Tinerii care nu au luat BAC-ul in prima sesiune se pot inscrie pentru cea de-a doua sesiune, din luna august, cand vor da examen doar la probele pe care nu le-au promovat. Inscrierile pentru a doua sesiune de BAC 2025, inclusiv in cazul candidatilor care au promovat
examenele de corigenta, se fac in perioada 14-21 iulie.
Se pot inscrie la sesiunea din toamna toti absolventii de liceu care nu au promovat BAC-ul in prima sesiune sau care nu au promovat examenul in anii trecuti. Totodata, acum se pot inscrie si persoanele care au absolvit 12 clase, dar care nu au dat niciodata Bacalaureatul. Nu exista o limita de varsta.
â–º Descopera mai jos in articol ce alternative de studii au tinerii care au picat BAC-ul !
Calendar BAC toamna 2025
14-21 iulie 2025 Inscrierea candidatilor la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidatilor care au promovat examenele de corigente
4-5 august 2025 Evaluarea competentelor lingvistice de comunicare orala in limba romana – proba A
5 august 2025 Evaluarea competentelor lingvistice de comunicare orala in limba materna - proba B
6 august 2025 Evaluarea competentelor digitale - proba D
7-8 august 2025 Evaluarea competentelor lingvistice intr-o limba de circulatie internationala - proba C
11 august 2025 Limba si literatura romana – proba E.a) – proba scrisa
12 august 2025 Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisa
13 august 2025 Proba la alegere a profilului si specializarii – proba E.d) – proba scrisa
14 august 2025 Limba si literatura materna – proba E.b) – proba scrisa
18 august 2025 Afisarea rezultatelor la probele scrise (pana la ora 12,00), vizualizarea lucrarilor scrise si depunerea contestatiilor (in intervalul orar 14,00 - 18,00)
19-20 august 2025 Vizualizarea lucrarilor scrise si depunerea contestatiilor
26 august 2025 Afisarea rezultatelor finale
Dupa un esec la Bacalaureat este important ca tanarul absolvent sa nu se lase coplesit de presiunea sociala sau de comparatiile cu ceilalti. Fiecare are propriul parcurs in viata si, in unele cazuri, lucrurile nu se asaza din prima.
Examenul de Bacalaureat poate fi sustinut in alte sesiuni viitoare – fara o limita oficiala de incercari. Legea prevede ca de la a treia incercare examenul de Bacalaureat se sustine dupa achitarea unei taxe. In 2025,
taxa pentru BAC este de 499 de lei, in cazul candidatilor care se prezinta la toate probele de examen. Taxa a fost majorata cu 35 de lei anul acesta.
Facultati fara BAC sau scoli postliceale?
Potrivit Legii invatamantului superior 199/2023, admiterea la programele universitare de licenta se poate face doar cu diploma de Bacalaureat sau echivalenta. Asadar, fara diploma, accesul direct este imposibil. Cu toate acestea, absolventii de liceu care nu promoveaza BAC-ul se pot inscrie la o scoala postliceala.
Invatamantul postliceal se organizeaza in scoli postliceale cu personalitate juridica sau ca structuri fara personalitate juridica, in cadrul liceelor cu personalitate juridica, ori in colegii in cadrul institutiilor de invatamant superior acreditate. Unele scoli postliceale (de exemplu, in domeniul sanitar, turism sau IT) accepta absolventi de liceu fara diploma de BAC.
O alta optiune pentru acesti candidati este invatamantul tertiar nonuniversitar, care se organizeaza la nivelul colegiilor din cadrul institutiilor de invatamant superior acreditate pentru absolventii de liceu cu sau fara diploma de bacalaureat. Invatamantul tertiar nonuniversitar organizat in cadrul colegiilor are o durata de 1 - 3 ani, in functie de complexitatea calificarii, si ofera o diploma la final.
1. Universitatea Tehnica de Constructii Bucuresti - Colegiul de Studii Tertiare Nonuniversitare UTCB
2. Universitatea „Spiru Haret” Bucuresti - Colegiul Universitar „Spiru Haret”
3. Universtatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara a Banatului - Colegiul de Invatamant Tertiar Nonuniversitar USAMVBT
4. Universitatea din Pitesi - Colegiul UPIT
5. Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara din Cluj-Napoca - Colegiul Tertiar Nonuniversitar USAMVCN
* vom reveni AICI cu o lista actualizata a universitatilor care organizeaza astfel de cursuri in 2025
Totodata, absolventii pot opta pentru cursuri de calificare profesionala nivel 5 in urma carora vor obtine un certificat recunoscut national si european in meserii cautate pe piata muncii. Salariile variaza, dar unele meserii pot fi foarte bine platite, mai ales in strainatate.
Iata cateva exemple de meserii pentru care poti urma cursuri de calificare, fara sa ai diploma de Bacalaureat:
1. Domeniul Tehnic & Constructii: electrician, instalator tehnico-sanitar si gaze, sudor, zugrav / vopsitor , zidar - pietrar - tencuitor, lacatus mecanic, mecanic auto
2. Domeniul HoReCa (hoteluri si restaurante): bucatar, ospatar (chelner), cofetar – patiser, camerista hoteliera, receptioner
3. Sanatate & Ingrijire personala: asistent personal pentru persoane cu handicap, baby-sitter, cosmetician, manichiurist – pedichiurist, frizer – coafor – hairstylist
4. Servicii & Birouri: operator introducere, validare si prelucrare date, lucrator comercial, agent de paza
5. Transporturi si logistica: sofer profesionist (categoriile C, CE), stivuitorist, manipulant marfa, lucrator depozit
Toate aceste cursuri ofera diploma recunoscuta la nivel national si in UE, sunt accesibile fara diploma de BAC si pot fi o alegere excelenta pentru integrarea rapida pe piata muncii.