In vederea celor aduse la cunostiinta de Consiliul National al Elevilor, Ministerul Educatiei publica proiectul de Ordonanta pentru modificarea si completarea Legii educatiei nationale nr. 1/2011 si propagarea unor termene. CNE si-a manifesta, in raport, dorinta unei cresteri a alocarilor bugetare. Solicitarea se refera la premiile acordate olimpicilor si alocatia zilnica pentru cazare si hrana. In proiect sunt luate in considerare cresterile financiare si inscreierea elevilor olimpici in clasa a IX-a, fara sustinerea Evaluarii Nationale.
Mai jos puteti citi prevederile publicate in proiectul de Ordonanta pentru modificarea si completarea Legii educatiei nationale nr. 1/2011.
I. Legea educatiei nationale nr. 1/2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 18 din 10 ianuarie 2011, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:
1. La articolul 57, dupa alineatul (4), se introduce un nou alineat, alin. (41 ) si va avea urmatorul cuprins:
"(4^1 ) Cuantumul minim al stimulentelor financiare pentru elevii care obtin performante la olimpiadele nationale este dupa cum urmeaza:
i) pentru premiul I - 1000 de lei;
ii) pentru premiul al-II -lea - 700 de lei;
iii) pentru premiul al- III-lea - 500 de lei;
iv) pentru mentiuni - 300 de lei."
2. La articolul 82, dupa alineatul (1^2) se introduce un nou alineat, alin (13 ) si va avea urmatorul cuprins:
(1^3 ) Prin exceptie de la alin (1), de bursa de performanta beneficiaza si elevii de la cursurile cu frecventa din invatamantul preuniversitar particular.
3. La articolul 111, alin (1) , dupa litera i) se introduce o noua litera, lit. j) si va avea urmatorul cuprins:
"j) finantarea privind organizarea de olimpiade nationale scolare in cuantum de 200 de lei/zi/participant"
4. La articolul 139 alineatul (1) litera a) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"a) cu frecventa, caracterizata prin activitati de invatamant si/sau de cercetare programate pe durata intregii zile, specifice fiecarui ciclu de studii universitare, aproximativ uniform distribuite saptamanal/zilnic pe parcursul semestrului si presupunand intalnirea studentilor cu cadrele didactice si de cercetare in spatiul universitar. Unele activitati din cadrul formei de invatamant cu frecventa se pot desfasura prin intermediul resurselor electronice, informatice si de comunicatii specifice, prevazute in standardele de calitate elaborate si aprobate de ARACIS".
5. Art. 139 se completeaza cu trei noi alineate, alin.(2), (3) si (4) care vor avea urmatorul cuprins:
"(2) Activitatile de evaluare, in cazul formei de organizare cu frecventa a programelor de studii universitare de licenta si masterat, se realizeaza in conditiile intalnirii nemijlocite in spatiul universitar.
(3) ARACIS elaboreaza standarde de calitate cu privire la modul de desfasurare a activitatilor de predare, invatare, cercetare, aplicatii practice si evaluare, diferentiat pentru formele de organizare prevazute la alin. (1), si in raport de domeniile si ciclurile de studii prevazute la art. 137 alin. (4) din Legea 1/2011.
(4) Standardele de calitate prevazute la alin. (3) se elaboreaza, de catre ARACIS, in termen de maximum 90 de zile, de la intrarea in vigoare a prezentei OUG. Pe baza aplicarii standardelor de calitate, institutiile de invatamant superior au dreptul de a organiza programe de studii in conditiile prevazute la alin. (1), urmand ca ARACIS sa verifice respectarea acestora in cadrul procedurilor de evaluare externa a calitatii desfasurate in conditiile art. 31, respectiv, dupa caz, art. 33 alin. (3) din OUG 75/20015, cu modificarile si completarile ulterioare".
6. La art. 150 alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(2) La invatamantul cu frecventa, durata specifica a studiilor universitare de licenta este de 3 - 4 ani, dupa caz, si corespunde unui numar de minimum 60 de credite de studii transferabile pentru un an de studii. Durata studiilor de licenta pentru invatamantul universitar din domeniile: artele spectacolului, stiinte ingineresti, stiinte juridice si teologie pastorala este de 4 ani, iar din domeniul stiinte militare, informatii si ordine publica este de 3 sau 4 ani, in functie de arma sau serviciul si specialitatea militara".
