Acest site foloseste cookie-uri. Apasati butonul alaturat pentru o navigare cat mai usoara.
Daca folositi acest site, sunteti de acord cu utilizarea cookie-urilor.
X Acest site foloseste Cookies.
Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Detalii aici

Ministrul Educatiei, despre modificarile din Invatamant, granturi si concursul pentru directorii de scoli

de Ion Andreea la 01 Feb. 2016 Exclusiv
1 comentarii

Ministrul Educatiei, despre modificarile din Invatamant, granturi si concursul pentru directorii de scoli Ministrul Educatiei, Adrian Curaj, vorbeste despre nevoia de transparenta in educatie, intr-un interviu acordat Agerpres.

Ministrul Curaj a vorbit de asemenea despre metodologia pentru organizarea concursului pentru posturile de directori de scoli, care nu s-au mai organizat de sapte ani, dar si despre granturile care urmeaza sa se acorde institutiilor de invatamant cu cei mai buni profesori.

Cum arata sistemul de invatamant la inceputul mandatului dumneavoastra?
Ministrul Educatiei: "Cu plusuri si minusuri, cu bune si rele, dar trebuie sa intelegem profund dificultatile si sa putem face efectiv ceva. Cred ca lipseste predictibilitatea pe ambele componente, si preuniversitar si universitar, lipseste buna parte a memoriei institutionale. De exemplu, datele colectate nu sunt accesibile, nu sunt disponibile. Asta opreste o chestiune care in lume se rostogoleste fantastic acum, analiza de date: intelegere, descoperire de tendinte.

Dupa aceea, sunt foarte multe initiative care au facut si fac bine, nu sunt suficient de vizibile si, mai ales, nu se vede legatura intre ele, ceea ce creeaza mult mai putin impact decat am putea avea. Apoi, mi se pare o utilizare mai putin eficienta a fondurilor europene, cele putine pe care l-am utilizat. Orientarea spre a cheltui, doar, ne-a facut sa nu ne gandim suficient la impact si, mai ales, modul de raportare nu ne ajuta sa tragem concluzii pentru viitor. Acestea sunt cateva din lucrurile pe care voi incerca sa le corectez in ceea ce vom face, de acum incolo."

Care sunt obiectivele mandatului dumneavoastra?
Ministrul Educatiei: "Daca ar fi sa le pun intr-o ordine anume, le voi enumera mai intai pe cele transversale si apoi le voi mentiona pe cele din invatamantul preuniversitar, universitar si apoi cercetare. Transparenta este cea care lipseste major. Pentru mine transparenta nu este doar o mantra; inseamna, intr-un fel, disponibilitatea, nu obligatia de a raporta cat mai mult, de a prezenta cat mai mult.
Pe de o parte, pentru a fi clar ca ceea ce se intampla in invatamantul romanesc nu este chiar de nota cinci, cum zic unii. Ce se intampla dovedeste ca avem destul de multa calitate, forta, dar uneori vorbim numai despre lucrurile nereusite si asta nu creeaza nici emulatie, nu creeaza nici tractiunea pe care ar trebui sa o aiba pentru ca, daca toate cadrele didactice vor afla ca in Romania scoala se face doar prost, copiii fug si nu vor sa invete, atunci nu vom mai avea modele pentru altii si mesajul va fi: ''Orice as face tot prost este''. Eu prefer un mesaj de constructie, tocmai pentru ca stiu ca sunt multe probleme, dar incerc sa ofer bune practici pentru a-i motiva pe ceilalti. Se intampla multe lucruri deosebite, avem o sansa mare, iar cei care nu au reusit sa intre in mecanismul acesta au timp si le cream conditii. Partea aceasta legata de transparenta pentru mine se asociaza in mediul universitar cu autonomia; eu tin foarte mult la autonomia universitatilor. Din acest motiv, veti vedea ca tot ce declar si fac in legatura cu etica ori finantarea in mediul academic porneste de la ideea ca imi doresc si fac tot efortul ca legislatia sa stimuleze autonomia universitara si sa ceara, in acelasi timp, transparenta si responsabilitate publica.

