Consiliul National al Elevilor a anuntat ca peste 10.000 de elevi din toata tara au participat la consultare si peste 70% dintre ei s-au aratat in favoarea eliminarii tezelor, ca un prim pas spre o noua perspectiva asupra modului in care se desfasoara orele de curs si, implicit, asupra sistemului de evaluare.
"Dintre elevii care au participat la consultarea noastra, peste 70% isi doresc eliminarea tezelor si inlocuirea acestora cu mijloace de evaluare sumativa, axate pe feedback, astfel incat aceasta forma de evaluare de etapa sa reprezinte cu adevarat o oportunitate pentru elevi de a isi analiza progresul si de a stabili, alaturi de profesori, pasii pe care trebuie sa ii urmeze pentru a isi acoperi lacunele din invatare", sustin reprezentantii Consiliului National al Elevilor.
Elevii cer evaluari unitare, nationale, la final si inceput de an
Totodata, majoritatea respondentilor ar fi de acord cu introducerea unor evaluari unitare, cu subiect unic la nivel national, la inceputul si sfarsitul anului scolar, astfel incat sa poata fi creionata o radiografie clara a evolutiei pe care elevii o au pe parcursul unui an scolar, se mai arata in comunicatul CNE.
„Suntem cu totii constienti ca evaluarea din Romania si-a pierdut relevanta, fara sa puna accent pe necesitatea insusirii unor competente-cheie atat de necesare in randul absolventilor. Reforma in evaluare nu mai suporta amanare! Consiliul National al Elevilor solicita ferm Ministerului Educatiei sa respecte vointa elevilor si sa implementeze modificari de substanta in sistemul de evaluare, astfel incat acesta sa devina unul obiectiv si, mai ales, calitativ”, au mai transmis reprezentantii CNE.
Miercuri, in Comisia de Dialog Social a Ministerului Educatiei se dezbate propunerea de structura a anului scolar 2022-2023. Astfel, oficialii din Comisia de Dialog Social a Ministerului Educatiei iau in calcul revenirea la o impartire in trimestre a anului scolar, in loc de semestre, asa cum este in prezent.
Luna trecuta,
ministrul Sorin Cimpeanu anunta ca, la nivelul Ministerului Educatiei, se discuta despre revenirea la trimestre in noul an scolar. De asemenea, prin modificarea structurii anului scolar se va ajunge la cinci vacante scolare.
“Anul școlar să înceapă pe data de 5 septembrie, prima zi de luni a lunii septembrie, și să se încheie pe 16 iunie. Să avem un număr de cinci vacanțe. În primul rând o vacanță la finalul lunii octombrie, de o săptămână, după primul modul de învățare, pentru toți elevii. În octombrie pentru toți elevii, subliniez, pentru că cei din învățământ primar și grădinița aveau, cei din gimnaziu și liceu nu aveau, acum propunerea este pentru toți elevii și preșcolarii să aibă această vacanță la final de luna octombrie. A doua vacanță să fie de sărbătorile de iarnă și să fie cu o durată consistentă, să înceapă undeva la 22 – 23 decembrie și să fie până pe 8 ianuarie, deci să avem 18 zile de vacanță de iarnă. A treia vacanță să fie în luna februarie, o săptămână. A patra vacanță să fie de sărbătorile pascale, în anul 2023 putem să avem o vacanță de aproape două săptămâni, care să includă și sărbătorile pascale ortodoxe și pe cele catolice. Și, de asemenea, să avem și o vacanță de vară care ar putea să înceapă pe data de 17 iunie și să se termine pe data de 4 septembrie. Acestea sunt cele cinci vacanțe, deci asta ar trebui să rămână un lucru clar, vedem dacă vor fi trimestre sau semestre”, spunea ministrul Sorin Cîmpeanu pe 27 februarie.
Comentarii [2 comentarii]Adauga comentariul tau
Gabi 30 Mar. 2022 16:47:13
Campeanu sa plece acasa, este invechit si habar nu are ce inseamna invamantul preuniversitar. Niciodata nu a fost vacanta de o saptamana de Craciun, cum a fost anul acesta. A trecut de la o extrema la alta. Copiii au stat aproape 2 ani pe "butuci" si acum nu mai au nici vacanta.Bogdan 30 Mar. 2022 10:47:02
Nici nu se pune problema renuntarii la teze.Nu faceti aceasta greseala