Protestul profesorilor la Guvern: 3.000 de cadre didactice au iesit in strada. "Economiile lor, sacrificiul nostru!"

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
Protestul profesorilor la Guvern: 3.000 de cadre didactice au iesit in strada. "Economiile lor, sacrificiul nostru!"
04 Feb. 2026
Urmareste-ne pe Google News

Profesorii au batut din nou la usa Guvernului, nu pentru privilegii, ci pentru a-si apara salariile, conditiile de munca si demnitatea profesionala. Peste 3000 de persoane (din datele sindicatelor) au iesit miercuri, in Piata Victoriei, pentru a-si exprima dezacordul fata de masurile guvernamentale de diminuare a deficitului bugetar aplicate in sistemul de invatamant.

UPDATE: 14:50: "Astazi, peste 3.000 de angajati din invatamant au participat la o noua actiune de protest organizata de cele trei federatii sindicale reprezentative din educatie, in Piata Victoriei. Protestam ferm impotriva masurilor de austeritate impuse de Guvernul Bolojan, masuri care lovesc direct in scoala, in demnitatea celor care muncesc in educatie si in viitorul copiilor. Austeritatea nu poate fi solutia pentru un sistem deja impins la limita. Respectul pentru educatie incepe cu respectul pentru oamenii din scoli. Solidaritatea noastra este raspunsul la indiferenta. Lupta continua pana cand vocea educatiei va fi ascultata!", a transmis FSLI Romania, intr-un mesaj publicat pe pagina de Facebook, impreuna cu mai multe fotografii de la evenimentul din Piata Victoriei.





Sursa foto: Facebook FSLI Romania

UPDATE 12:40: Sindicalistii din Educatie s-au adunat in Piata Victoriei, unde protesteaza fata de masurile politice pentru diminuarea deficitului bugetar, care influenteaza salarizarea, conditiile de munca, statutul si demnitatea profesiei didactice.
 
Protestatarii fac zgomot cu fluiere si vuvuzele si au pancarte cu mesaje precum ”Cereti performanta, dar oferiti ignoranta”, ”Educatia este prioritate nationala la taieri”, ”Cautam ministru: oferim salarii taiate si haos legislativ”, ”Scoala saraca, tara ne-educata”.





Federatia Sindicatelor Libere din Invatamant (FSLI), Federatia Sindicatelor din Educatie „Spiru Haret” si Federatia Nationala Sindicala „Alma Mater” au transmis, intr-o notificare transmisa autoritatilor, ca vor picheta Palatul Victoria miercuri, 4 februarie 2026, in intervalul orar 12:00 – 13:30, participantii urmand sa soseasca incepand cu ora 11:30.
 
Numarul participantilor este estimat la 2000 de persoane. 
 
"NU CEDAM! Guvernul continua sa ignore realitatea din scoli! Astazi, incepand cu ora ora 12:00, suntem din nou in Piata Victoriei pentru a spune STOP „reformelor” care ne taie din drepturi si din demnitate! ​De ce iesim in strada? Pentru ca „economiile” lor inseamna sacrificiul nostru!  NU Legii 141/2025!”, este mesajul publicat pe pagina de Facebook a Federatiei Sindicatelor din Educatie Spiru Haret.

Protestul profesorilor vine pe fondul unui climat tot mai tensionat in sistemul de invatamant. Sindicatele cer abrogarea de urgenta a prevederilor din Legea nr. 141/2025, care au condus la reducerea numarului de clase, la supraaglomerarea acestora si cresterea normei didactice. Potrivit liderilor sindicali, doar prin majorarea numarului de elevi la clasa sunt puse in pericol peste 2.000 de posturi, in anul scolar 2026-2027.
 
Solicitarile sindicatelor din Educatie sunt:
  1. Abrogarea de urgenta a prevederilor din Legea nr. 141/2025 care au condus la reducerea numarului de clase, la supraaglomerarea acestora si la cresterea normei didactice;
  2. Oprirea politicii de reducere a posturilor din invatamantul preuniversitar;
  3. Cresterea alocarii bugetare pentru educatie, in acord cu importanta strategica a acestui domeniu;
  4. Reluarea dialogului social real cu organizatiile sindicale reprezentative in invatamantul preuniversitar.

In paralel, sindicatele din Educatie strang semnaturi pentru o initiativa legislativa cetateneasca promovata de FSLI, FSE „Spiru Haret” si de FNS „Alma Mater”, avand drept scop intentia de anulare a masurilor anti-educatie luate de Guvernul Bolojan prin Legea 141/2025, privind unele masuri fiscal bugetare.
 
Initiativa a fost publicata miercuri in Monitorul Oficial.
 
”Pentru luarea in discutie a acestei initiative de catre Parlamentul Romaniei, trebuie sa depunem la Parlament tabele care sa contina cel putin 100000 de semnaturi. Pentru ca aceasta initiativa sa fie o reusita, va rugam sa va implicati in campania de strangere de semnaturi!”, este mesajul transmis de sindicate angajatilor din educatie.
 
Proiecte Didactice - Modele de Nota 10
Proiecte Didactice pentru Educatori – Gata de folosit, gata pentru nota 10!

Te pregatesti pentru Titularizare, Definitivat sau inspectii la clasa?
Economiseste timp si energie cu cele mai bune modele de proiecte didactice.

✅ Modele clare, corecte si usor de adaptat
✅ Elimina lipsa resurselor si dificultatile in redactare
✅ Acoperire completa pentru toate cerintele examenelor si inspectiilor

Ghidul perfect pentru succesul tau profesional!


...Vezi AICI detalii complete <<

Portal Invatamant

Redactia Portal Invatamant este formata dintr-o echipa de profesionisti in domeniul educational, colectiv care va ofera zilnic noutati din invatamant, modele de subiecte pentru examene si sfaturi pentru scoala.

Teste Rezolvate pentru Evaluarea Nationala
Raport GRATUIT pentru parinti
Teste Rezolvate pentru Evaluarea Nationala
Explicatii clare pentru evaluarea copiilor tai
Primesti raportul pe email si noutati utile despre educatia copilului tau.
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentului UE 679/2016

x
Lasa un raspuns

Comentarii (0 comentarii)
Fii primul care comenteaza
eNews Portal INVATAMANT
Iti oferim Gratuit
Raportul Special
Teste Rezolvate pentru Evaluarea Nationala
Clasele II, IV, VI
si (mai ales)
clasa a VIII a
Teste Rezolvate pentru Evaluarea Nationala
Explicatii clare pentru
evaluarea copiilor tăi


Portalinvatamant.ro - Informatii si stiri din educatie - scoala primara, scoala gimnaziala si liceu
Raport GRATUIT
Teste Rezolvate pentru Evaluarea Nationala
Teste Rezolvate pentru Evaluarea Nationala
Clasele II, IV, VI
si (mai ales) clasa a VIII a

Explicatii clare pentru evaluarea copiilor tăi
Informatii utile despre educatia copilului tau.

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016
x