Pe fondul discutiilor privind legile Educatiei, Asociatia Romana de Cercetare in Educatie (ARCE) considera necesara introducerea unei noi calificari de nivel universitar. Este vorba despre
Trei mari sindicate din Educatie anunta ca reiau protestele de la 1 februarie 2023. Este vorba despre Federatia Sindicatelor Libere din Invatamant, Federatia Sindicatelor din Educatie Spiru Haret si
Calendarul olimpiadelor si concursurilor scolare in 2023, publicat de Ministerul Educatiei, a fost primit cu nemultumiri venite din toate directiile. Profesori, parinti si elevi deopotriva acuza
Mitropolia Moldovei si Bucovinei, prin Sectorul educational al Arhiepiscopiei Iasilor, a anuntat ca urmeaza sa organizeze interviuri in toata Moldova pentru acordarea binecuvantarii, mai exact al
Cu gandul la copiii ale caror minti si suflete le veti indruma, faceti tot posibilul sa promovati cu brio examenul de Titularizare! Pentru aceasta reusita va oferim un ajutor - o culegere care va
In proiectul legii Educatiei, varianta Ligia Deca, se renunta la acordarea de calificative la Muzica, Sport si Desen. Prin urmare, daca proiectul de act normativ nu va suferi alte modificari, elevii
E ancheta la un colegiu din Ramnicu Valcea, dupa ce in spatiul public au aparut imagini cu un profesor care sta la catedra in timp ce elevii sai defileaza prin fata lui, danseaza breakdance si fac
Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucuresti a anuntat ca Inspectiile Tematice in Specialitate programate in perioada 23 ianuarie 3 februarie 2023 vor fi amanate pana spre jumatatea lunii
Elevii care invata in alta localitate decat cea de domiciliu nu vor mai avea transport gratuit, ci isi vor achiziona din banii lor abonamentele de transport, urmand sa primeasca inapoi sumele din
Ministerul Educatiei vrea sa reintroduca dubla specializare la licenta pentru cadrele didactice, pentru a le ajuta sa raspunda mai bine nevoilor sistemului de invatamant din Romania.
Potrivit
Elevii care beneficiaza de gratuitate pentru transportul public nu sunt eligibili pentru a primi suma forfetara, anunta Inspectoratul Scolar Judetean Ilfov, intr-o nota transmisa conducerilor
Cadrele didactice titulare care indeplinesc conditiile legale de pensionare si cadrele didactice pentru care nu s-a aprobat mentinerea in functie ca titular, peste varsta de pensionare, se
Colegiul National Mihai Eminescu din Satu Mare se confrunta cu un conflict de amploare, in care sunt implicati mai multi elevi si profesori. Presa locala scrie ca anumiti profesori au formulat
Scolile trebuie sa puna spatiile si terenurile de sport la dispozitia comunitatilor locale, astfel incat copii si tinerii sa le poata folosi, in mod gratuit, dupa orele de curs sau in vacanta. Legea
Elevii au dreptul de a contesta rezultatele evaluarilor la lucrarile scrise de la clasa. Elevul, impreuna cu parintele, trebuie doar sa faca o solicitare verbala cadrului didactic in maximum 5 zile
Elevii au dreptul sa fie informati despre notele pe care le primesc la scoala, inainte ca ele sa fie trecute in catalog. Regulile privind notarea elevilor sunt prevazute atat in Regulamentul-cadru de
Senatorul USR Stefan Palarie este de parere ca sistemul de invatamant din Romania are nevoie de solutii radicale, precum cea din 2017 pentru stabilizarea sistemului sanitar, pentru a supravietui. In
Schimbarea dramatica la nivelul structurii anului scolar 2022-2023, cu impartirea pe module de invatare, incepe sa produca efecte la nivelul fluxului predarii, modului in care se face evaluarea si
Federatia Sindicatelor Libere din Invatamant ameninta Guvernul cu un val de proteste in anul 2023, daca problemele din Educatie nu isi gasesc rezolvare. Intr-un comunicat transmis recent, FSLI anunta
Ministerul Educatiei le cere cadrelor didactice si parintilor elevilor sa renunte la cadourile de sarbatori pentru profesori. Reactia Ministerului Educatiei vine dupa ce in spatiul public a fost
Va garantam ca nu va veti mai dezlipi de Agenda Cadrului Didactic pe parcursul anului scolar! Veti fi incantat de agenda dvs., o veti arata cu mandrie colegilor sau o veti putea face cadou altor
Federatia Nationala a Asociatiilor De Parinti Sector 1, Bucuresti, semnaleaza, intr-o postare pe un grup de Facebook, ca invatatorii si profesorii diriginti au obligatia de a solicita in scris, ori
Personalul nedidactic din scoli ar putea fi inclus in aceeasi grila de salarizare cu profesorii, anunta Federatia Sindicatelor Libere din Invatamant, dupa negocierile de la Guvern. Potrivit FSLI, o
Salariile profesorilor debutanti ar urma sa creasca, in medie, cu 7,31% in 2023. Declaratia a fost facuta de ministrul Ligia Deca, la audierea de la Parlament pe tema bugetului pe 2023 pentru
Personalul nedidactic din scoli va beneficia de cresteri salariale de 24% a anuntat Ligia Deca, in a doua zi de audieri pe tema bugetului pentru Ministerul Educatiei. Ministrul a spus ca se are in
Caui cadouri de Craciun pentru copilul tau? Alege culegeri de teste din oferta de la Rentrop & Straton si ofera-i instrumentele care il vor ajuta sa depaseasca cu bine momentele de stres generate de
Parintii elevilor inscrisi la Colegiul National "I.L. Caragiale" din Bucuresti au fost anuntati ca orele de curs si pauzele vor fi scurtate din cauza lipsei de caldura. Prin urmare, orarul pentru
Federatia Sindicatelor Libere din Invatamant ameninta cu proteste la nivel national, ca urmare a nemultumirilor personalului nedidactic cu privire la neacordarea sporului pentru conditii de munca.
