"Ne propunem ca, pana la sfarsitul lunii, acel document de 13 pagini cu care am venit la jumatatea lunii mai sa se transforme intr-un nou document, tot de 13 pagini, care va avea rolul sa spuna nu doar ce vrem, ci si cum. La sfarsitul lunii ne asteptam sa avem un document compact, care sa insemne cele 13 pagini si un road map de actiune. M-am angajat, atunci cand am dat drumul la consultarea publica, ca acest road map sa se intample, astfel incat in toamna, odata cu inceperea noului an scolar, sa pornim cu cat mai mult din ce se poate face in timp scurt. Dar cel putin sa pornim cu un sistem cu sens", a declarat ministrul, prezent la conferinta nationala cu tema "Invatamantul profesional dual - drumul de la idei la practica".
Specialistii de la Ministerul Educatiei si Centrul National de Dezvoltare a Invatamantului Profesional si Tehnic au elaborat un document care contine o prezentare a sistemului in forma actuala, dar si o propunere de posibil sistem, care a fost supusa consultarii publice.
Ministerul Educatiei i-a invitat pe cei care au participat la atelierele conferintei de luni (reprezentanti ai firmelor, structurilor asociative, camerelor de comert, profesori si parinti) sa faca propuneri concrete in ce priveste modele de contract, abordari de tipul deducerilor fiscale.
"In luna iulie, ma astept sa avem majoritatea modificarilor, (...) vor fi lucruri care vor putea efectiv sa inceapa odata cu acest an scolar. Nu se poate seta un astfel de mecanism deplin acum, atat de aproape de inceputul anului scolar, dar lucrurile vor fi facute pragmatic. Am toata increderea: colegii mei care vor urma la conducerea ministerului vor face pasi in continuare in aceasta directie", a precizat Adrian Curaj.
El a remarcat ca, pana acum, elevii nu aveau posibilitatea de a migra dintr-o parte in alta pe traiectoria profesionala, astfel incat dupa ce s-au angajat pe o cale profesionala sa urmeze o cale academica.
"Ce aveam pana acum oferea foarte putine oportunitati tinerilor la incheierea clasei a opta si aceste oportunitati nu erau clare. In primul rand exista varianta celor trei cai de liceu: teoretic, tehnologic si vocational. Pana la urma toate, in teorie, ar fi trebuit sa se termine cu
bacalaureat si continuarea, intr-un fel sau in altul. Realitatea ne-a dovedit ca nu este asa. Acolo avem, undeva, 300.000 - 400.000 de elevi care nu au bacalaureatul si nu au nicio pregatire profesionala puternica. In partea cealalta, profesional, pregatirea se oprea la primul nivel de calificare: muncitor calificat.
Inadmisibil! Nu aveam niciun fel de deschidere spre tehnician sau tehnician specialist. Acestea sunt noutatile cu care vine propunerea noastra - si au fost foarte bine primite. A lipsit sansa ca elevul sa poata sa se miste din zona profesionala in zona liceala, pentru ca pana la urma obiectivul nostru este acela de a-i oferi tanarului posibilitatea cea mai buna de a-si pune in valoare capacitatea", a precizat el.