Documentul reglementeaza organizarea, functionarea si accesul in invatamantul liceal tehnologic dual, parte a invatamantului preuniversitar tehnologic dual, precum si modul de organizare si desfasurare a examenului de certificare a calificarii pentru calificari profesionale de nivel 3 si 4 nivel stabilit conform Cadrului national al calificarilor (CNC) si corelat cu Cadrul european al calificarilor (EQF).
Invatamantul preuniversitar tehnologic dual reprezinta o forma de organizare a educatiei la nivel liceal si postliceal, bazata pe contracte si pe colaborarea dintre unitati de invatamant si mediul economic. Acesta poate fi organizat in licee, scoli postliceale sau colegii tertiare nonuniversitare, functionand atat in sistem public, cat si privat. Modelul este construit intr-un cadru unitar, la initiativa scolilor sau a operatorilor economici si a structurilor asociative, precum camere de comert, asociatii patronale sau clustere.
Principala sa caracteristica este oferirea unei rute alternative de educatie si formare profesionala, centrata pe practica in mediul real de munca. Elevii semneaza contracte individuale de pregatire practica cu operatorii economici, care devin responsabili de formarea lor practica. Acest parteneriat asigura o mai buna corelare intre formarea elevilor si nevoile pietei muncii, crescand sansele de angajare ale absolventilor.
In invatamantul preuniversitar tehnologic dual, operatorii economici pot oferi elevilor burse si pot finanta cheltuieli suplimentare pentru imbunatatirea calitatii formarii. De asemenea, unitatile administrativ-teritoriale pot sprijini acest tip de invatamant prin investitii, finantarea cheltuielilor materiale, acordarea de burse si stimulente, dar si prin sustinerea mobilitatilor si a programelor de formare profesionala destinate elevilor si personalului implicat.
Conform Metodologiei, invatamantul preuniversitar tehnologic dual se realizeaza prin urmatoarele cerinte:
-
incheierea contractului individual de pregatire practica dintre elev, respectiv parintele/reprezentantul legal al elevului minor, operatorul economic si unitatea de invatamant, contract care stabileste drepturile si obligatiile partilor prin care nu se pot limita optiunile ulterioare ale elevilor de continuare a studiilor.
Model Contract individual invatamant tehnologic dual
-
incheierea contractului de parteneriat intre unul sau mai multi operatori economici sau intre structuri asociative/un consortiu de operatori economici, unitatea de invatamant si una sau mai multe unitati administrativ-teritorial, contract care stabileste conditiile de colaborare, drepturile si obligatiile partilor, precum si costurile asumate de parteneri.
Model Contract de partneriat invatamant tehnologic dual
Se pot inscrie in invatamantul liceal tehnologic dual cu frecventa de zi absolventii clasei a VIII-a, din seria curenta sau din seriile anterioare, care nu implinesc 18 ani pana la data inceperii cursurilor anului scolar si care nu au participat la procesul de admitere in anii precedenti, sau care au participat la procesul de admitere in anii precedenti, dar nu au fost inmatriculati intr-o unitate de invatamant.
Recent, ministrul Educatiei, Daniel David, a anuntat ca incepand cu anul scolar 2026-2027, invatamantul profesional si tehnologic din Romania va trece printr-un amplu proces de reorganizare.
Noul model propus inlocuieste vechiul sistem al „scolilor profesionale” si pune accent pe programe atractive, dezvoltate in stransa colaborare cu mediul socioeconomic, inclusiv in format dual.
Potrivit ministrului, reforma asigura un parcurs educational flexibil: elevii vor putea obtine calificarea de nivel 3 pe filiera tehnologica dupa clasa a XI-a, cu posibilitatea de a intra direct pe piata muncii sau de a continua studiile catre nivelurile 4 si 5, pana la programe postliceale si tertiare non-universitare, dupa bacalaureat fiind eligibili si pentru studii universitare.
"Legea 198/2023 impunea anumite constrangeri, lasand insa si libertati importante, gandite cu scopul de a fi folosite diferit de actori diferiti (ex.: scoli profesionale, licee tehnologice, operatori economici etc.). Am analizat atent situatia din tara si modele internationale - chiar in acest moment ma aflu intr-o vizita in Elvetia, pentru a ma reasigura ca facem bine ce facem -, iar in final am venit cu varianta in care am incredere ca va transforma invatamantul profesional/tehnologic din tara. Astfel, ma astept ca pe filiera tehnologica sa avem programe atractive in relatie stransa cu mediul socioeconomic, pana la varianta duala, vechiul model al «scolilor profesionale» fiind astfel inlocuit cu acest nou model, care are toate avantajele celui vechi, dar aduce optiuni in plus pentru elevi. Prin intermediul acestuia elevii vor putea obtine calificarea de nivel 3 numai pe filiera tehnologica, dupa clasa a XI-a, cu sau fara cadrul dual. Unii dintre acestia vor intra rapid pe piata muncii, considerandu-li-se invatamantul obligatoriu parcurs. Altii, in paralel sau fara a intra inca pe piata muncii, isi vor continua studiile liceale, obtinand nivelul de calificare 4 sau 5 (in studii postliceale sau tertiare non-universitare), dupa bacalaureat fiind eligibili si pentru studii universitare. Pentru un demers logic si articulat, incurajam si sustinem si invatamantul dual la nivel universitar. Prin acest demers - dublat de introducerea noului curriculum, care va fi disponibil in curand, inclusiv pentru filiera tehnologica - sper ca elevii sa caute cu incredere aceasta modalitate educationala, nu sa o vada, cum se mai intampla uneori acum, ca pe o varianta reziduala/periferica a filierelor teoretice sau vocationale, generand in unele zone si cote crescute de analfabetism functional", declara ministrul Educatiei, Daniel David.
Metodologie invatamant liceal tehnologic dual