Intr-o emisiune la
RFI, acesta afirma ca proiectul Legii salarizarii are, in forma actuala, sanse reduse de a fi adoptat si avertizeaza ca UDMR nu il va sustine atat timp cat exista riscul diminuarii salariilor cadrelor didactice.
Vicepremierul sustine ca situatia profesorilor este in continuare nerezolvata, iar promisiunile facute de Guvern angajatilor din sistemul de educatie nu par sa fie respectate.
El a explicat ca, in timp ce pentru sistemul de sanatate negocierile sunt aproape de final si exista perspective pentru o varianta acceptata atat de sindicate, cat si din punct de vedere bugetar, capitolul dedicat Invatamantului ramane deschis.
"Da, reformele sunt necesare, da, o perspectiva de control al costurilor pe termen lung este necesara, dar nu putem accepta ca legea sa reduca veniturile. La Invatamant exista acest risc, tocmai de aceea nu se inchide acest capitol. Acolo sunt mai multe promisiuni din partea Guvernului catre angajatii din acest domeniu si nu par a fi respectate aceste promisiuni", a spus Tanczos Barna, la
RFI.
Vicepremierul considera ca situatia profesorilor poate influenta decisiv soarta intregii legi.
"Daca Invatamantul nu se rezolva ca domeniu, inseamna ca pica toata legea salarizarii, nu trece, practic, nu trece. Avem rezerve foarte mari si pana nu vedem o varianta la Invatamant care sa asigure ca veniturile nu scad, nu vom sustine", a mai spus el.
Vicepremierul a transmis explicit ca UDMR nu va vota o lege a salarizarii daca aceasta va conduce la scaderea veniturilor unor categorii de bugetari si ca aceasta problema trebuie rezolvata inainte ca proiectul sa ajunga la vot.
Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului si Solidaritatii Sociale a publicat in iulie
noua versiune a proiectului Legii salarizarii. Documentul contine noile grile de salarizare pentru profesorii, directorii si inspectorii din invatamantul preuniversitar, cadrele didactice din invatamantul universitar si personalul didactic auxiliar si administrativ, precum si regulile dupa care vor fi calculate salariile, sporurile si premiile de performanta.
Actul normativ schimba si
modul de acordare a sporurilor in sistemul de invatamant.
Daca legea va fi adoptata in forma actuala, noile prevederi ar urma sa intre in vigoare de la 1 decembrie 2026, iar valoarea de referinta folosita la calculul salariilor va fi de 4.100 de lei.