Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Profesori universitari si ONG-uri cer reintroducerea Deontologiei ca materie obligatorie

de portalInvatamant.ro la 07 Ian. 2020
0 comentarii
Fii primul care comenteaza

Profesori universitari si ONG-uri cer reintroducerea Deontologiei ca materie obligatorie07Ian.2020

Peste 40 de profesori si mai multi reprezentanti ai unor ONG-uri au transmis, printr-o scrisoare deschisa catre ARACIS, ca este obligatorie reintroducerea Deontologiei ca materie obligatorie in facultatile de comunicare.

Profesorii universitari cer agentiei care acrediteaza programele de invatamant superior-ARACIS- sa isi indrepte “eroarea materiala” care a eliminat Deontologia din materiile facultatilor de comunicare, de stat sau private.
 
“Solicitam ARACIS sa isi asume public protejarea valorilor democratiei, pietei libere si ale statului de drept, prin reintroducerea explicita a disciplinei Deontologie in randul disciplinelor obligatorii si a disciplinei Legislatie media/ Dreptul comunicarii in randul disciplinelor recomandate, pentru toate programele de comunicare publica din Romania”, se arata in scrisoarea deschisa. 
 
Universitarii trag un semnal de alarma in privinta modificarii de urgenta a deciziei care poate avea urmari grave pentru viitorul Romaniei: “Necorectarea cu celeritate a acestei erori materiale poate avea consecinte foarte grave, pe termen lung, atat pentru mediul universitar romanesc, cat si pentru statul de drept, democratia si piata libera din tara noastra. “
 
“Deprofesionalizarea in relatii publice si publicitate este primul pas in instaurarea unui regim autoritar, cu interese reduse in mentinerea transparentei decizionale in institutiile publice, a transparentei afacerilor, a pietei libere. Din pacate, istoria recenta a Romaniei a demonstrat ca un regim totalitar, cum a fost regimul comunist, nu permite nici macar existenta profesiilor de specialist in relatii publice si specialist in publicitate, iar jurnalistii sunt instrumentalizati in propaganda si legitimarea puterii abuzive.”, au completat profesorii universitari.
 
Consecinte ale deciziei ARACIS au aparut deja, incepand cu 13 decembrie 2019, cand Consiliul Facultatii de Jurnalism si Stiintele Comunicarii, din Universitatea din Bucuresti, a votat excluderea disciplinelor Deontologie si Drept din programa de licenta pentru specializarile Publicitate, Comunicare si Relatii Publice.
 
In scrisoare s-a subliniat faptul ca aceste materii fundamentale fac parte inca din standardele de calitate ARACIS, chiar daca ele au fost eliminate din institutii: “Cele doua materii fundamentale pentru orice profesionist in comunicare publica dintr-o tara cu democratie si piata libera functionale apareau in Standardele de calitate in 2017, sub numele Deontologie profesionala si Legislatie in domeniul comunicarii (ARACIS, 2017, pp. 13 si 15). Dupa revizuirile succesive din ultimii doi ani, Deontologia si Dreptul comunicarii au disparut din lista de materii obligatorii, respectiv complementare, pentru stiintele Comunicarii, dar apar in continuare in Standardele de calitate ARACIS din 2019, la toate celelalte domenii coordonate de catre Comisia 4 a Agenţiei Romane de Asigurare a Calitaţii in invaţamantul Superior, de la domeniul Asistenta sociala la cel de stiinte militare.” 
 
 
TEXTUL INTEGRAL AICI
 
Scrisoare deschisă către ARACIS
 
Solicităm ARACIS să își asume public protejarea valorilor democrației, pieței libere și ale statului de drept,
 
Prin reintroducerea explicită a disciplinei Deontologie în rândul disciplinelor obligatorii și a disciplinei Legislație media/ Dreptul comunicării în rândul disciplinelor recomandate, pentru toate programele de comunicare publică din România.
 