Un alt punct major este echilibrul acesta intre meritocratie, excelenta, acces si echitate. Ma uit la elevi sau la studenti. Bursele au crescut acum cu 20%, am rugat colegii sa avem un echilibru potrivit intre a stimula performanta si a raspunde totodata nevoilor de echitate si incluziune. Asta, pentru a putea sa ii avem in vedere atat pe cei care au nevoie, dar si pe cei care performeaza pentru ca, pana la urma, diferentele se fac si in partea aceasta. Am tot vorbit de-a lungul timpului, iar acum am constatat-o si ca ministru, este frumos sa stai in exterior, nu mai seamana interiorul cu ce ai vazut din exterior.
Sunt ingrijorat de pierderile de talente din sistem, ma refer la copiii care parasesc scoala. Pierderea aceasta se intampla initial atunci cand inscriem tarziu copiii la invatamantul prescolar. Apoi, am fost foarte ferm cand am spus: vor merge in clasa intai copiii care au clasa pregatitoare. Este un mesaj puternic. In tot jocul acesta trebuie sa fim constienti ca, pana la urma, obligatia noastra este sa fim responsabili cu nevoia de dezvoltare a copilului.
MEMORATOR ISTORIE si MEMORATOR GEOGRAFIE
MEMORATOR ISTORIE si MEMORATOR GEOGRAFIE
Vezi detalii
Culegere de exercitii rezolvate la matematica
Culegere de exercitii rezolvate la matematica
Vezi detalii
Fise de lucru pentru invatarea limbii germane
Fise de lucru pentru invatarea limbii germane
Vezi detalii


Apoi, o alta pierdere majora o avem la finalul clasei a VIII-a. Aici aproape ca simt o durere fizica. De ce? Copilul termina clasa a VIII-a in zona rurala, langa parinti, dar trebuie sa mearga la liceu si familia nu are resurse. Aproape 25% din acesti copii renunta si ii pierzi aproape definitiv. Aici este o discutie care trebuie purtata: nu spun ''asa'' sau ''altfel''. O discutie care trebuie purtata. Nu cumva, uitandu-ne la ce se intampla si din practica internationala, uitandu-ne la nevoia de educatie tehnica, profesionala si duala, mai ales duala acum, nu ar fi interesant sa reflectam dublu si sa luam o decizie daca invatamantul obligatoriu s-ar termina la clasa a IX-a? Acesta este doar un scenariu, a mai fost realitate candva. Clasa a IX-a sa ramana acolo, in comunitatea lui. Cand termina clasa a IX- a, copilul are varsta potrivita sa semneze un contract de ucenicie, reuseste sa mearga intr-un sistem dual cu sens. Iar noi reusim sa se intample ca sistemul dual sa fie foarte apropiat de dualul intalnit in tarile puternice precum Germania, Austria. Ne-ar ajuta foarte mult. Sigur, am un mandat scurt, nu imi propun sa schimb, nu imi propun sa bulversez, dar imi propun sa ridic subiecte.

Pierderile acestea dor major pentru ca toti acesti tineri aproape ca nu mai gasesc calea de intoarcere. Liceul ar putea sa fie de trei ani, poate cel profesional sa fie de patru. Sunt diverse variante. Cred ca trebuie sa vorbim si sa ne uitam la sens, nu inventam, incercam sa fim atenti si la practica internationala. Pana la urma trebuie vazut - ce oferi celui pe care il educi, ce alternative ii dai, nu pentru tine ca educator, ci pentru el. Poate pentru el o zona practica, profesionala, tehnica este mult mai importanta decat una pur teoretica care il conduce spre un tip anume de bacalaureat ce nu il duce nicaieri. Nu promoveaza bac-ul, ramane agatat, iar aici pierderea este mare. Tehnicul post-liceal non-universitar este foarte prost, l-am tot schimbat si de fapt nu le mai dam nicio sansa. Unde se duc copiii acestia? Nu se regasesc nicaieri. Este o abordare de sistem, avem nevoie de decizii.