ART. II
(1) Prin derogare de la prevederile art. 63 alin.(1) lit.e) din Legea educatiei nationale nr.1/2011, pentru anii scolari 2022-2023 si 2023-2024, cetatenii ucraineni cu statut de elev in sistemul national de invatamant romanesc, au dreptul sa se inscrie in clasa a- IX-a, fara sustinerea evaluarii nationale, pe locuri speciale, si peste numarul maxim de elevi cuprins in acea formatiune/clasa, in conformitate cu prevederile unei proceduri aprobata prin ordin al ministrului educatiei, in termen de 10 zile de la intrarea in vigoare a prezentei ordonante de urgenta.
(2) Prin derogare de la prevederile art. 63 alin.(1) lit.e) din Legea educatiei nationale nr.1/2011, absolventii clasei a-VIII- a pot fi inscrisi in clasa a –IX-a, fara sustinerea evaluarii nationale, si peste numarul maxim de elevi cuprins in acea formatiune/clasa, daca au obtinut locul I la etapa nationala a olimpiadelor scolare organizate de Ministerul Educatiei sau au obtinut premii la competitii internationale recunoscute de Ministerul Educatiei;
(3) Procedura de inscriere prevazuta la alin (2) va fi aprobata prin ordin al ministrului educatiei, in termen de 10 zile de la intrarea in vigoare a prezentei ordonante de urgenta.
(4) Elevii cu performante deosebite la olimpiadele nationale sau la competitiile internationale, prevazuti la alin (2), vor putea fi inscrisi la filiera/profilul/specializarea corespondenta specificului olimpiadei nationale/competitiei internationale. Lista privind corespondenta specificului olimpiadei nationale/competitiei internationale cu filiera/profilul/specializarea la care se face inscrierea este aprobata anual prin ordin al ministrului educatiei.
ART. III
Termenele opozabile furnizorilor de educatie din domeniul invatamantului preuniversitar, pentru a se supune procesului de evaluare externa in vederea acreditarii prevazute de art. 29 alin. (4) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calitatii educatiei, aprobata cu modificari prin Legea nr. 87/2006, cu modificarile si completarile ulterioare, sau mentinerii acreditarii prevazute de art. 33 alin. (3) din acelasi act normativ, se prelungesc de drept pana la sfarsitul anului scolar 2022-2023.
Ministrul Educatiei a subliniat ca elevii de liceu profita deja de acest avantaj pentru admiterea la facultate. Declaratia ministrului Sorin Cimpeanu vine in contextul
nemultumirilor legate de conditiile de cazare de la olimpiadele nationale.
Mai multi elevi care au participat la olimpiadele nationale din acest an s-au plans ca au fost cazati in camere insalubre, cu mobilier stricat si lenjerii murdare pe pat. In plus, unii dintre ei au spus ca au indurat frigul pe parcursul competitiilor.
"Ce e mai important, dincolo de aceste accidente, este stimularea parcursului educational al elevilor cu performante deosebite. Ma refer la posibilitatea de admitere la facultate, care deja exista, si la admiterea la liceu, care sa se faca fara examenul de
Evaluare Nationala pentru elevii care obtin rezultate la olimpiadele corespondente profilului clasei in care doresc sa urmeze studiile liceale", a spus Sorin Cimpeanu, intr-o interventie la
Aleph News.
Ministrul Educatiei a mai spus ca va propune Guvernului
dublarea alocatiei de masa si cazare pentru elevii olimpici si ca premiile in bani pentru cei care obtin performante vor fi si ele majorate.
"Planul Ministerului Educatiei, planul integrat de sustinere a performantei, presupune interventii pe trei paliere. In primul rand, bursele pentru elevii cu rezultate la olimpiade au crescut de la cativa lei, la 500 de lei pe luna. In al doilea rand, alocatia pentru cazare si masa pentru un elev a fost ani la rand 50 de lei pe zi, un cuantum ridicol, si a fost crescuta la 100 de lei pe zi la olimpiadele despre care vorbim. Iar propunerea Ministerului, sper sa fie acceptata de Guvern, va fi ca de indata, adica in zilele urmatoare, alocatia sa fie crescuta la 200 de lei pe zi pentru cazare si masa pentru elevii olimpici. In al treilea rand, premiile vor creste la 1000 de lei pentru premiul I, 700 de lei pentru premiul al II-lea, 500 de lei pentru premiul al III-lea si 300 de lei pentru mentiune. Bursele deja exista, premiile si alocatia vor fi marite", a spus Sorin Cimpeanu.
