Primim aproape zilnic pe adresa redatiei mesaje din partea profesorilor, elevilor sau parintilor cu diverse situatii din invatamant. Pe unele dintre ele, precum cel de mai jos, alegem sa le publicam, daca avem acordul celui ce le-a trimis si este un subiect interesant. Daca aveti si dvs. ceva de impartasit ne puteti scrie pe adresa redactia@portalinvatamant.ro
"Buna ziua,
Pentru inceput, vreau sa mentionez ca sunt mama a doi baieti: unul care deja a terminat facultatea si altul aflat in clasa a VIII-a. Am locuit si in afara tarii, iar copiii au invatat la diverse scoli — cu curriculum britanic, american, si in pandemie chiar la o scoala online. Asadar, am posibilitatea de a face unele comparatii.
Cel mic este, din clasa a V-a, in sistemul romanesc, pentru a trai in tara lui. Insa aici ne confruntam cu foarte multe probleme.
Inteleg profesorii, ca sunt frustrati si neintelesi de sistem, dar copiii nu au nicio vina pentru asta. Ca profesor, alegi sa practici aceasta meserie si se presupune ca o faci cu drag (si predai o singura materie sau, cel mult, doua), iar ca elev esti obligat sa mergi la scoala 6–7 ore pe zi si sa inveti la toate materiile, fara sa poti alege care iti place sau care iti foloseste. Dupa acele ore, mergi si la meditatii, pentru ca la scoala nu sunt suficiente cunostintele acumulate, iar apoi urmeaza temele pentru acasa, care sunt o alta problema — depasesc adesea doua ore la toate materiile.
Ca parinte, nu te duci sa spui nimic, pentru ca tot copilul are de suferit!
Ca sa fii cu adevarat profesor, trebuie sa ai placerea de a ajuta si de a-l invata pe elev; sa ai pedagogia necesara, multa rabdare si empatie. Daca nu, mai bine alegi o alta meserie, una in care nu lucrezi cu copii. Copiii sunt ca niste pietre pretioase neslefuite, iar fiecare profesor, la fel ca familia, ajuta la slefuirea lor pentru a se forma. Daca cineva ciobeste o particica, valoarea pietrei scade.
Aud profesori care se plang ca elevii nu asculta la ore, fac galagie, vorbesc urat sau nu respecta, dar se intreaba cineva prin ce trec acesti elevi si de ce se ajunge aici?
Un copil are nevoie sa fie validat, inteles, respectat — iar aceste exemple trebuie sa vina de la profesori si de la familie.
Chiar daca intr-o familie lucrurile merg mai rau, daca acel copil vine la scoala si vede respect si este integrat frumos, el intelege ca se poate si altfel si incepe sa se imbunatateasca.
Sunt foarte putini profesori care arata empatie elevilor si ii respecta cu adevarat. Majoritatea sunt nemultumiti, tipa, urla ca sa fie liniste si sa fie ascultati, si tot asa.
Copiii sunt diferiti, dar sunt tratati la fel, toti. In adolescenta, copiii inteleg lucrurile intr-un mod diferit, au hormonii la maxim, se simt neintelesi si nici ei nu stiu ce se intampla cu ei, fiind intr-o mare schimbare. Aduna multa furie si violenta interioara. Percep cuvintele adultilor intr-o cu totul alta forma.
Va recomand cartea „Tu nu ma intelegi”, scrisa de dr. Cristian Andrei — veti vedea ca noi, cei mari, suntem cei care trebuie sa-i ghidam.
Iar cand acesti copii, deja vulnerabili, au parte de un profesor nemultumit, care ii jigneste la ore, le spune lucruri urate si scoate in evidenta doar greselile lor — acel copil nu are cum sa devina mai bun. Apoi ne miram ca elevul arunca ceva dupa profesor… In loc sa-l intelegi si sa-l ajuti, pui paie pe foc, urli si jignesti, bazandu-te pe faptul ca esti adult, profesor, si copilul trebuie sa taca si sa stea cu capul plecat, frustrat ca nu poate macar sa se apere, pentru ca „doar tu ai dreptate”.
Exista si profesori care se mandresc ca la ora lor este, in sfarsit, liniste — dar o liniste din frica: frica de o palma, de o nota mica, de tipete. Iar acesti profesori cred ca, daca sunt duri, copiii invata mai bine.
Un exemplu: profesoara de matematica a copilului meu. In clasa a V-a, la testul de evaluare, a luat nota 9 sau chiar 9.50, doar cu ce stia el. Acum, in clasa a VIII-a, ia note de 4.50, chiar si cu pregatire suplimentara. A ajuns sa aiba repulsie fata de matematica si sa nu-i mai placa deloc.
