Universitatile care inscriu intr-un an scolar mai multi elevi decat capacitatea maxima de scolarizare aprobata, ori inmatriculeaza candidati la programe de studii neautorizate vor primi o amenda similara cu 10 taxe de scolarizare incasate, potrivit proiectului de OUG al Ministerului Educatiei.
OUG privind sanctionarea universitatilor care nu respecta aceste criterii va fi propusa miercuri spre avizare, in sedinta de Guvern, de catre ministrul Educatiei, Sorin Cimpeanu.
In plus, OUG prevede sanctiuni si pentru inmatricularea studentilor la programe de studii organizate la forme de invatamant, limba de predare si locatii geografice neautorizate/neacreditate.
In proiect se mai arata ca Ministerul Educatiei si Cercetarii Stiintifice (MECS) este imputernicit sa constate depasirea capacitatii maxime de scolarizare sau scolarizarea la programe de studii organizate la forme de invatamant, limba de predare si locatii geografice neautorizate/neacreditate si sa stabileasca amenzile, care se varsa la bugetul de stat.
Incepand cu anul universitar 2015 - 2016, scolarizarea si inmatricularea de studenti cu incalcarea dispozitiilor legale in vigoare referitoare la organizarea si desfasurarea programelor de studii universitare sau privind depasirea capacitatii de scolarizare aprobate se sanctioneaza astfel: programul de studii respectiv intra in lichidare, in cazul in care incalcarea dispozitiilor legale se refera la un singur an universitar si la un singur program de studii, si respectiv universitatea intra in lichidare si se efectueaza demersurile legale pentru desfiintare, in cazul in care se constata incalcarea dispozitiilor legale la doua sau mai multe programe universitare, ori incalcarea prevederilor legale se constata, pe parcursul a cel putin doua ani universitari, potrivit proiectului.
"In prezent sunt in derulare alte 2.300 de procese. Le vom lua taxele de scolarizare catre stat. Se poate ajunge la desfiintare daca fac asta mai multi ani la rand", subliniaza ministrul Sorin Cimpeanu.