"Eu nu mai am de ce sa fiu ministru pentru a sustine un program al unei coalitii care vad ca – sau care s-ar putea – sa nu si-l mai asume", a spus Daniel David, la
Digi 24.
Plenul Senatului Romaniei dezbate si supune la vot luni, 15 septembrie,
o motiune simpla prin care sunt contestate politicile Guvernului in domeniul Educatiei, avandu-l ca principal vizat pe ministrul Daniel David. Motiunea, intitulata „In loc de instructie si excelenta, umilinta si dresaj”, este initiata de senatorii AUR si sustinuta de 38 de membri ai Opozitiei.
Daniel David a afirmat ca isi va da demisia daca motiunea simpla trece, explicand ca masurile contestate au fost asumate de coalitia de guvernare si ca nu are motive sa le sustina in lipsa sprijinului politic.
"Fara nicio discutie, da, pentru ca vreau sa fie foarte clar sau vreau sa punctez doua lucruri pornind de la ceea ce ati spus. Unu, aceste masuri au fost masuri ale coalitiei. Au fost asumate intr-un program de guvernare. Eu, daca eram ministru, sigur, in conditii de normalitate, dar nici in conditii de criza, nu stiu daca neaparat mergeam exact pe aceste masuri. Deci, altfel spus, in conditiile in care aceste masuri au venit intr-un program de guvernare si cei care reprezinta acel program de guvernare nu le mai sustin, eu nu am de ce sa le sustin si cred ca, repet, in acest moment sunt linistit. Am facut ce trebuie pentru tara, cu pulverizarea sau cu atacul pe care l-am primit la imagine, la ce am construit eu profesional, pentru ca salariile si bursele sunt acoperite (…). Deci, daca in urma motiunii simple, desi nu sunt obligat si premierul nu este obligat sa-mi ceara demisia sau eu sa-mi pun demisia, eu nu mai am de ce sa fiu ministru pentru a sustine un program al unei coalitii, care vad ca – sau care s-ar putea – sa nu si-l mai asume”, a spus ministrul Educatiei.
Ministrul Educatiei a explicat ca va ramane in functie doar daca va avea sprijinul coalitiei de guvernare pentru a trece de la o logica de austeritate la una de reforma.
„In momentul asta, eu pot ramane pentru a fi un ministru care incepe sa treaca din logica de austeritate in reforma, dar vreau sa vad ca coalitia este alaturi de mine. Sau, daca nu mai este alaturi de mine, asta este, mi-am facut datoria, sistemul a fost salvat, pot sa plec”, a mai spus el.