Noi, reprezentanți ai mediului academic, ai mediului de afaceri și ai societății civile din România, cerem Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS) îndreptarea unei erori materiale din documentul care stabilește standardele domeniului Științele Comunicării pentru universitățile publice și private din România. Necorectarea cu celeritate a acestei erori materiale poate avea consecințe foarte grave, pe termen lung, atât pentru mediul universitar românesc, cât și pentru statul de drept, democrația și piața liberă din țara noastră.
 
Mai precis, cerem reintroducerea explicită a disciplinei Deontologie în rândul disciplinelor obligatorii și a disciplinei Legislație media/ Dreptul comunicării în rândul disciplinelor recomandate, pentru toate programele de comunicare publică din România.
 
Cele două materii fundamentale pentru orice profesionist în comunicare publică dintr-o țară cu democrație și piață liberă funcționale apăreau în Standardele de calitate în 2017, sub numele Deontologie profesională și Legislație în domeniul comunicării (ARACIS, 2017, pp. 13 și 15). După revizuirile succesive din ultimii doi ani, Deontologia și Dreptul comunicării au dispărut din lista de materii obligatorii, respectiv complementare, pentru Științele Comunicării, dar apar în continuare în Standardele de calitate ARACIS din 2019, la toate celelalte domenii coordonate de către Comisia 4 a Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior, de la domeniul Asistență socială la cel de Științe militare.
 
La 30 de ani de la momentul în care România a ales un drum democratic, alături de celelalte țări cu un stat de drept, o piață liberă și o democrație funcționale, considerăm că instituțiile statului, care asigură păstrarea calității actului de predare în învățământul superior și/ sau care au atribuții de reglementare a învățământului românesc trebuie să-și asume public aceste valori. ARACIS este într-o poziție privilegiată din acest punct de vedere, putând cere în mod explicit universităților publice și private din România să pregătească specialiști în publicitate, în relații publice și în jurnalism care vor proteja, în continuare, statul de drept, democrația și piața liberă, și în viitor.
 
Efectele erorii materiale din documentele ARACIS au apărut deja
 
Vineri, 13 decembrie 2019, Consiliul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, din Universitatea din București, a votat excluderea disciplinelor Deontologie și Drept din programa de licență pentru specializările Publicitate și Comunicare și Relații Publice.
 
Pozițiile exprimate de cei care au votat în acest fel, la propunerea decanului interimar, conf. univ. dr. Silvia Branea, și a Directorului Departamentului de Antropologie Culturală și Comunicare, conf. univ. dr. Antonio Momoc, au vizat următoarele aspecte:
 
    • disciplinele Deontologie și Drept nu sunt considerate fundamentale în Standardele ARACIS pentru domeniul Științelor comunicării,
    • eliminarea celor două discipline a fost cerută de studenți,
    • examenul de licență trebuie să fie în acord cu piața muncii (care, în consecință, nu are cerințe legate de cunoștințe de legislație și deontologie).
 
Practic, o eroare materială a dus la formarea percepției, fundamental greșite, că respectarea deontologiei și a legislației în vigoare nu este relevantă în publicitate și relații publice – o percepție falsă, fără legătură nici cu ceea ce se întâmplă în mediul profesional sau academic din România, nici cu ceea ce se întâmplă în mediul profesional sau academic din restul țărilor cu democrație și piață liberă funcționale.
 
Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării (FJSC) este prima facultate de acest fel înființată după 1989. La FJSC au fost lansate primele cursuri de jurnalism, de relații publice și de publicitate și a fost înființată prima Școală Doctorală în Științele Comunicării din România. FJSC este principalul furnizor de specialiști de comunicare în România, de aproape trei decenii. Este foarte posibil ca fără programele de studii de jurnalism, relații publice și publicitate de la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București, democrația și piața liberă din România să se fi dezvoltat mai greu, iar traseul european al țării noastre ar fi fost diferit.
 
O poziție publică, din interiorul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării și al Universității din București, în sensul deprofesionalizării în publicitate și relații publice, poate avea consecințe la nivelul întregului mediu universitar.
 
