Proiectul de bugel al MEN, in valoare de 22 de miliarde de lei , cu toate cele 67 de amendamente, a fost votat cu 22 de voturi pentru, patru impotriva si doua abtineri.
Cu toate acestea, multi parlamentari au argumentat ca bugetul este oricum insuficient, iar ministrul Educatiei, Remus Pricopie, a explicat ca va face tot posibilul ca aceasta suma sa creasca gradual.
"Eu estimez ca, daca se mentine o rata buna de absorbtie a fondurilor structurale, daca folosim banii pe care ii avem la dispozitie acum, probabil in trei-patru ani ne vom putea apropia de nivelul pe care l-am stabilit in urma cu cativa ani ca target, acela de 6%", a explicat ministrul.
Pricopie a mai adaugat ca pentru prima data in ultimii ani a fost aprobata suma de 600 de milioane de euro fonduri structurale pentru Educatie, ceea ce va permite o crestere in medie cu 10 la suta a veniturilor cadrelor didactice debutante, cu vechime de cel mult sase ani, dar si a fondului pentru achizitia de autovehicule de transport scolar.
Ministrul Educatiei a asigurat ca anul viitor, pentru prima data, va putea fi posibila decontarea navetei cadrelor didactice, dupa modelul decontarii facute pentru transportul elevilor.
"In 2014 se introduce in buget un capitol care priveste naveta profesorilor, dupa modelul decontului pentru naveta elevilor, decontarea navetei cadrelor didactice fiind obligatorie pentru autoritatile locale", a subliniat Pricopie.