaptata noilor abordari din domeniu (e adevarat ca o problema, de exemplu, nu poate avea decat un raspuns corect, insa pot exista mai multe metode prin care se ajunge la acest rezultat)
2. O alta consecinta ingrijoratoare a manualului unic, mai ales cand vine vorba de discipline sensibile la contextul socio-istoric contemporan, este stabilirea unui singur punct de vedere, a unei singure interpretari. Mai precis, toti stim ca "istoria e scrisa de invingatori" – in cazul de fata, istoria ar fi scrisa de cei care scriu manualele, mai precis de o editura unica, controlata de minister. La fel in cazul literaturii: principiul oricarei societati democratice este sa ofere elevilor accesul la diversi scriitori din medii, culturi si etnii diferite – or, manualul unic ar opera o selectie stricta a unor autori canonici, validati (la propriu!) de regim. E adevarat ca nu ar fi o situatie singulara in zilele noastre, din pacate celelalte exemple vin din tari cu regimuri de extrema;
Unul din argumentele cele mai insidioase aduse in sprijinul manualului unic este ridicarea standardului calitatii. Sa judecam: ceea ce propune, de fapt, ministerul, este eliminarea de pe piata manualelor a mai mult de 40 de edituri romanesti cu profil educational, cu experienta de peste 20 de ani in domeniu (multe lucrand cu parteneri straini si participand regulat la targuri de carte si evenimente internationale pentru a-si perfectiona activitatea), in favoarea unei edituri unice, avizate (si deci direct controlate) de minister – Editura Didactica si Pedagogica – care nu dispune nici de resursele, nici de experienta celorlalte edituri. Ca dovada, la licitatiile organizate in ultimii ani, EDP s-a prezentat mai mult decat modest, castigand doar la Religie (clasa a II-a si a V-a) si la Educatie fizica si sport (clasa a V-a). Niciuna din aceste "performante" nu o recomanda drept unica responsabila, la nivel national, pentru editarea tuturor materialelor didactice la care vor avea acces copiii.
In sfarsit, aspectul financiar: ministerul pretinde ca manualul unic ar fi solutia magica prin care, economisind sumele alocate licitatiilor, sau achizitionarii manualelor unor edituri particulare, bugetul anual al invatamantului ar putea fi directionat spre altceva. Din nou un argument anume construit anume pentru a ocoli evidenta.
Pretul manualelor face parte din criteriile de evaluare eliminatorii, deci oricum el va fi de la inceput mult mai mic decat o carte vanduta in mod normal in librarii. Cel mai important insa (dupa cum o arata cea mai elementara lege a pietei), competitia asigura preturi scazute si calitate ridicata. in mod contrar, monopolul (adica ceea ce se urmareste, prin impunerea EDP-ului ca unica editura cu profil scolar) duce la stabilirea unui pret unic arbitrar si a unei calitati scazute (din moment ce nu mai exista competitie).
3. O asemenea masura ar duce la falimentarea unui mare numar de edituri, alaturi de care ar avea de suferit si alti participanti pe piata de elaborare/ tiparire/ desfacere a cartilor cu profil educational – de la firme de creare si prelucrare a continutului multi-media si digital si tipografii, pana la firme de distributie si librarii.
Mihail 10 Sep. 2017 18:44:44
Editurile ași vãd an pericol interesele și e normal sã acționeze.Anormal e cã aceste edituri apeleazã la autorii total nepregãtiți ,precum Voica Cristian sau Radu Miculescu,an vederea redactãrii de manuale.Sanda Ionescu 08 Sep. 2017 16:12:28
Stimate Calin. Daca te referi la matematica , nu intelegde ce nu intrebi un prof de matematica despre manuale. Daca te iei dupa ce spune vanzatorii, total neavizati, ajungi sa spui multe aberatii. Fiecare manual are la baza o programa comuna , deci continutul pe care sa_l retina elevul este acelasi. La orice manual. Difera modul de prezentare adica metoda de a se preda de catre profesori daca esti amabil prezinta cel putin o situatie contradictorie referitor la doua manuale de matematica. Sigur nu vei gasi . Cunosc bine manualele de liceu , deci sunt curios sa vad aspectele contrDictorii din doua manuale. La care te referi in comentariul tau.
Calin 06 Sep. 2017 20:08:00
Am incercat sa cumpar din librarie manuale de lb.romana si matematica cl.a IX-a pentru studiu individual de vacanta pentru fiica mea.Am fost intrebat ce varianta doresc autori,am intrebat de ce ,ce importanta are si am fost surprin de raspunsul vanzatoarele ca manualele difera esential de la autor la autor.Nu cred ca este normal asa ceva, trebuie sa existe un singur manual de pe care sa studieze toti copii.mai grav ,exista informatii din manuale de autori diferiti care se contrazic,sau sunt preferentiate .