Partea de invatamant profesional dual este de asemenea important si cu sens pentru mine. De ce? Este o schimbare de paradigma. Din pacate, realitatea ne spune ca nu prea ne uitam la piata muncii din varii motive. Un raport pe care il am la dispozitie spune ca sunt zone in care 5-7% din acestia sunt absorbiti de piata muncii. In schimb, in partea cealalta, in invatamantul dual, pana la 95% din absolventi se duc pe piata muncii. Trebuie sa discutam, sa vedem cum arata aceasta harta a optiunilor. Trebuie sa faci cu responsabilitate, poti marca o viata."

Sunt preconizate modificari in ceea ce priveste modalitatea de desfasurarea a examenului de bacalaureat si admiterea la liceu?
Ministrul Educatiei: "Am anuntat cand mi-am inceput mandatul, imi doresc continuitate. Cu siguranta ca vom incerca sa facem adaptari daca se va intampla ceva, astfel incat lucrurile sa mearga bine. Suntem atenti sa se organizeze bine examenele, intr-un cadru intransigent si echilibrat totodata, care sa nu bulverseze."

Ce ne puteti spune despre dezbaterea privind planurile cadru pentru gimnaziu care a fost lansata de ISE? Vor ajunge manualele de clasa a V-a in scoala la timp?
Ministrul Educatiei: "Nu numai ca vor ajunge la timp, am incredere ca se va intampla lucrul acesta, dar incercam ca in zona cadrului curricular sa venim cu ceva nou. Undeva, la sfarsitul lui februarie vom avea rezultatul consultarilor si al dialogului cu expertii, cu societatea civila, cu toti aceia care au dorit sa se implice, adica un nou cadru curricular. Pentru prima data in dezvoltarea cadrului curricular vom avea urmatoarea abordare: pentru fiecare materie vom stabili cate trei grupuri care vor lucra independent. Aceste trei grupuri, a caror structura va fi definita prin termenii de referinta pregatiti de grupul pentru curriculum, vor avea o componenta interdisciplinara. Deci, trei grupuri pe fiecare materie vor lucra separat. In tabara de vara, pentru fiecare disciplina vom aduce laolalta aceste grupuri si cate 10 profesori, sa spunem: discuta, iar la sfarsit, din cele trei scenarii, impreuna cu profesorii vom alege cel mai bun scenariu posibil astfel incat in octombrie sa putem anunta licitatia pentru manuale.
In acelasi timp, pentru ca au fost atatea probleme cu licitatiile pentru manuale, am facut un grup cu editori, parinti, copii si sindicate ale profesorilor si am spus: haideti sa vedem ce dureri am avut, macar pe acelea sa le evitam. Acest grup discuta de fapt cum ar arata conditiile pentru o licitatie in care sa eliminam lucrurile fara rost, adica situatiile care ar putea genera probleme. Eu imi doresc un echilibru - un pret decent pentru o calitate excelenta. Pana la urma trebuie sa platesti decent pentru o calitate foarte buna."

Vorbeati de inovare in educatie, cum ar trebui sa fie din punctul dumneavoastra de vedere o astfel de ora de curs?
Ministrul Educatiei: "O ora de curs in care, dupa mine, ar trebui sa fie un continuum intre profesor si elev. Manualele, ne plac sau nu ne plac, sunt prea rigide, sunt mai putin inspirate. Rolul nostru ar fi acela de a-i ghida spre informatie, spre cunoastere. As vrea ca scoala sa fie spatiul in care copiii nostri, elevii nostri, sa fie stimulati pentru a se apropia de cunoastere. Aici ar trebui sa ajungem: un mediu in care elevului sa nu-i fie frica de profesor, iar profesorul stimuleaza elevul sa caute, sa intrebe, sa fie curios. Toti acestia, profesori si elevi, pot contribui foarte bine la dezvoltarea de continuturi de invatare online. Avem atatea resurse pe care le putem folosi la clasa, sau putem face altele noi ... imi doresc sa vad folosite la clasa materiale noi, profesorii sa nu mai stea doar dupa manual, sa fie creativi in relatia cu elevii lor."