In acest moment, toti elevii de gimnaziu sustin examenul de Evaluare Nationala, nota la acest examen fiind parte importanta din media de
admitere la liceu.
Cum se calculeaza media de admitere la liceu
1. Media de admitere, pe baza careia se realizeaza inscrierea in clasa a IX-a de liceu a absolventilor invatamantului gimnazial, se calculeaza ca medie ponderata intre media generala la evaluarea nationala sustinuta de absolventii clasei a VIII-a, care are o pondere de 80%, si media generala de absolvire a claselor a V-a - a VIII-a, care are o pondere de 20% in calculul mediei de admitere.
2. Calculul mediei de admitere se face astfel:
MA = 0,2 X ABS + 0,8 x EN
unde:
MA = media de admitere;
ABS = media generala de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a;
EN = media generala obtinuta la evaluarea nationala sustinuta de absolventii clasei a VIII-a
Amintim ca Evaluarea Nationala 2022 are loc in perioada 14-16 iunie, iar afisarea rezultatelor finale se face pe 30 iunie.
Calendar Evaluare Nationala 2022
30 mai - 3 iunie 2022 - inscrierea la evaluarea nationala
3 iunie 2022 - incheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a
14 iunie 2022 - Limba si literatura romana — proba scrisa
16 iunie 2022 - Matematica — proba scrisa
17 iunie 2022 - Limba si literatura materna — proba scrisa
23 iunie 2022 (pana la ora 14.00) - Afisarea rezultatelor inaintea contestatiilor
23 iunie 2022 (ora 16.00-ora 19.00)
24 iunie 2022 (ora 8.00-ora 12.00) - Depunerea contestatiilor
24 iunie - 29 iunie 2022 - Solutionarea contestatiilor
30 iunie 2022 - Afisarea rezultatelor finale dupa solutionarea contestatiilor
Calendarul admiterii la liceu pentru anul scolar 2022-2023
Inscrierile in clasa a noua se vor face in perioada 4-11 iulie, iar repartizarea computerizata a elevilor la liceu va avea loc pe 14 iulie 2022.
- 9 – 13 mai 2022: transmiterea in unitatile de invatamant gimnazial a brosurilor, transmiterea de catre inspectorate la scolile gimnaziale a listei centrelor de inscriere, precum si a scolilor arondate fiecarui centru.
Afisarea in unitatile de invatamant gimnazial si pe site-ul acestora a graficului sedintelor/actiunilor de completare a optiunilor de catre absolventii clasei a VIII-a si parintii acestora, precum si a Metodologiei si a Calendarului admiterii in invatamantul liceal pentru anul scolar 2022-2023, precum si o adresa de e-mail si un numar de telefon dedicate admiterii
- 16 mai – 3 iunie 2022: sedinte/actiuni de instruire cu parintii si elevii pentru prezentarea procedurilor de admitere si a planului de scolarizare, organizate la unitatea de invatamant sau prin mijloace electronice de comunicare (telefon, e-mail, videoconferinta on-line etc.)
