Atelierele CoderDojo Bucuresti Nor se defasoara gratuit si cuprind, lunar, sesiuni simultane de instruire in: Scratch pentru incepatori si avansati, Khan pentru incepatori si avansati, Java si Gaming Arduino, intr-o initiativa pe care Telekom o sustine de 5 ani.
Copiii si tinerii participanti sunt coordonati de 10 mentori voluntari, proveniti atat din mediul de afaceri, cat si specialisti independenti care doresc sa se implice in educarea tinerei generatii.
"Sustinut de Telekom Romania, Dojo-ul Bucuresti Nord este primul din tara, locul unde se antreneaza de 5 ani adevarati ninja ai tehnologiei.Suntem incantati ca numarul copiilor creste semnificativ de la an la an - dovada a popularitatii Atelierelor CoderDojo. Copiii invata aici jucandu-se, dar ei pot fi viitorii nostri experti in programare sau in dezvoltarea de solutii de tip M2M sau Internet of Things. Credem ca ideile lor se vor regasi intr-un viitor nu foarte indepartat printre solutiile de business pe care compania noastra si nu numai le vor dezvolta pentru piata", spune Ruxandra Voda, Director Comunicare la Telekom Romania.
Grupa programatorilor incepatori, formata din 51 de copii, invata notiuni introductive de programare cu ajutorul a doua platforme dedicate celor mici (Khan Academy si Scratch), dar si abordari utile in cele mai diverse limbaje de programare, in functie de ceea ce ii pasioneaza. Alti 48 de viitori tineri programatori avansati, cu pana la 2 ani de activitate in cadrul Dojo-ului, se concentreaza pe dezvoltarea de proiecte proprii precum jocuri, website-uri, versiuni pentru jocul Minecraft si aplicatii pentru terminale mobile.
Cel de-al treilea atelier este specializat in Arduino (electronica asistata de calculator) si pregateste viitori experti in tehnologia Internet of Things. Atelierul este deschis copiilor de minim 12 ani, care vor invata de la zero atat elemente de hardware (circuite electronice simple, cu senzori, LED-uri, motoare, difuzoare, toate controlate de microcontroller-ul de pe platforma Arduino), cat si programare (limbajul pentru platforma Arduino este bazat pe C/C++).
Atelierul de Arduino a fost introdus acum doi ani in programul Coder Dojo Bucuresti Nord, fiind primul astfel de curs lansat la nivel national. Explicatiile teoretice privind principiile circuitelor electronice si ale programarii sunt insotite de aspecte practice ale notiunilor de fizica si matematica invatate la scoala, prin intermediul kiturilor de elemente puse la dispozitie gratuit de RoboFun. Anul acesta, la clasa de Arduino sunt inscrisi 14 copii.
Trei tineri vor patrunde anul acesta tainele limbajului de programare Java, pe care il vor putea folosi pentru a crea aplicatii pentru telefon, agenda electronica, palmtop sau intranet.
CoderDojo este o miscare internationala initiata in Irlanda in anul 2011, cu scopul de a oferi copiilor interesati un context in care sa poata invata programare intr-un mediu informal, prin sesiuni regulate, in afara programului scolar. La Coder Dojo, copiii invata sa programeze, sa dezvolte site-uri web, aplicatii, programe, jocuri si multe altele. Dojo-urile sunt initiate, conduse si desfasurate de voluntari.