Cand vor fi organizate concursuri pentru directorii de scoli?
Ministrul Educatiei: "In primavara aceasta vom incepe. Pregatim metodologia, de sapte ani nu au mai fost organizate concursuri pentru posturile de directori. Avem nevoie de oameni devotati scolii, care sa puna energie."

Vorbeati de transparenta in educatie ca una dintre prioritatile mandatului. Ce mecanism aveti in vedere ?
Ministrul Educatiei: "Unul de deschidere, in care spui responsabil ca ti se acorda incredere si obtii si rezultate. Uneori ne este frica sa publicam date pentru ca nu ne place realitatea. Dar daca nu spunem care este realitatea, cum putem masura progresul?
Transparenta vine si din respectul fata de societate. Ma gandesc la universitati, la scoli. De exemplu, am solicitat ca scolile sa isi afiseze, sa publice bugetul de venituri si cheltuieli. Este respectul scolii fata de finantarea activitatii educationale de catre administratia locala, sau atat cat vine de la minister, ori din fonduri europene. Daca aceste elemente de transparenta ar veni ca un reflex natural, nu fortat, atunci ar fi mult mai simplu.
Interfata principala cu cetateanul simplu este site-ul ministerului. Daca accesati acum site-ul ministerului nu stiti cine raspunde de un subiect anume, cine este detinatorul cunoasterii in zona respectiva sau unde este locul unde pot intreba de subiectul respectiv. Vom schimba aceasta, lucram la un site nou, prietenos si facut sa raspunda nevoilor de informare ale elevilor, profesorilor, parintilor, ale tuturor acelora carora noi am putea sa le raspundem. Apoi, vom acorda posibilitatea de a ni se adresa petitii on-line. De ce sa trimita prin posta, cand poate face asta printr-un simplu click? Vom implementa asta. Mai mult, in noua structura a ministerului vom avea un birou care va face doar asta: raspuns prompt si documentat la petitii. Este un pas major. Tot ceea ce tine de transparenta institutionala - bugete, rapoarte anuale, declaratii de avere ori interese, chiar date deschise despre educatie - le vom pune la dispozitie pe noul site, pe care il vom lansa cat de curand."

Organigrama ministerului postata pe site aduce o noua structura in cadrul MENCS care se va ocupa de incluziunea sociala. Este acesta o alta prioritate?
Ministrul Educatiei: "Acces, echitate in echilibru cu excelenta. Daca nu mentinem un echilibru aici, am face o mare greseala. Pentru ca sunt atat de multe lucruri si ne gandim la copiii cu probleme educationale speciale, la zona rurala, ne gandim la minoritati, sa zicem comunitatea roma unde este discutia despre segregare. De ce sa nu punem toate lucrurile acestea pe tapet? De ce sa nu punem la un loc proiectele care sunt in zona acesta? Aici vorbim de politici educationale, e nevoie de cineva care vine cu experienta practica in zona minoritatilor, in zona defavorizata.
Mai este ceva interesant in organigrama ministerului. Pentru prima data avem o componenta extrem de importanta in educatie si inovare, cred: unitatea de tehnologia informatiei. Si aici este, cred, un mesaj puternic in spate, pentru ca datele au mare valoare, noile tehnologii in educatie, cyber-security au un rol major, toate lucrurile acestea trebuie bine administrate."