- 8 iunie 2022: transmiterea de catre fiecare unitate de invatamant gimnazial catre comisia de admitere judeteana/a municipiului Bucuresti a bazei de date cuprinzand mediile generale de absolvire ale absolventilor clasei a VIII-a, precum si a listei elevilor corigenti, repetenti, cu situatia neincheiata sau exmatriculati, prin completarea acestor informatii in aplicatia informatica centralizata
- 9 iunie 2022: transmiterea de catre comisiile de admitere judetene/a municipiului Bucuresti catre Comisia nationala de admitere a bazei de date cuprinzand mediile generale de absolvire ale absolventilor clasei a VIII-a, prin confirmarea finalizarii operatiunilor specifice completarii acestor date in aplicatia informatica centralizata
- 30 iunie 2022: depunerea declaratiilor de catre parintii sau reprezentantii legali ai candidatilor care opteaza pentru stabilirea mediei la evaluarea nationala fara a lua in calcul rezultatul la proba de limba si literatura materna, la secretariatele unitatilor de invatamant de provenienta
- 1 iulie 2022: completarea de catre secretariatele scolilor a fiselor de inscriere cu numele/codul unitatii de invatamant gimnazial, cu datele personale ale absolventilor clasei a VIII-a, cu mediile generale de absolvire, cu notele si mediile obtinute la evaluarea nationala din clasa a VIII-a, cu mediile de admitere, prin preluarea acestora din aplicatia informatica centralizata
- 1 iulie 2022: anuntarea ierarhiei la nivel judetean/al municipiului Bucuresti a absolventilor clasei a VIII-a
- 4 – 11 iulie 2022: completarea optiunilor in fisele de inscriere de catre absolventii clasei a VIII-a si de catre parintii acestora, asistati de dirigintii claselor a VIII-a (orice optiune gresita poate conduce la o repartizare nedorita); completarea fiselor de inscriere de catre absolventii clasei a VIII-a care doresc sa participe la admitere in alt judet si depunerea/ transmiterea fiselor, conform procedurii stabilite de Comisia nationala de admitere
Candidatii nerepartizati pe locurile speciale pentru rromi si candidatii nerepartizati pe locurile distinct alocate in unitatile de invatamant de masa candidatilor cu CES, precum si cei care au fost repartizati dar care solicita, in scris, renuntarea la locul pe care au fost repartizati, care doresc sa participe la etapa de repartizare computerizata si admitere in invatamantul liceal pentru candidatii din seria curenta, precum si pentru cei din seriile anterioare care nu implinesc 18 ani pana la data inceperii cursurilor anului scolar 2022-2023 completeaza optiunile in perioada 8 -11 iulie 2022
- 4 – 11 iulie 2022: introducerea in baza de date computerizata (in aplicatia informatica centralizata) a datelor din fisele de inscriere; verificarea de catre parinti si candidati a corectitudinii datelor din fisa listata de calculator, corectarea eventualelor greseli in baza de date computerizata si listarea fiselor corectate din calculator, operatiuni ce se vor realiza utilizand aplicatia informatica centralizata
- 12 iulie 2022: termenul-limita pentru transmiterea bazei de date de la centrele de inscriere la centrul de admitere judetean/al municipiului Bucuresti, precum si a listei absolventilor care nu participa la repartizarea computerizata, prin confirmarea operatiunilor specifice in aplicatia informatica centralizata; predarea/ transmiterea de catre comisia din centrul de inscriere a fiselor de optiuni originale la centrul de admitere judetean/ al municipiului Bucuresti
- 12 iulie 2022: transmiterea bazei de date de la centrele de admitere judetene/al municipiului Bucuresti la Centrul national de admitere prin confirmarea, de catre acestea, a finalizarii operatiunilor specifice, in aplicatia informatica centralizata
- 13 iulie 2022: verificarea si corectarea eventualelor erori din bazele de date, precum candidati aflati in baza de date pentru admiterea computerizata si care au fost deja admisi la liceele la care se sustin probe de aptitudini etc., de catre Comisia nationala de admitere si comisiile de admitere judetene/a municipiului Bucuresti; transmiterea modificarilor la comisia nationala
-13 iulie 2022: corectarea erorilor si confirmarea incheierii modificarilor in aplicatia informatica centralizata
- 14 iulie 2022: repartizarea computerizata in invatamantul liceal a absolventilor clasei a VIII-a care nu implinesc 18 ani pana la data inceperii cursurilor anului scolar 2022 – 2023; comunicarea rezultatelor candidatilor repartizati computerizat in invatamantul liceal; afisarea in unitatile de invatamant gimnazial a listei cu locurile neocupate in unitatile de invatamantul liceal din judet/municipiul Bucuresti
