Ulterior, ca pas urmator, Daniel David a precizat ca se va trece la reorganizarea arhitecturii si a mecanismelor fundamentale ale sistemului national national de de cercetare-dezvoltare-inovare (CDI).
"Nu a fost usor sa fac lista. Imaginati-va ca fiecare linie are intregi organigrame. Structuri de conducere, secretare, soferi, sedii, etc. Toti sunt ordonatori oficiali de credite ai statului roman. Toate incep mici si ajung sa tot creasca. Daca treceti prin lista veti observa ca multe institute se intercaleaza ca domeniu de activitate. Asta se intampla pentru ca de fapt scopul lor nu este de fapt cercetarea, ci salarizarea si oferirea de posturi de conducere care vin cu un set mare de privilegii si beneficii. Cele mai mari salarii din statul roman sunt in aceste institute. Cel putin din cele pe care le-am descoperit eu. Salarii mai mari decat cel al presedintelui SUA. Intr-un caz am descoperit si un salariu mai mare decat toate salariile ministrilor din guvern la un loc. Ei tot cerceteaza de 35 de ani. Ce cerceteaza? Care e rezultatul? Va las pe dumneavoastra sa ziceti. Atentie, exista si oameni buni in institutele acestea care chiar se lupta sa faca cercetare. I-am intalnit pe multi dintre ei. Dar nu la ei merg grosul fondurilor, ci la nomenclatura politica care a ajuns sa conduca cercetarea", a precizat parlamentarul, in mesajul postat pe Facebook.
Iata lista celor 178 de institute si agentii de cercetare de stat:
1. Institutul de Cercetare a Calitatii Vietii
2. Institutul de Studii Avansate pentru Cultura si Civilizatia Levantului
3. Centrul National de Politici si Evaluare in Educatie
4. Institutul de Drept Public si Stiinte Administrative al Romaniei
5. Institutul de Stiinte Politice si Relatii Internationale
6. Institutul de Sociologie
7. Institutul de Etnografie si Folclor
8. Institutul Limbii Romane
9. Institutul de Cercetari Eco-Muzeale
10. Institutul de Cercetari Avansate Interdisciplinare
11. Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Pajisti
12. Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Protectia Plantelor
13. Institutul de Cercetare si Productie pentru Cultura si Industrializarea Sfeclei de Zahar si Substantelor Dulci
14. Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Industrializarea si Marketingul Produselor Horticole
15. Casa Oamenilor de Stiinta
16. Centrul de Cercetari Financiare si Monetare Al Academiei Romane
17. Institutul de Speologie
18. Institutul de Studii Sud-Est Europene
19. Institut pentru Prognoza Economica
20. Centrul de Informare si Documentare Economica
21. Institutul de Economie Agrara
22. Institutul de Economie Mondiala
23. Institutul de Economie Nationala
24. Institutul National de Cercetari Economice
25. Centrul de Economia Industriei si Serviciilor
26. Centrul de Economie Montana
27. Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Montanologie
28. Institutul de Cercetare pentru Economia Agriculturii si Dezvoltare Rurala
29. Institutul de Cercetari Socio-Umane
30. Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Cresterea Bovinelor
31. Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Cresterea Ovinelor si Caprinelor
32. Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Ecologie Acvatica Pescuit si Acvacultura
33. Institutul de Statistica Matematica si Matematica Aplicata
34. Institutul National de Cercetare-Dezvoltare in Sudura si Incercari de Materiale
35. Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pamantului
36. Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Protectia Muncii
37. Institutul National de Cercetare-Dezvoltare Chimico-Farmaceutica
38. Institutul National de Cercetare -Dezvoltare pentru Ecologie Industriala
39. Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Tehnica
40. Institutul National de Cercetare-Dezvoltare si Incercari pentru Electrotehnica
41. Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Textile si Pielarie
42. Institutul National de Cercetare-Dezvoltare in Turism
43. Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Inginerie Electrica
44. Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Biologie si Nutritie Animala
45. Institutul National de Cercetare-Dezvoltare Turbomotoare
46. Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Miniera si Protectie Antiexploziva
47. Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Laserilor, Plasmei si Radiatiei
48. Institutul National de Cercetare-Dezvoltare in Domeniul Patologiei si Stiintelor Biomedicale
49. Institutul Geologic al Romaniei
50. Institutul National de Cercetare Stiintifica in Domeniul Muncii si Protectiei Sociale
51. Institutul National de Cercetare-Dezvoltare Agricola
52. Institutul National de Cercetare-Dezvoltare Aerospatiala
53. Institutul de Stiinte Spatiale
54. Institutul Astronomic
55. Institutul National de Cercetare-Dezvoltare Marina
56. Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice si Izotopice
57. Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Izotopice si Moleculare
58. Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Bioresurse Alimentare
59. Institutul National de Cercetare-Dezvoltare in Informatica
60. Institutul de Cercetari Biologice
61. Institutul National de Cercetare-Dezvoltare in Constructii, Urbanism si Dezvoltare Teritoriala Durabila
62. Institutul National de Cercetare-Dezvoltare In Silvicultura
63. Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Microtehnologie
64. Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Stiinte Biologice
65. Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Chimie si Petrochimie
66. Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica si Inginerie Nucleara
67. Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Materialelor
68. Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Protectia Mediului
69. Institutul National de Cercetare-Dezvoltare "Delta Dunarii"
70. Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie si Protectia Mediului
71. Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Mecatronica si Tehnica Masurarii
72. Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Geologie si Geoecologie Marina
73. Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Masini si Instalatii Destinate Agriculturii si Industriei Alimentare
74. Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Electrochimie si Materie Condensata
75. Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Cartof si Sfecla de Zahar
76. Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Optoelectronica
77. Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Metale Neferoase si Rare