Ce ne puteti spune despre suplimentarea banilor destinati educatiei prin accesarea de fonduri europene?
Ministrul Educatiei: "In mandatul meu voi cauta sa pun un echilibru intre ce fac pe termen scurt si ce proiecte las, pe termen mediu si lung. Uitandu-ma la acest echilibru vreau sa utilizam banii, sa stiu ce impact putem obtine. Vor fi cateva proiecte, care vor aborda subiecte cheie: unul dintre ele va fi legat de curriculum si aici este interesanta abordarea. Ma intereseaza trei linii majore: una va fi cea de predictibilitate, pentru ca nu ne putem juca cu elevii nostri. O alta este cea de ''experimente'' interesante facute de societatea civila, de asociatii internationale, care nu au reusit sa aiba, inca, masa critica. Acestea pot fi evaluate, validate, slefuite ca sa le ducem in zona a treia, adica dialogul cu societatea pentru a deveni mature si dupa aceea sa le putem muta in spatiul predictibilitatii. Ma astept ca proiectul acesta legat de curriculum sa se intinda undeva la sase-sapte ani, sa aiba resurse importante pentru ca aici va fi spatiu de continua adaptare si de inovare in educatie.

Alt proiect major este cel legat de noile resurse din sistem, adica formarea profesorilor. Aici este vorba de masterul didactic pe care incercam sa il operationalizam. Am toata increderea ca anul acesta vom porni. Programul va fi destul de lung astfel incat sa nu fie doar o serie, sa fie cel putin trei serii de absolventi de master didactic. Parerea mea este ca trebuie sa facem ceva robust si cu sens. Imi doresc sa aducem oameni noi, de calitate. Ei vor fi nuclee care aduc nou si aduc tot ce ne trebuie. Pe de alta parte nu vom uita de cei existenti deja in sistem si care sunt buni, dar au nevoie de putin ca sa fie si mai buni.
Apoi, mai este un proiect pe care l-am discutat mult cu organizatiile, un proiect care sa investeasca mult in consilierii scolari pentru ca ei ar trebui sa faca o treaba excelenta in scoala. De obicei sunt utilizati in alte directii decat ar trebui. Avem mare nevoie de ei, de multe ori fac consiliere si cu familiile elevilor. Sunt oameni bine pregatiti multi si mi-ar face placere sa le dam instrumente noi, sa incercam sa ii mobilizam. De la ei am putea avea informatii despre copiii nostri, pentru ca atunci cand afli multe despre cum se comporta iti dai seama ca, poate, intr-o regiune sunt orientati mai mult spre manual, in alta parte mai reflexiv orientati. Daca extragi toata aceasta informatie ai o sansa sa vezi cam unde este constructia aceasta fina si delicata a copilului din jurul nostru si cum anume il dirijam. Reusesti sa ii creezi linia proprie de performanta pentru fiecare copil, ceea ce este esential pentru scoala."

Ati vorbit despre granturile pentru profesori. Cum vor fi acordate?
Ministrul Educatiei: " Ele sunt destinate institutiilor unde se gasesc acei profesori extraordinari. Gasim instrumentele prin care ii sustinem pe cei care au initiativa, care au demonstrat ceva sau sunt dispusi sa se implice mai mult in scoli, mai ales in spatiul rural. Acolo sunt resursele mai mici. Vom da granturi scolilor astfel incat profesorii, cei care aduc inovare in sala de clasa in lucrul cu elevii, ii stimuleaza sa faca filmulete, tot felul de lucruri de genul acesta, concursuri, sa aiba un venit relativ constant pe doi-trei ani. E un venit suplimentar, luna de luna, macar zece luni pe an, pentru ca avem si vacanta. Eu am in vedere undeva la 10.000 de granturi. Uitandu-ma ca ar putea sa fie cam 10 profesori per grant ar putea sa fie undeva la 100.000 de profesori. Poate este putin din tot ansamblul, dar uitandu-ma pe toata aceasta componenta, mai ales la rural, cred ca miscam lucrurile intr-o dinamica."