- 15 – 20 iulie 2022: depunerea dosarelor de inscriere la scolile la care candidatii au fost repartizati
- 20 iulie 2022: transmiterea de catre unitatile de invatamant liceal a situatiei locurilor ramase libere in urma neinscrierii candidatilor admisi in aceasta etapa de admitere
- 21, 22 si 25 iulie 2022: rezolvarea de catre comisia de admitere judeteana/ a municipiului Bucuresti, a situatiilor speciale aparute dupa etapa de repartizare computerizata
A doua etapa de admitere liceu 2022
A doua etapa de admitere in invatamantul liceal pentru candidatii din seria curenta, precum si pentru cei din seriile anterioare care nu implinesc 18 ani pana la data inceperii cursurilor anului scolar 2022-2023
- 25 iulie 2022: afisarea centrului de admitere, a situatiei locurilor ramase libere, inclusiv a celor destinate candidatilor rromi, precum si a celor destinate candidatilor cu CES, a locului de desfasurare si a graficului probelor de aptitudini sau de verificare a cunostintelor de limba moderna ori materna
- 26 iulie 2022: inscrierea candidatilor pentru probele de aptitudini sau probele de verificare a cunostintelor de limba moderna sau materna, inclusiv a candidatilor pe locurile speciale pentru rromi si a candidatilor pentru locurile distinct alocate candidatilor cu CES in unitatile de invatamant de masa
- 27 – 28 iulie 2022: desfasurarea probelor de aptitudini sau a probelor de verificare a cunostintelor de limba moderna sau materna
- 28 – 29 iulie 2022: afisarea rezultatelor la probele de aptitudini si la probele de verificare a cunostintelor de limba moderna sau materna si rezolvarea eventualelor contestatii
- 1-3 august 2022: primirea cererilor de inscriere a candidatilor care au fost repartizati computerizat in prima etapa de admitere, dar care nu si-au depus dosarele de inscriere in termen, a candidatilor care au fost respinsi la liceele/clasele care au organizat probe de aptitudini si a candidatilor care au sustinut probe de verificare a cunostintelor de limba moderna sau de limba materna in etapa a doua, precum si a candidatilor care nu au participat sau au participat la repartizarea computerizata in prima etapa de admitere, dar, din diferite motive, nu au fost repartizati computerizat, inclusiv a candidatilor pe locurile speciale pentru rromi si a candidatilor pentru locurile distinct alocate candidatilor cu CES in unitatile de invatamant de masa; primirea cererilor de inscriere a absolventilor clasei a VIII-a care nu au sustinut evaluarea nationala; candidatii pe locurile speciale pentru rromi si candidatii pentru locurile distinct alocate candidatilor cu CES in unitatile de invatamant de masa isi pastreaza prioritatea pe locurile destinate acestora care au ramas libere dupa solutionarea situatiilor speciale.
- 4-5 august 2022: repartizarea candidatilor din etapa a doua, de catre comisia de admitere judeteana/a municipiului Bucuresti; repartizarea se face conform unei proceduri stabilite de catre comisia de admitere judeteana/a municipiului Bucuresti, publicate pe site-ul inspectoratului scolar judetean/al Municipiului Bucuresti si comunicate unitatilor de invatamant pana la data de 11 iulie 2022.
- 6 august 2022: transmiterea catre Centrul national de admitere a rezultatelor repartizarii prin confirmarea incheierii operatiunilor specifice in aplicatia informatica centralizata
Admiterea candidatilor pentru invatamantul seral si pentru cel cu frecventa redusa
- 9 mai 2022: anuntarea centrului special de inscriere pentru candidatii din seriile anterioare, care implinesc 18 ani pana la data inceperii cursurilor anului scolar 2022- 2023
- 4 iulie 2022: anuntarea calendarului admiterii la invatamant seral sau cu frecventa redusa pentru candidatii din seriile anterioare care implinesc varsta de 18 ani pana la data inceperii cursurilor anului scolar 2022 – 2023
- 14-15, 18-20 iulie 2022: inscrierea la invatamantul seral sau cu frecventa redusa a candidatilor din seriile anterioare care implinesc varsta de 18 ani pana la data inceperii cursurilor anului scolar 2022 – 2023
- 21, 22 si 25 iulie 2022: repartizarea candidatilor din seriile anterioare care implinesc varsta de 18 ani pana la data inceperii cursurilor anului scolar 2022 – 2023 pe locurile de la invatamantul seral si cu frecventa redusa: la solicitarea comisiilor de admitere judetene/a municipiului Bucuresti sau din proprie initiativa, Comisia Nationala de Admitere poate aproba, in situatii justificate, modificarea datelor limita/perioadelor si evenimentelor din calendarul admiterii in invatamantul liceal pentru anul scolar 2022-2023.