78. Centrul de Studii si Cercetari de Biodiversitate Agrosilvica
79. Centrul European de Studii in Probleme Etnice
80. Centrul de Cercetare Documentare si Promovare Constantin Brancusi
81. Institutul de Cercetari pentru Inteligenta Artificiala
82. Institutul Bucovina
83. Institutul de Antropologie
84. Institutul de Arheologie
85. Institutul de Biochimie
86. Institutul de Biologie
87. Institutul de Chimie
88. Institutul de Chimie Fizica
89. Institutul de Chimie Macromoleculara
90. Institutul de Chimie Organica si Supramoleculara
91. Institutul de Biologie si Patologie Celulara
92. Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultura
93. Institutul de Cercetari Juridice
94. Institutul de Filozofie si Psihologie al Academiei Romane
95. Institutul de Fizica Atomica
96. Institutul de Geodinamica
97. Institutul de Geografie
98. Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc
99. Institutul de Istoria Artei
100. Institutul de Istorie a Religiilor
101. Institutul de Istorie
102. Institutul de Istorie si Teorie Literara
103. Institutul de Lingvistica
104. Institutul de Matematica
105. Institutul de Mecanica Solidelor
106. Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultura si Floricultura
107. Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultura si Vinificatie
108. Institutul de Cercetare-Dezvoltare si Inovare Politehnica
109. Institutul de Cercetare-Dezvoltare in Genomica
110. Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Cinegetica si Resurse Montane
111. Statiunea de Cercetare si Dezvoltare pentru Pomicultura
112. Statiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultura
113. Statiunea de Cercetare-Dezvoltare Horticola
114. Statiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultura
115. Statiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultura Baneasa
116. Statiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultura Geoagiu
117. Statiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricola
118. Statiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricola Braila
119. Statiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricola Oradea
120. Statiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricola Podu Iloaiei
121. Statiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricola Secuieni
122. Statiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricola Simnic - Craiova
123. Statiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricola Suceava
124. Statiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricola Teleorman
125. Statiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricola Tulcea
126. Statiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricola Turda
127. Statiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricola Valu Lui Traian
128. Statiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Cartof Tg Secuiesc
129. Statiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Cresterea Bovinelor Arad
130. Statiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Cresterea Bovinelor Dancu
131. Statiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Cresterea Bubalinelor Sercaia
132. Statiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Cresterea Ovinelor si Caprinelor Caransebes
133. Statiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Cresterea Ovinelor si Caprinelor Popauti
134. Statiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Cresterea Ovinelor si Caprinelor Secuieni Bacau
135. Statiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultura
136. Statiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultura Bacau
137. Statiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Piscicultura Nucet
138. Statiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultura Constanta
139. Statiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultura Iasi
140. Statiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultura si Vinificatie Blaj
141. Statiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultura si Vinificatie Bujoru
142. Statiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultura si Vinificatie Iasi
143. Statiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultura si Vinificatie Minis
144. Statiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultura si Vinificatie Murfatlar
145. Statiunea de Cercetare si Dezvoltare Agricola Marculesti
146. Statiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricola Lovrin
147. Statiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Combaterea Eroziunii Solului Mircea Motoc
148. Statiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Cresterea Bovinelor
149. Statiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Cultura Plantelor pe Nisipuri
150. Statiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultura
151. Statiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultura
152. Statiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultura si Vinificatie Dragasani
153. Statiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultura si Vinificatie Odobesti
154. Statiunea de Cercetari Sericicole Baneasa
155. Statiunea de Dezvoltare Pomicola
156. Statiunea de Dezvoltare Pomicola Dolj
157. Statiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pajisti Vaslui
158. Statiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pajisti Timisoara
159. Oficiul National al Viei si Produselor Vitivinicole
160. Institutul de Virusologie
161. Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Biotehnologii in Horticultura
162. Institutul National de Cercetare pentru Sport
163. Institutul National de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militara
164. Institutul National pentru Cercetare si Formare Culturala
165. Institutul National pentru Studierea Holocaustului Din Romania
166. Institutul National pentru Studiul Totalitarismului
167. Institutul pentru Studierea Problemelor Minoritatilor Nationale
168. Institutul pentru Tehnologii Avansate
169. Institutul de Cercetare si Inginerie Tehnologica pentru Irigatii si Drenaje
170. Centrul National de Studii Mihai Eminescu
171. Unitatea Militara 02512M Centrul de Cercetare si Inovare pentru Fortele Navale
172. Centrul de Cercetari Biologice Jibou
173. Centrul de Cercetare-Dezvoltare pentru Biostimulatori Bios
174. Agentia de Administrare a Retelei Nationale de Informatica pentru Educatie si Cercetare
175. Institutul Revolutiei Romane din Decembrie 1989
176. Institutul Roman pentru Drepturile Omului
177. Editura Academiei Romane
178. Revista Academica