Invatamantul superior este un alt obiectiv pe care l-ati anuntat. Puneti accent pe internationalizare?
Ministrul Educatiei: "Ma preocupa prezenta noastra in plan international. Am stipulat in contractul institutional dintre noi si universitati ideea ca as vrea sa vad toate universitatile prezentandu-si programele de studii in limba engleza. Trebuie sa fim actori in jocul acesta global. Apoi, avem la dispozitie acest portal, Study in Romania, care este o oportunitate majora pentru universitatile noastre sa fie gasite la un click distanta. Autonomia universitara, responsabilitatea publica si internationalizarea, cred ca sunt ingrediente pentru un mediu academic robust."

Considerati cercetarea o prioritate?
Ministrul Educatiei: "Cercetarea a suferit cel mai mult din lipsa de predictibilitate. Am avut proiecte care au fost gandite pe trei ani si au durat 5 ani sau 6 ani. O buna parte dintre proiecte s-au terminat cu 60% finantare initiala, ceea ce nu inseamna ca au obtinut 60% din rezultate. Uneori nu au putut obtine nici jumatate pentru ca au fost amputate, lucruri care ar fi putut fi facute intr-un ritm anume si propuse intr-un fel anume. Pornim acum intr-un ciclu nou, trebuia sa incepem din 2014 dar incepem in 2016. Un ciclul in care avem o revenire pe o crestere de 33% a bugetului de cercetare. Aceasta crestere nu este importanta prin sine, mesajul este important. Mesajul este ca cercetarea, stiinta inovare conteaza pentru Romania.

Daca mentinem ritmul acesta de 33% crestere, vom putea ca in 2020 sa atingem tinta pe care ne-am propus-o. Pe de alta parte, lipsa de predictibilitate in zona cercetarii a mai influentat ceva: efortul nostru de a atrage tineri performanti si persoane cu experienta vasta nu si-a atins potentialul pentru ca oamenii au decis sa plece din lipsa de resurse. Apoi, cea mai sensibila componenta aici este modul in care businessul pune bani in zona cercetarii. Daca tu nu esti predictibil, businessul nu risca, pentru ca el trebuie sa vina undeva cu 50% din resurse.

Implementarea strategiei de specializare inteligenta 2014 - 2020 este iarasi un punct interesant. Am decis sa ne focalizam pe patru directii care tin de legatura profunda a Romaniei cu spatiul natural in care se gaseste: bio-economie pentru ca avem un dar natural fantastic, cu datul intelectual deosebit ICT, avem resurse energetice, inclusiv energie verde. Suntem apoi buni in zona manufacturiera, daca ne uitam in profilul de export masini destul de sofisticate. Avem patru domenii pe care putem sa ne concentram eforturile. Asta conteaza foarte mult."

In ce stadiu se afla proiectul laserului de la Magurele?
Ministrul Educatiei: "Am reusit, la sfarsitul anului trecut, sa ne incheiem cu succes etapa I. Asta inseamna ca nu am fost in situatia sa avem costuri pe care sa le acoperim din bani romanesti. Am decontat totul la Comisia Europeana. Proiectul a primit avizul pentru prima faza si am incarcat faza a II-a astfel incat proiectul pe urmatorii doi ani sa fie ok in spatiul si finantarea europeana. Se construieste proiectul intr-un ritm bun, colaboratorii francezi au facut primul laser din cele doua, l-au anuntat. TALES-ul si-a facut treaba, la noi constructia este gata. Eu ma astept ca pana la sfarsitul anului, mare parte din infrastructura de cercetare sa fie acolo.

Este aceasta suficient? Eu zic ca nu. Ma intereseaza ce se va intampla si in zona Magurele: ce educatie ofer acolo, cum fac stiinta, ce inovez, cum fac hi-tech, cum traiesc si cum imi petrec timpul liber acolo. Ce este dincolo de ELI-NP: ma gandesc la un teritoriu intr-o maniera integrata. Este Laser Valey - Land of Lights.