Deprofesionalizarea în relații publice și publicitate este primul pas în instaurarea unui regim autoritar, cu interese reduse în menținerea transparenței decizionale în instituțiile publice, a transparenței afacerilor, a pieței libere. Din păcate, istoria recentă a României a demonstrat că un regim totalitar, cum a fost regimul comunist, nu permite nici măcar existența profesiilor de specialist în relații publice și specialist în publicitate, iar jurnaliștii sunt instrumentalizați în propagandă și legitimarea puterii abuzive.
 
Industriile de comunicare au nevoie de specialiști cu o bază solidă de deontologie și dreptul comunicării
 
În România, comunicarea publică nu este reglementată numai prin intermediul Constituției și al Codului Penal, ci și prin intermediul unei legislații specifice (de exemplu, Codul Audiovizual, legislația privind publicitatea sau legislația privind accesul la informațiile de interes public). În plus, toate cele trei corpuri profesionale din jurnalism, relații publice și publicitate au elaborat un set clar de valori și norme profesionale, grupate în coduri deontologice asumate explicit.
 
În publicitate, Consiliul Român pentru Publicitate este partenerul instituțiilor de reglementare publice în aplicarea unor standarde înalte în comunicarea comercială, reunite în Codul RAC. Consiliul Român pentru Publicitate sau Romanian Advertising Council (RAC) se autodefinește drept „o organizație profesională, non-guvernamentală, non profit și independenta. Activitatea de bază a Consiliului este autoreglementarea în publicitate.” Cu ajutorul RAC, marea majoritate a campaniilor de comunicare comercială se desfășoară, în România, în condițiile legii și ale codului deontologic, autoasumat de agențiile de publicitate.
 
În relații publice, Asociația Română de Relații Publice (ARRP) și-a asumat în mod public susținerea integrității procesionale și a valorilor etice și recomandă adoptarea declarației de la Helsinki drept „set de standarde profesionale menite să ne definească industria.” Asociația Registrul Român de Lobby are, de asemenea, un cod de etică clar definit.
 
În jurnalism, încălcarea normelor din legislația audiovizuală poate duce la amenzi și chiar la retragerea licenței postului de radio sau de televiziune. Ani de zile, Codul deontologic unificat pentru jurnaliști a fost anexă la Contractul Colectiv de Muncă, la nivel de ramură.
 
Prin urmare, industriile comunicării recunosc și susțin pregătirea universitară în domeniul deontologiei și al legislației de media. Fără aceste cunoștințe de bază, oricărui specialist îi va fi imposibil să se integreze pe piața muncii.
 
Deontologia și Dreptul Comunicării în mediul academic românesc
 
Potrivit documentelor adoptate de către Facultățile care pregătesc specialiști în comunicare publică, și avizate de către Senatele universităților publice și particulare din România, marea majoritate își asumă în mod explicit pregătirea unor specialiști cu competențe de deontologie.
 
Din 23 de programe de jurnalism care apar în Hotărârea de Guvern 326 din 2019, numai două (Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați și Universitatea „Ovidius” din Constanța) nu pun, în lista competențelor absolvenților programelor de jurnalism, competențe de abordare etică și deontologică a situațiilor profesionale. Toate facultățile au, însă, un curs de Etică și Deontologie profesională obligatoriu. Două universități, „Andrei Șaguna” din Constanța și Universitatea din Pitești, nu au încă un supliment la diplomă pe site-ul Registrului Național al Calificărilor din Învățământul Superior (RNCIS), și nu au putut fi analizate.
 
Pentru specializarea publicitate, există numai cinci programe acreditate sau autorizate în țară. Toate documentele publice indică obligativitatea cursurilor de Deontologie și Drept, și competențe de abordare etică și deontologică a situațiilor profesionale. O singură universitate, Școala Națională de Studii Politice și Administrative, nu are un document public în acest sens și nu a putut fi analizată.
 