De ce oare? Doamna este foarte dura, nu explica pe intelesul tuturor, tipa la ora si nimeni nu are curajul sa o intrebe ceva. Daca rezolvi mai incet la tabla, te ironizeaza ca esti „incet”, „mototol” sau cine stie ce alte etichete pune. Pe un elev il trage de gluga, altuia ii da o palma, spune ca „matematica nu e pentru toti”.
Cand copilul meu a intrat in aceasta scoala, a dat testare la toate materiile, desi intra in clasa a V-a. Venind din alta tara, a fost testat si la geografie, si la istorie, si la alte materii, de catre profesori adunati la o masa rotunda, care il intrebau pe rand.
A inceput scoala, dar nu a nimerit aceiasi profesori care l-au testat. El, invatand in limba engleza, nu citea foarte repede in romana — si de aici au inceput comentariile: profesori care spuneau, de fata cu colegii, ca „e in clasa a V-a si abia citeste”. Copiii radeau, iar stima de sine a fiului meu scadea exact atunci cand avea cea mai mare nevoie de incredere si incurajare.
Fiind un copil sensibil, afectat de vorbele profesorilor si de rusinea in fata colegilor, statea mereu cu capul plecat. A fost nevoie sa mergem la consilier, la psiholog si tot asa, pentru a-l ajuta sa-si recapete increderea.
Acum ne confruntam cu faptul ca, la matematica, stie sa rezolve exercitiile acasa, dar la scoala se blocheaza si uita tot, chiar si la teste. Iar daca este scos la tabla, devine panicat.
Daca incerci sa vorbesti cu profesoara, spune ca „trebuie sa fie mai dura, ca sa invete, ca au examen”, si le da o gramada de teme. Daca ii explici ca nu toti copiii sunt la fel si ca unii sunt mai sensibili, raspunde ca „trebuie pregatiti pentru viata”. In plus, ii ironizeaza: „Hai, lasa sensibilitatea si fa mai repede, ca nu stau dupa tine.”
Iar parintii nu au curaj sa spuna nimic, de teama sa nu se razbune pe copii si sa se poarte si mai urat cu ei.
Eu cred asa: daca un profesor are elevi cu note mici, inseamna ca nu este un profesor bun. Nu spun ca toti elevii trebuie sa fie de 9 sau 10, ca e imposibil, dar un copil care isi face temele si face si pregatire nu are cum sa ia note de 4 sau 5.
Si acum ma intreb: ce facem cu acei profesori care le distrug viitorul copiilor nostri? Copii care ajung sa nu mai suporte matematica, desi visul lor era sa devina ingineri? Sau care ajung sa creada ca nu sunt buni de nimic, ca nu sunt capabili sa retina si sa invete?
Ne dorim ca elevii sa vina cu drag la scoala, dar, de cum ajung, trebuie sa predea telefoanele intr-o cutie incuiata. Nu au voie sa mearga la alte clase sa vorbeasca intre ei, de preferat e sa nu iasa nici in curte, ca sa nu se certe sau sa se bata, si sa stea in clasa.
La toaleta este jale in pauze, pentru ca, neavand voie nicaieri, copiii se aduna acolo. Iar daca cineva are cu adevarat nevoie la toaleta, ii este jena sa o foloseasca, pentru ca usile nu se inchid bine. Ca sa mergi linistit la toaleta, trebuie sa ceri voie in timpul orei — si asta doar daca profesorul accepta.
Vorbim de 6–7 ore pe zi in care aud mereu „nu ai voie, nu ai voie” — si totusi vrem sa avem adolescenti fericiti, bucurosi si cuminti?! Aceste frustrari adunate ii schimba in interior, le fura frumusetea si bucuria copilariei. Si, intr-un final, le decid viitorul.
Vreau insa sa multumesc acelor profesori care-si fac aceasta meserie cu adevarat si care pun suflet in ceea ce fac, deoarece aceasta meserie nu se poate face altfel, pentru ca inainte de toate copilul este un suflet!
Cu respect, va doresc o zi frumoasa!"
"Scrisori cu educatie" este un proiect Portal Invatamant in cadrul caruia am ales sa publicam cele mai interesante dintre mesajele sosite pe adresa redactiei. Avem Scrisori de la Parinti, Scrisori de la Profesori si chiar Scrisori de la Elevi, toate concentrate pe temele actuale ale invatamantului romanesc. Daca si dvs. credeti ca sunt lucruri importante pe care doriti sa le impartasiti ne puteti scrie pe adresa redactia@portalinvatamant.ro
Foto cu caracter ilustrativ - sursa: freepik.com