Vom lansa o competitie internationala de urbanism, invitam toate scolile de arhitectura din Europa sa se uite pe teritoriu, sa analizeze si sa propuna cum vad ei dezvoltarea urbanistica a zonei. Acolo, langa lacul Mihailesti sa facem un cartier de trait, apoi o zona de agrement, vrem o clinica, un science parc, astfel incat sa asociem teritoriului si semnificatie... Va exista o jurizare, in toamna vor veni ministrii europeni ai educatiei pentru desemnarea castigatorilor, pentru primele 20 de proiecte. Evenimentul va include holograme si printuri 3D. Vindem lumii intregi ideea ca Romania a inteles: stiinta este un adevarat mecanism pentru evolutie."

Cum vedeti proiectul Romania Educata?
Ministrul Educatiei: "Ma angajez ca Ministerul Educatiei sa fie activ in organizarea evenimentelor, in pregatirea de continut. Dialogul acesta legat de Romania educata este extrem de relevant pentru a intelege ce fel de societate vrem. Ce vrem de la noi, de la cei de langa noi si cum putem ajunge acolo? Eu imi doresc o scoala care nu mai pierde potentialul semnificativ de inteligenta si creativitate pe care il risipim acum. Si societatea care vede stiinta si inovarea ca motoarele propriei dezvoltari. E o viziune de tara la care ma angajez sa particip. Cred in Romania educata si cred ca trebuie sa ne dam aceasta sansa: de a participa la constructia propriului viitor."

Sursa: Agerpres
Autor: Ion Andreea

Ti-a placut acest articol?
Da Like, Printeaza sau trimite pe Email!

Va place acest articol ?
Dati o nota de la 1 la 5 !
Rating:
Nota: 3.75 din 10 voturi

x


Intrebare antispam: 1 + 1 =

Atentie! Pentru a activa formularul, trebuie sa raspundeti corect la intrebarea de mai sus!

Comentarii 1 comentariiAdauga comentariul tau

Vladimir Dumitru 2016-02-03 06:57:22

Idei mărețe în timp ce noi, cei de la catedră, dacă dorim să ne perfecționăm,și să ne reînoim creditele profesionale care sunt cam obligatorii dee-altfel, trebuie să scoatem sute de lei din astronomicul nostru salariu pentru a participa la cursurile organizate chiar de către stat prin Casele Corpului Didactic! Frumos, nu ? Nici în privat, cei care merg la cursuri nu plătesc ! Las că în învățământ cică merge și așa... E...NU mai merge și așa !

Da, doresc să descarc GRATUIT cadoul si să primesc informaţii despre produsele, serviciile, evenimentele etc. oferite de Rentrop & Straton Termeni si conditii de utilizare a site-ului Nota de informare
Va oferim GRATUIT Capcanele Gramaticii. Top 3 greseli comune explicate pe intelesul copilului tau
Ce sa inveti? Cum sa inveti? Cand sa inveti? Modele si Exemple.
Primiti zilnic pe e-mail, ultimele stiri si subiecte din invatamant.
 
Aboneaza-te la
Newsletterul Gratuit si fii informat!

Alte stiri

eNews Portal INVATAMANT
Descarca GRATUIT raportul special

Capcanele Gramaticii! Top 3 greseli comune explicate pe intelesul copilului tau
Capcanele Gramaticii! Top 3 greseli comune explicate pe intelesul copilului tau
 
Completeaza adresa de email la care vrei sa primesti Raportul Gratuit



eNews Portal INVATAMANT
Descarca GRATUIT raportul special

Capcanele Gramaticii! Top 3 greseli comune explicate pe intelesul copilului tau
Capcanele Gramaticii! Top 3 greseli comune explicate pe intelesul copilului tau
 
Completeaza adresa de email la care vrei sa primesti Raportul Gratuit
Iti oferim Capcanele Gramaticii. 
Top 3 greseli comune explicate pe intelesul copilului tau.
Citeste GRATUIT toate informatiile despre
CE, CAND si CUM sa inveti. Program si Sfaturi
din invatamantul primar, gimnazial si liceal.
 
Adauga mai jos adresa ta de email si primesti Raportul Gratuit
 
Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic.
Atentie: veti primi in fiecare zi un newsletter gratuit cu ultimele noutati din invatamantul gimnazial si liceal!