

Potrivit sursei citate, 91% dintre profesori se simt capabili sa pregateasca lectii care integreaza TIC, dar numai 28% declara ca pot edita continut video suficient de bine. Totodata, 54% dintre

"Consiliul Judetean al Elevilor Vrancea isi exprima profunda ingrijorare fata de situatia grava in care se afla elevii si prescolarii din municipiul Focsani, obligati sa invete in frig din

Intr-un reportaj difuzat la Stirile ProTV, Colegiul National "Gheorghe Lazar" este dat drept exemplu de scoala de stat din Romania care s-a reinventat pentru a se apropia cat mai mult de

Personalul administrativ din scoli, beneficiar al primei de cariera profesionala, isi poate alege cursurile de pregatire profesionala din cadrul tipologiei aprobate de Ministerul Educatiei. Aceste

UPDATE noiembrie 2024: Ministrul Investiiilor i Proiectelor Europene, Adrian Caciu, a anuntat ca de la 18 noiembrie, peste 650 mii de prescolari si elevi dezavantajati vor primi pe carduri

Propunerea legislativa consta in modificarea Legii invatamantului preuniversitar nr. 198/2023 prin introducerea unei noi sectiuni, la Capitolul V din lege, cu titlul "Suportul copiilor cu

Astfel, situatiile exceptionale prevazute de procedura ISJ Dolj privind transferul elevilor sunt urmatoarele: • schimbarea domiciliului elevilor/parintilor in aceeasi localitate, in

Precizarea apare in Ordinul ministrului educatiei privind aprobarea conditiilor specifice pentru acreditarea categoriilor de programe finantate prin Planul national de redresare si rezilienta

In operele dramatice apare un conflict dramatic, care este axa in jurul careia se dezvolta actiunea, bazata pe imprejurari, pasiuni si caractere care se ciocnesc. Trasaturi ale

Potrivit sursei citate, Bacalaureatul international a fost implementat prin initiativa unui grup de profesori care, in urma cu trei ani, au cerut aprobarea Ministerului Educatiei pentru a preda si

Catalin Osiceanu, profesor de matematica la o scoala gimnaziala din Bucuresti, relateaza intr-o postare pe Facebook despre presiunile si amenintarile venite din partea unui parinte care, in loc sa

Inspectoratul Scolar Judetean Vrancea anunta, intr-un comunicat, ca elevii afectati de inchiderea internatelor vor participa la ore in format online. "Directorii unitatilor

Ligia Deca a spus ca in momentul in care vom avea noile programe la liceu, elevii care intra si vor invata pe ele vor da un BAC care vizeaza inclusiv testare de competente complementare

„Noi, cadrele didactice din invatamantul preuniversitar, solicitam transferarea atributiilor de intocmire si gestionare a dosarelor pentru bursele sociale ale elevilor, de la diriginti si

”La data de 6 noiembrie 2024, politistii Brigazii de Combatere a Criminalitatii Organizate Bucuresti si procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate

Din totalul de 423 de unitati de invatamant preuniversitar de stat, si-au organizat programul scolar in doua schimburi 216 de unitati de invatamant preuniversitar, a transmis ISMB, la solicitarea

Potrivit sursei citate, prin aceasta decizie se asigura predictibilitate pentru elevii care isi doresc sa urmeze ruta profesionala. Pe de alta parte, noteaza reprezentantii Ministerului Educatiei,

Prin intermediul platformei sale online, MGT.ro, compania ofera o gama larga de produse Wacom, destinata profesionistilor si pasionatilor de arta digitala, grafica si design. Despre

Pachetul legislativ urmeaza sa fie depus in Parlament saptamana viitoare si ar putea intra in vigoare la sfarsitul anului viitor, anunta Reuters. Australia testeaza o tehnologie

In ziua de astazi, meseria de invatator este la fel de frumoasa pe cat este de provocatoare. Intr-o lume in care atentia celor mici este acaparata de tehnologie si jocuri spectaculoase, rolul

Purtatorul de cuvant al ISJ Dolj a declarat, la Interviul Zilei de la TVR Craiova, ca elevii nu sunt obisnuiti sa gestioneze emotiile care apar pe parcursul desfasurarii examenului national,

Modificarile sunt prevazute in Ordonanta de urgenta nr. 95 din 28 iunie 2024, publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 614 din 29 iunie 2024. Conform noilor reglementari, in situatii

Este vorba despre Ordinul nr. 5740/2023 privind modificarea si completarea Ordinului ministrului investitiilor si proiectelor europene nr. 3.956/2023 pentru aprobarea modului de decontare a