Sfatul psihologului: cum pot parintii sa contribuie la dezvoltarea afectiva a copiilor

Ca proces, dezvoltarea afectiva se desfasoara atat pe plan personal, contribuind la formarea copilului ca individ, cat si pe plan social, prin stabilirea si mentinerea relatiilor cu ceilalti. Trasaturile esentiale ale dezvoltarii afective includ abilitatea de a identifica si intelege propriile sentimente, de a percepe corect emotiile celorlalti, capacitatea de a face fata trairilor intense si expresia acestora intr-o maniera constructiva, controlarea propriului comportament, empatia si intretinerea relatiilor sociale.

De obicei, oamenii se blocheaza afectiv in copilarie sau adolescenta, in urma unor traume sau prin educatie, iar ca adult ca urmare a unor conflicte interioare. In copilarie, o trauma poate fi orice forma de abuz fizic sau emotional. In ceea ce priveste abuzul emotional, cel mai des se manifesta impunerea unei educatii prin frica, amenintari fizice ce pot sau nu sa fie indeplinite, etc.

"Blocajul afectiv poate sa apara si in urma unei educatii rigide, restrictive. Nu luam in considerare parinti marcati de o tulburare de personalitate, dar, de exemplu, un parinte perfectionist isi va bloca cu siguranta afectiv copilul. Il va bloca deoarece ii va impune tot timpul, reguli de conduita la extrem", explica dr. Anca Kosina, psiholog si psihoterapeut in cadrul Centrului Medical ProVita - Diagnostic si tratament.

Parintii trebuie sa incerce sa inteleaga care sunt sursele de la care pornesc reactiile copilului. Chiar si comportamentele considerate a avea conotatii negative sunt uneori necesare in procesul cunoasterii. Copilul incearca, persevereaza si isi consolideaza vointa explorand reactiile celorlalti. Isi afirma astfel personalitatea, temerile, fricile sau interesul. Copiii sunt creativi prin insasi structura lor, dar uneori creativitatea lor in descoperirea comportamentelor afective corespunzatoare poate fi inhibata prin raspunsuri prea autoritare sau din contra, hiper-protective ale adultilor cu care intra in contact.

"Orientarea spre demersul personal, independent, spre experienta proprie, reprezinta primul pas spre o conduita creatoare deoarece in acest mod copilul este obligat sa observe, sa sesizeze problema, sa faca ipoteze, sa compare, sa adopte decizii, sa comunice etc.", atrage atentia specialistul ProVita.

Cresterea stimei de sine este o componenta esentiala a dezvoltarii afective la copii. In primii 3 ani, copilul invata autonomia si sa aiba incredere in cei ce au grija de el. Urmeaza apoi asa-numitele perioade de opozitie de la 3 la 4 ani, si de gratie de la 4 la 5 ani. Perioada de opozitie reprezinta nevoia afirmarii personalitatii ce se naste acum. Copilul, bazandu-se pe relativa independenta si autonomie nou castigata, castiga constiinta de sine prin opozitia fata de ceilalti, are nevoie sa arate ca este diferit de ceilalti. Perioada  de  gratie  este  cea  in  care  eul  copilului  vrea  sa  se  valorizeze, si cauta  acum aprobarea. Ii place sa se dea in spectacol si se vrea seducator pentru adultul din preajma, dar si pentru propria sa satisfactie. Este o perioada de narcisism.

Daca copilul nu este ajutat atunci cand are nevoie, daca nu invata sa faca diverse lucruri, el nu va avea incredere in sine, in cei ce se ocupa de el, si mai tarziu in oameni. Daca nu devine autonom, daca nu este lasat sa faca greseli sau este criticat, se va simti rusinat si va incepe sa se indoiasca de abilitatile lui. Atunci cand copilul primeste afectiune neconditionata, exprimata atat fizic, cat si verbal, de la adulti ale caror conduite denota optimism si incredere, cand regulile si formele de disciplina nu ranesc sau resping copilul, acesta dezvolta rezilienta.  

"Rezilienta este abilitatea de a face fata unei situatii dificile si de a reveni la starea emotionala initiala, simtindu-te la fel de bine ca inainte ca evenimentul negativ sa aiba loc. Este, de asemenea, capacitatea de a te adapta la contexte dificile pe care nu le poti schimba, mentinand o stare emotionala pozitiva", adauga psihologul.

In cazul adolescentilor, rezilienta trebuie sprijinita pe paliere ale afirmarii personalitatii. Dezvoltarea increderii in sine se poate face prin sprijinirea copilului sa isi asume noi responsabilitati (organizarea unor activitati extra-scolare, un job part-time). Este un mijloc excelent de a intari increderea in sine, ceea ce, pe termen lung, il va ajuta sa isi rezolve singur problemele. Ca parinte, iti poti ajuta copilul sa invete cum sa isi rezolve singur problemele, lucrand impreuna pentru identificarea punctelor sale tari si depasirea limitarilor. Apoi il poti incuraja sa isi stabileasca scopuri pentru care sa isi foloseasca atu-urile, concentrandu-se pe acele aspecte la care este bun, la care se simte sigur pe el.

Respectul fata de sine si dezvoltarea unei scale valorice personale este o componenta importanta a rezilientei. Acestea se formeaza in momentul in care parintii stabilesc o serie de standarde pentru comportamentul copilului, standarde pe care copilul le atinge. Daca un copil se respecta pe sine, va considera ca este o persoana importanta care trebuie tratata cu respect si de catre ceilalti. O astfel de convingere il va proteja de situatii si comportamente de risc si astfel va fi mai putin vulnerabil in fata situatiilor dificile.

Anca Kosina ne da cateva sfaturi ce pot contribui benefic la evolutia increderii copiilor in fortele proprii:
- punctati mai mult succesele decat esecurile;
- incercati sa-i incurajati pe copii cat mai des si permiteti-le independenta;
- oferiti-le libertatea de a gresi cu discutarea cauzelor si consecintelor, pentru ei si pentru cei din jur;
- iubiti-i neconditionat, dar puneti limite;
- fiti disponibil, ascultati-i atunci cand au nevoie, permiteti explorarea si incurajati intrebarile;
- evitati ironia, ridiculizarea;
- observati ce calitati au, si ajutati-i sa-si dezvolte talentele.

"Copiii au nevoie de modele, asa ca in primul rand incercati sa practicati dvs. insiva ceea ce le cereti, fiti un model bun!", subliniaza Anca Kosina.