Cele mai multe programe universitare în științele comunicării sunt pentru specializarea Comunicare și relații publice (principalul furnizor de profesioniști de comunicare pentru instituțiile publice din România). Din 32 de programe acreditate sau autorizate, patru nu prezintă explicit competențe de deontologie, dar au cursuri obligatorii de drept și de deontologie. Este vorba despre două programe la Facultatea de Litere a Universității din București, un program la Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad și un program la Universitatea „Titu Maiorescu” din București. O universitate, Universitatea „Transilvania” din Brașov are un program fără nici un curs explicit de deontologie sau drept. Patru universități nu au un supliment la diplomă public: Școala Națională de Studii Politice și Administrative, Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir” din București, Universitatea Ecologică din București și Universitatea „Sapientia” din Cluj-Napoca.
 
Deontologia și cunoașterea legislației sunt esențiale pentru orice profesie pentru care sunt pregătiți studenții, în orice universitate publică sau privată. Este imposibil să cerem performanțe academice din partea studenților, performanțe profesionale din partea licențiaților, dacă nu dorim ca aceștia să cunoască reguli, norme, regulamente stabilite și respectate de asociații naționale și internaționale din jurnalism, relații publice și publicitate.
 
Drept urmare, cerem Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS) îndreptarea unei erori materiale din Standardele de calitate pentru domeniul Științele comunicării, prin reintroducerea explicită a disciplinei Deontologie în rândul disciplinelor obligatorii și a disciplinei Legislație media/ Dreptul comunicării în rândul disciplinelor recomandate, pentru toate programele de comunicare publică din România.
 
Necorectarea cu celeritate a acestei erori materiale poate avea consecințe foarte grave, pe termen lung, atât pentru mediul universitar românesc, cât și pentru statul de drept, democrația și piața liberă din țara noastră.
 
Lista semnatarilor rămâne deschisă, pentru toți cei care vor să se alăture demersului nostru.
 
Lector univ. dr. Melinda Izabela ACHIM, Facultatea de Litere, Centrul Universitar Nord din Baia Mare, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
Lector univ. dr. Andrei Alexandru ACHIM, Facultatea de Litere, Centrul Universitar Nord din Baia Mare, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
Prof. univ. dr. Dragoș Paul ALIGICĂ, Facultatea de Administrație și Afaceri, Universitatea din București
Asist univ. dr. Gheorghe ANGHEL, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București
Lector univ. dr. Anca ANTON, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București
Prof. univ. dr. Brîndușa ARMANCA, Facultatea de Științe Umaniste și Sociale, Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad
Lector univ. dr. Anabella BEJU, Facultatea de Științe Socio-Umane, Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu
Lector univ. dr. Vasile Cătălin BOBB, Facultatea de Litere, Centrul Universitar Nord din Baia Mare, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
Lector univ. dr. Irene BUHĂNIȚĂ, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București
Elena CALISTRU, Președinte, Funky Citizens
Monica CERCELESCU, avocat, specialist în dreptul comunicării
Prof. univ. dr. emerit Cristina COMAN, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București
Prof. univ. dr. emerit Mihai COMAN, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București
Victor DOBRE, Membru în Consiliul Director al Consiliului Român pentru Publicitate / reprezentant IAA România
Lector univ. dr. Iovan DREHE, Facultatea de Litere, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
Conf. univ. dr. Delia DUMINICĂ, Facultatea de Științe ale Educației, Științe Sociale şi Psihologie, Universitatea din Pitești
Conf. univ. dr. Daniela DUNCA, Facultatea de Litere, Centrul Universitar Nord din Baia Mare, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
Prof. univ. dr. Petru DUNCA, Facultatea de Litere, Centrul Universitar Nord din Baia Mare, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
Lector univ. dr. Ioan Claudiu FARCAȘ, Facultatea de Litere, Centrul Universitar Nord din Baia Mare, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
Lector univ. dr. Otilia GĂINAR, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București
Prof. asoc. dr. Ioan GHERGHEL, Facultatea de Litere, Centrul Universitar Nord din Baia Mare, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
Cristi GODINAC, Președinte, Sindicatul Român al Jurnaliștilor MediaSind
Cristina GUSETH, Director, Freedom House România
Alexandra ILINCA, cadru didactic asociat – publicitate, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București
Lector univ. dr. Florica IUHAȘ, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București
Lector univ. dr. Alexandru LĂZESCU, Facultatea de Litere, Universitatea „A. I. Cuza” din Iași
Lector univ. dr. Antonia MATEI, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București
Prof. univ. dr. Mihaela MIROIU, Facultatea de Ştiinţe Politice, Școala Națională de Studii Politice și Administrative
Conf. univ. dr. Raluca MUREȘAN, Facultatea de Științe Socio-Umane, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu
Lector univ. dr. Mihaela PĂUN, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București
Conf. univ. dr. Raluca PETRE, Facultatea de Litere, Universitatea „Ovidius” din Constanța
Lector univ. dr. Daniela POPA, Facultatea de Comunicare și Relații Internaționale, Universitatea „Danubius” din Galați
Drd. Marian POPOVICI, cadru didactic asociat – jurnalism, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București
Lector univ. dr. Manuela PREOTEASA, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București
Sorin PSATTA, cadru didactic asociat – publicitate, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București
Prof. univ. dr. Raluca-Nicoleta RADU, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București
Lector univ. dr. Minodora SĂLCUDEAN, Facultatea de Științe Socio-Umane, Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu
Lector univ. dr. Emilia ȘERCAN, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București
Cătălin TENIȚĂ, co-fondator, Geeks 4 Democracy
Lector univ. dr. Ioan Ştefan TOHĂTAN, Facultatea de Litere, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
Lector univ. dr. Valentin VÎLCU, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București
Prof. univ. dr. Marian ZULEAN, Facultatea de Administrație și Afaceri, Universitatea din București”
 
