Programul Euro 200 continua si in 2015: Guvernul ofera sprijin financiar elevilor pentru achizitia de calculatoare

In anul 2009, Cristian Pop- Eleches roman din Arad, profesor la Universitatea Columbia si Ofer Malamud, professor la Universitatea Chicago, amandoi cercetatori recunoscuti in Statele Unite, au demarat un studio privind efectele pe care le-a avut investitia in educatia prin calculator pentru copii din Romania. Au fost investigate 6814 familii din judetele Arad, Bistrita-Nasaud, Braila, Cluj, Maramures, Mures si Sibiu. Studil a urmarit rezultatele la invatatura ale acetor copii in raport cu alti elevi care nu au beneficiat de calculator.. Au fost considerate ca relevante notele la matematica, romana si engleza. Cercetarile finalizate in 2010 au condus la urmatoarele rezultate:
1. In 87% dintre calcula toarele achizitionate erau instalate jocuri video, dar numai in 6% dintre ele erau instalate si programe educationale primate gratuity. 20% dintre copii au declarat ca se joaca zilnic diverse jocuri video pe calculator, in schimb numai 1% au decla rat ca foloseau zilnic computerul in scopuri educationale.
2. Aparitia calculatorului in spatial caminului a condus la scaderea timpului acordat rezolvarii temelor de acasa, a lecturii si a tuturor celorlalte activitati recreative.
3. Rezultatele scolare au scazut dramatic dupa achizitionarea calculatorului ajungand dupa numai un an sa aiba un nivel de pregatire mai scazut decat ceilalti copii de aceeasi varsta, care traiau in acelasi context socio-cultural.SILVIA CRIVEANU, CALCULATORUL DE ACASA-CONDITIE SUFICIENTA PENTRU ESECUL SCOLAR, FAMILIA ORTODOXA, NR. 10/2011 .
Cercetãrile aratã cã mediul an care trãieºte copilul nu trebuie sã fie unul agitat, construit artificial, ci, mai curand, unul liniºtit. Trebuie avut an vedere cã, pentru dezvoltarea creierului, este importantã, nu atat activitatea exterioarã, cat intensitatea proceselor interioare, reflexive, vorbirea cu sine ansuºi despre uimitoarea lume care-l anconjoarã.
Un alt factor necesar dezvoltãrii creierului este experienþa cuvantului in dialogul cu proprii pãrinþi. Aceºtia constituie cea mai buna cãlãuzã pe care copilul o poate avea pentru a anþelege lumea anconjurãtoare si pentru a-ºi dezvolta mintea. Dialogul cu aceºtia, cuvantul rostit rar, explicat cu rãbdare si dragoste de cãtre pãrinþi, ocupã, dupã ultimele cercetãri, rolul cel mai important an configurarea reþelelor neuronale, mai mult decat oricare experienþã.
O altã condiþie necesarã dezvoltãrii normale a creierului este implicarea ºi participarea activã a copilului la existenþa sau experienþa cotidianã. Neuropsihologii au constatat faptul ca interacþiunea activã cu mediul, atat la nivelul fizic al atingeri ºi jocului, cat ºi la cel psihologic al reflecþiei ºi imaginaþiei, este esenþialã pentru dezvoltarea normalã a cortexului.
Televiziunea, din perspectiva descrisa anterior, nu poate fi consideratã propice pentru edificarea structurilor neuronale caracteristice unui creier normal, ci, dimpotrivã, poate fi vãzutã ca un mediu ce ampiedicã sau reprimã o evoluþie fireascã. Copilul an faþa televizorului nu are parte de experienþa obiºnuitã a limbajului, de stimularea dialogicã a gandirii ºi reflexiei pe care pãrinþii, bunicii sau mediul uman, an general, le oferã. Stimulii vizuali ºi auditivi percepuþi an faþa micului ecran sunt atat de agresivi, se succed cu asemenea rapiditate, ancat depãºesc capacitatea creierului de a-i controla. Efectul inevitabil va fi inhibarea unor importante procese mentale.
Copiii se obiºnuiesc de la televizor sã nu mai doreascã sã anþeleagã ce se antamplã an lumea care-i anconjoarã. Se mulþumesc doar cu senzaþiile . Experienþa vizionãrii TV nu este una a spaþiului ºi a timpului real, a distanþelor ºi a duratelor reale, ci a unora virtuale, sugerate sau doar simulate in interiorul lumii televizualului. Copilului ii lipseºte posibilitatea cunoaºterii prin atingerea ºi manipularea fizicã a materialelor, una dintre condiþiile desfãºurãrii procesului de cunoaºtere ºi prin urmare, de structurare a traseelor neuronale. Prin televizor cei mici sunt lipsiþi de liniºtea ºi rãgazul necesare dezvoltãrii mecanismelor limbajului intern ºi ale gandirii reflexive.
A-i anvãþa pe copii cu televizorul ºi a cultiva acest obicei an viaþa noastrã anseamnã, de fapt, a modela niºte structuri neuronale care determinã cortexul sã rãspundã la provocãrile realitãþii potrivit tipului de experienþã propus de vizionarea televizorului; anseamnã sã anvãþãm creierul cu atitudinea pasivã, sã-l facem dependent de "plãcerea facilã a ecranului video", sã "ai slãbim abilitãþile mentale" obiºnuindu-l sã nu reflecteze, sã nu gandeascã realitatea, sã nu dialogheze sau sã nu se concentreze cu atenþie la problemele pe care le antampinã. Astfel, uitatul la TV nu va constitui numai o obiºnuinþã cotidianã, ci se va cristaliza antr-o structurã corticalã care va influienþa semnificativ antregul orizont de conºtiinþã ºi existenþã a telespectatorului.
În urmã cu mai bine de 70 de ani, cand se discuta despre „binefacerile” cinematografiei an educaþie ºi anvãþãmant, marele pedagog ºi vizionar, Vasile Bãncilã trãgea un semnal de alarmã an privinþa efectului excesului de imagini asupra imaginaþiei, cuvintele lui profetice fiind mai mult decat actuale an ceea ce priveºte televizualul: „Excesul de imagini poate obosi imaginaþia sau sã o andepãrteze, fiindcã sufletul rãmane sã se mulþumeascã numai cu imagini. În acel moment, omul a devenit o fiinþã exterioristã, care-ºi cautã viaþa an afarã, an noi ºi iarãºi noi excitaþii. El a pierdut resortul creaþiei interne ºi devine un cerºetor de senzaþii ºi imagini, nostalgic dupã altceva ºi aproape veºnic plictisit, fiindcã nu mai poate adãuga de la el nimic… Este tocmai imaginea omului actual, a omului modern” .