Ministerul Educatiei vrea sa afle de la profesori, elevi si parinti ce impresii si-au facut dupa primele doua module ale acestui an scolar. Sorin Ion, secretar de stat pentru invatamantul
Educatia Juridica va fi studiata la toate nivelurile de invatamant preuniversitar si se extinde inclusiv la nivelul cadrelor didactice. Ministerul Justitiei a anuntat recent ca a semnat un nou
Distrati-va copios parcurgand cele 12 caricaturi din Calendarul vesel al profesorului 2023. Sunt caricaturi care surprind cu un umor spectaculos si deosebit de inspirat aspecte cotidiene ale relatiei
Consiliul profesoral este alcatuit din totalitatea personalului didactic de predare si de instruire practica, cu norma de baza in unitatea de invatamant respectiva, titular si suplinitor, si are un
Drepturile profesorilor in anul scolar in curs se refera, in principal, la eficienta activitatii scolare, dezvoltare profesionala, dar si la concediul de odihna anual.
Personalul didactic din
Copiii legitimati la cluburile sportive vor primi tichete valorice lunare in valoare de 150 de lei, incepand de anul viitor, pentru achizitia de articole si echipamente sportive. Presedintele Klaus
Absenta nu trebuie folosita ca mijloc de pedeapsa, avertizeaza ministrul Educatiei, Ligia Deca. Ministrul a reactionat la un sondaj initiat de Consiliul National al Elevilor, care a scos la iveala o
Aproximativ 2 milioane de elevi participa la orele de Religie, in anul scolar 2022-2023, potrivit unor cifre oficiale obtinute de Scoala9.ro de la Ministerul Educatiei. Ora de Religie este parte a
Elevii scutiti medical nu sunt obligati sa vina in echipament sportiv la orele de educatie fizica si sport, in schimb acestia trebuie sa poarte incaltaminte adecvata salilor de sport. In ceea ce
Principalele probleme cu care se confrunta sistemul de educatie din Romania sunt legate de slaba pregatire a profesorilor, de abandonul scolar si de lipsa de disciplina a elevilor, arata rezultatele
Un elev care are de parcurs 15 kilometri pana la scoala va primi suma de 132 de lei, a transmis ministrul Educatiei, dupa aprobarea in sedinta de Guvern de joi a Ordonantei de Urgenta pentru
Guvernul a adoptat proiectul de ordonanta de urgenta pentru decontarea transportului elevilor. Proiectul modifica Legea Educatiei Nationale si prevede alocarea unei sume forfetare lunare, pentru
Invoirea elevilor de la ore se face dupa o procedura bine stabilita in fiecare unitate scolara. Atat profesorii cat si parintii au o mare responsabilitate atunci cand vine vorba despre minori si de
Ministerul Educatiei a emis recent Ordinul privind constituirea Corpului national de profesori mentori din invatamantul preuniversitar si infiintarea Registrului national al profesorilor mentori din
Profesorii ar urma sa primeasca abia in decembrie prima transa din restantele salariale obtinute in instanta, desi Ministerul Educatiei anunta in urma cu aproximativ o luna ca banii vor fi virati la
Black Friday 2022 pentru profesori a sosit! Nu ratati REDUCERILE majore la ghiduri de pregatire pentru Titularizare si Definitivat sau la cele pentru lucru la clasa.
Oferta este bogata! Avem