 
 

Ti-a placut acest articol?
Da Like, Printeaza sau trimite prin WhatsApp si Email!

Va place acest articol ?
Dati o nota de la 1 la 5 !
Rating:
Nota: 5 din 1 voturi
Citeste mai multe articole pe aceeasi tema:

deontologie profesori universitari


x

Lasa un raspuns




26 de Teste rezolvate pentru Evaluarea Nationala si Bacalaureat - Matematica si Romana
Va oferim GRATUIT Raportul Special
26 de Teste rezolvate pentru Evaluarea Nationala si Bacalaureat - Matematica si Romana

Primiti zilnic pe e-mail, ultimele stiri si subiecte din invatamant.

Aboneaza-te la Newsletterul GRATUIT si fii informat!
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentului UE 679/2016
eNews Portal INVATAMANT
26 de Teste rezolvate pentru Evaluarea Nationala si Bacalaureat - Matematica si Romana
Descarca GRATUIT
Raportul Special

26 de Teste rezolvate pentru Evaluarea Nationala si Bacalaureat - Matematica si Romana
 
Completeaza adresa de email la care vrei sa primesti Raportul Gratuit



26 de Teste rezolvate pentru Evaluarea Nationala si Bacalaureat - Matematica si Romana
Va oferim GRATUIT Raportul Special
26 de Teste rezolvate pentru Evaluarea Nationala si Bacalaureat - Matematica si Romana


Primiti zilnic pe e-mail, ultimele stiri si subiecte din invatamant.

Aboneaza-te la Newsletterul GRATUIT si fii informat!
Da, doresc să descarc GRATUIT cadoul si să primesc informaţii despre produsele, serviciile, evenimentele etc. oferite de Rentrop & Straton
Termeni si conditii de utilizare a site-ului Nota de informare
26 de Teste rezolvate pentru Evaluarea Nationala si Bacalaureat - Matematica si Romana
Iti oferim GRATUIT Raportul Special

26 de Teste rezolvate pentru Evaluarea Nationala si Bacalaureat - Matematica si Romana

 
Citeste GRATUIT toate informatiile despre CE, CAND si CUM sa inveti. Program si Sfaturi din invatamantul primar, gimnazial si liceal.

Adauga mai jos adresa ta de email si primesti Raportul Gratuit
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016
Atentie: veti primi in fiecare zi un newsletter gratuit cu ultimele noutati din invatamantul gimnazial si liceal!