Exista o denumire generica a fenomenului (in engleza, starea aceasta se numeste "homesick"), insemnand in literatura de specialitate ca dorul acesta se refera si la familie, prieteni, lucrurile dragi.
Psihologul Leary ofera o definitie reprezentativa: „este vorba despre singuratate combinata cu faptul ca se simte «in afara» si asteptarea de a se intoarce intr-un mediu familiar si suportiv", conform
performante.ro.
In fapt cu totii ne-am confruntat in copilarie cu asta: este vorba despre o stare de tristete, asociata cu stres si uneori cu teama.
Iar dorul de casa nu apare doar la copii, ci si adultii sunt marcati de acesta tristete.
Dorul de casa (familie, prieteni) este stare universala si arata un atasament sanatos fata de lucrurile personale si viata de familie. El poate aparea la copii chiar daca nu pleaca o perioada indelungata, ci doar dorm peste noapte la un prieten pentru a se distra.
Ce puteti face pentru a va ajuta copilul
1. O pregatire prealabila este necesara, o discutie cu copilul, pentru a-l pregati referitor la ceea ce se poate intampla in respectiva excursie/tabara (cu bune si cu rele, dar insistand pe aspectele pozitive);
2. Exersarea gandirii pozitive – copilul trebuie sa se centreze pe partile distractive ale taberei (de altfel, o gandire pozitiva, centrata pe aspectele pozitive ale vietii este bine sa se dezvolte in general);
3.Ca filosofie de viata va ajuta o dezvoltare generala a personalitatii in directia flexibilitatii, cautarii aventurii (intr-o masura mai mica sau mai mare), curiozitatii in directia cunoasterii si dezvoltarii etc.
O conditie importanta care-l poate ajuta pe copil sa treaca mai usor peste perioada de tabara, vizita la bunici etc. este sentimentul acceptarii pe care il primeste in mediul nou in care se deplaseaza. invatati-i pe copii sa vorbeasca cu invatatoarea care ii insoteste sau cu supervizorii.
Daca se simte binevenit si in siguranta, copilul va trece mai usor peste dorul de casa.
D’Arcy Lyness recomanda ca sa existe o formare a "abilitatii de a pleca de acasa prin plecari mai scurte de acasa care sa dea copilului incredere si un oarecare confort". Pana la urma independenta copilului se dezvolta incet-incet, etapa cu etapa, iar experientele de acest tip nu trebuie sa lipseasca din viata copilului.
Se spune ca "nicaieri nu este ca acasa"; iata de ce nu trebuie minimizate emotiile copiilor de tristete, tanjire pentru casa etc. Ne dorim ca in urma experientei copilul sa fie fericit si bucuros si sa devolte o independenta asumata, dar acest lucru se poate face doar daca el, si cei din jur, in special familia, o sa inteleaga sa-si accepte tot spectrul emotional pe care dorul de casa il presupune.