Targul de Cariere organizeaza aceste doua evenimente special pentru tineri. Cluj-Napoca este, cu cei 100.000 de studenti care invata la sase universitati de stat, plus alte cateva private, printre cele mai mai centre universitare din tara.
"Editiile din aceasta toamna ale Targului de Cariere se centreaza pe interactiunea directa intre tinerii care isi cauta noi oportunitati de cariera si potentialii angajatori. Pe de o parte, vizitatorii au ocazia de a discuta direct cu reprezentantii companiilor unde si-ar dori sa lucreze, iar, pe de alta parte, acestia din urma au ocazia sa recruteze si, totodata, sa ia pulsul pietei muncii", a declarat Louisa Olar, project manager-ul Targului de Cariere.
"Targul de cariere global" se desfasoara in zilele de 4 si 5 noiembrie, in timp ce al doilea eveniment - "Targul de cariere in IT", va avea loc in zilele de 6 si 7 noiembrie. Motivul pentru care organizatorii au ales sa dedice un targ doar tinerilor care s-au pregatit pentru o cariera in IT este ca acest domeniu este intr-o expansiune continua in Cluj-Napoca.
In Cluj-Napoca, in ultimii zece ani, domeniul IT s-a dezvoltat extrem de mult, cele mai multe firme avand comenzi de la marile companii din Europa, dar si din lume. Tot in Cluj a fost infiintat recent si primul cluster din acest domeniu din Romania, Cluster IT Cluj, care incearca sa ajute firmele sa se dezvolte si prin care se deruleaza proiecte de cercetare pentru solutii inteligente dedicate administratiei locale.
La "Targul de cariere in IT" tinerii programatorii isi pot arata priceperea chiar la eveniment, in cadrul unor competitii, iar cele mai reusite rezolvari vor fi premiate pe loc. In plus, in prima zi a targului, 6 noiembrie, studentii si absolventii de IT vorbitori de limba engleza pot participa la workshopul oferit de o mare companie din domeniu. Accesul la atelier este gratuit si se realizeaza pe baza de inscriere prin completarea formularului dedicat de pe pagina targului. Trainerul workshop-ului este Tom Schreiber, software architect. "Vizitatorii targurilor isi vor putea imbunatati CV-ul la standul de consiliere in cariera, iar cei care vin cu CV-ul eJobs completat minim 90 % intra in cursa pentru un laptop si un smartphone", mai anunta organizatorii.